Împlinirea Legii lui Dumnezeu printr-o poruncă nouă: iubirea sacrificală.

”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)

Există astăzi, așa cum se știe, o mulțime de denominațiuni creștine, între ele distingându-se, de departe, cea mai apostată și mai vrăjmașă Cuvântului scris al Scripturii, Biserica Catolică, cea care-și arogă cu obrăznicie autoritatea și ”maternitatea” asupra celorlalte. Biserica catolică își arogă administrarea relației cu Isus Hristos, pentru orice creștin: acel Isus Hristos pe care ea l-a prigonit de secole, l-a ars pe rug, l-a torturat în beciurile Inchiziției, l-a sugrumat, l-a scuipat… O biserică a cărei împărăție este din lumea aceasta și care, într-un mod asemănător lui Iuda Iscarioteanul, caută cu orice preț, grație puterii sale drăcești, să impună civilizației creștine un hristos zugrăvit după chipul și asemănarea tainei fărădelegii, un hristos mincinos!

Astăzi, mai toți liderii bisericilor protestante și neoprotestante dar și ai celei răsăritene, ortodoxe, se pleacă înaintea autorității papale, fără vreo deosebire, într-un ”efort” coordonat întru ”unirea în iubire”, și mai ales în dogmă, cerută de ”biserica mamă”, aceea catolică: ”Credința [catolică] nu este negociabilă!” (Glaube ist nicht verhandelbar) le-a spus papa Benedict XVI protestanților germani în 2011 și a continuat cerându-le accelerarea procesului ecumenismului…

Astăzi, aproape nimeni nu mai vede lucrarea fărădelegii în persoana ”iubitoare” de pace a papei de la Roma, mai nimeni, iar mulți dintre puținii care o fac, uneori, par a fi uitat de dragostea creștină și de mesajul central al Evangheliei, trăirea și umblarea cu Isus Hristos ca Domn, preferând să vorbească despre zile și despre profeții și despre mâncări sau băuturi cu un zel care îmi aduce aminte de tristul personaj biblic, Barabas!

”Pace”, un cuvânt pe buzele tuturor, un cuvânt care atârnă ca un pașaport pentru ”libertate” sau închisoare, în lumea aceasta. Însă cine sunt acești oameni care vorbesc despre pace? Apostolul Pavel într-una dintre epistolele sale către creștinii tesaloniceni, spunea: ”Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.” (1 Tesaloniceni 5:3)

Cine sunt aceia care vorbesc despre pace când prețul acestei păci omenești este sugrumarea mesajului Evangheliei lui Hristos? Ei sunt doar niște prooroci mincinoși, care vorbesc din închipuirile lor, și pe care Domnul Hristos nu-i cunoaște, ei sunt fiii fărădelegii și ai pierzării: ”Limba lor este o săgeată ucigătoare, nu spun decât minciuni; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, şi în fundul inimii îi întind curse.” (Ieremia 9:8)

Cursa, numită ecumenism, pe care Vaticanul a întins-o tuturor liderilor celorlalte denominațiuni creștine, pastorilor acestora, este una a minciunii și a înrobirii sufletului omenesc pentru a cărui răscumpărare, Isus a plătit prețul suprem, da, Păstorul cel Bun, Păstorul Isus Hristos, cel care și-a dat viața pentru întreaga umanitate!

Biblia vorbește despre o mare diferență, vizibilă pentru oricine, între Păstorul Hristos și ceilalți ”păstori”, iat-o: ”Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi. Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi.” (Ioan 10:11-13)

Există așadar și ”păstori”/plătiți, și care când vine lupul ei lasă oile și fug! Cum arată oare astăzi turma lui Hristos? Ea este prădată de bande de tâlhari, mai mari sau mici, dar fiecare dintre aceștia sărutând mâna hoțului cel mare, Papa, cel care în tot decursul istoriei organizației din care face parte, nu a făcut ” … decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească.”

Despre ”păstorii” care fug voi vorbi astăzi, despre aceștia. Ei fug pentru că nu cunosc Cuvântul Scripturii, și necunoscându-l de aceea nu pot sta în fața celui care vine să prade! Ei fug pentru că lor le lipsește sabia Cuvântului, cea care desparte întunericul de lumină! Din cauza nepriceperii lor, turmele se smintesc, din cauza neștiinței lor și a idolilor lor, a tradițiilor lor omenești, pe care ei le pun, cu îndrăzneală, deasupra Scripturii, socotindu-le mai vrednice de crezare și de ascultare! Însă Păstorul cel Bun, ce a spus El?

”Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” (Marcu 1:15)

Dar mai crede astăzi cineva în Evanghelie, așa cum Domnul Hristos ne-a chemat să o facem? Ce să înțeleagă aceia care, de pe margine, asistă la ciorovăiala fără sfârșit între dogme și crezuri? Iată de ce mulți dintre oameni aleg să umble pe alte căi, care li se par mai lipsite de echivoc… Iar atunci când mesajul este unul clar, atunci purtarea ”păstorilor”/plătiților este aceea care atrage un nemeritat oprobiu asupra Evangheliei și al Scripturii în general. Cuvântul Domnului este însă unul care cheamă la o relație personală cu Hristos și nicidecum o alta, în care relația cu El este administrată de oameni, de lideri vremelnici, de învățători, de dogme, de tradiții sau obiceiuri: ”    Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3:20)

Avem Scriptura, avem Evanghelia, și prin urmare nu avem nevoie de nimeni care să ne învețe altceva decât ce ”este scris!” Adevărații creștini trebuie să facă un singur lucru, să stăruie în rugăciune căci așa cum Biblia spune, ”Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” (Matei 7:7)

Nicăieri nu scrie în Biblie, ”crede și nu cerceta!”, nicăieri, un astfel de mesaj nefiind altceva decât o evanghelie mincinoasă! Calea pe care trebuie să umble creștinul își are ghid doar în Scriptură, fiindcă așa spune Hristos, Cel care nicio clipă nu a vorbit excatedra – ca antihristul de la Vatican – și care a accentuat, adesea, învățăturile Sale cu celebrele cuvinte, ”Căci este scris!”… Însă și Satana, atunci când a încercat să-l ispitească pe Mântuitor, a apelat la rându-i la aceste cuvinte, ”este scris!”…

Există însă o deosebire fundamentală între felul Lui Hristos și acela al Satanei de a apela la aceste cuvinte, la autoritatea Scripturii:

1. Domnul Hristos a declarat: ” Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” (Matei 5:17)
2. Despre Satana în schimb, Biblia ne spune că: „ El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44). Satana, în încercarea de a duce la îndeplinire revolta sa față de Dumnezeul Creației, apelează uneori și la Scriptură, însă felul lui este acela de a răstălmăci lucrurile, cuvintele, înțelesurile!

”Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.  Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află. Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.” (Matei 7:13-15); ce poate fi mai lămurit decât atât?

Prin urmare, discordia între bisericile lumii de azi se datorează în bună parte unor interese străine de voia Lui Dumnezeu, interese care susțin și sunt susținute de toate acele învățături potrivnice Scripturii! Iar de aici decurg dezbinări și sensibilități, însoțite de nesfânta pretenție ”noi suntem biserica adevărată!”, toate acestea, din păcate, ajungând să slujească implacabil celei mai vrăjmașe organizații anticreștine a lumii, din ultimele două milenii, biserica catolică.

Una dintre cele mai sensibile chestiuni, dar nu singura și nici pe departe cea mai gravă, din sânul denominațiunilor creștine de astăzi este aceea a zilei de odihnă. După cum se știe, majoritatea acestora țin și cinstesc ca zi de odihnă, Duminica! Sunt unii care ”respectă”  Cuvântul Scripturii în această privință,  anume adventiștii  de ziua a șaptea! Dar la ei  a dispărut elementul central al mesajului Evangheliei, Hristos – sau dacă nu a dispărut, el este vădit umbrit de Sabat și de fondatoarea (sic!) bisericii ”rămășiței” Ellen White, alături cu condiționările ei obținute prin viziuni: nu mâncați carne și nici pește, nu beți cafea dacă vreți să fiți mântuiți! Beți lapte și mâncați cereale! Vin ba, must da! șamd…
Apoi, dacă în Biserica Ortodoxă  din țara noastră  avem un mesaj zilnic, completat de armii întregi de sfinți și de închinarea antibiblică adusă acestora, atunci în Biserica (?) Adventistă de Ziua a Șaptea  avem un mesaj în care cuvântul Sabat se aude de zeci de ori, de sute de ori, uneori de mii de ori mai adesea decât numele Domnului, Hristos!

De ce spun că această chestiune a zilei de odihnă este una delicată? Am constatat acest lucru destul de des, fie că am vorbit cu un ortodox, fie că am vorbit cu un baptist sau fie că am vorbit cu un penticostal! Ba, aș putea spune că mi-ar fi imposibil să fac o clasificare a violenței reacției unora dintre cei aparținând denominațiunilor menționate, atunci când, timid, am adus în discuție porunca cu privire la ziua de odihnă: ochi ieșiți din orbite, strigăte de mânie, reacții viscerale și categorice, patimi, roșeață în obraji!
Nu cred că dacă cineva ar fi exprimat o credință atee sau orientală ar fi fost întâmpinat cu o așa opoziție înverșunată de unii creștini ca cei de mai sus! Duminica, ca zi de odihnă sau de sărbătoare, este un domeniu de discuție tabu pentru marea majoritate a cultelor creștine! Dacă Biserica Ortodoxă nu trebuie să mire, având în vedere rudenia sa cu Biserica Catolică, având aceeași rădăcină, drept pentru care nu voi comenta acest lucru, ceea ce miră sau trebuie să mire este poziția protestantă sau neoprotestantă care, încearcă să justifice biblic schimbarea zilei de odihnă din ce-a de-a șaptea zi a săptămânii, în prima zi a săptămânii! Înverșunarea unora sau a altora, de a susține o învățătură nescripturistică, precum și maniera în care se încearcă acest lucru  m-au determinat să expun această chestiune, oricât de delicată ar fi ea și oricât de deranjant ar suna, numai și numai în lumina Scripturii.

Prin urmare, nu voi enumera și detalia aici susținerile caraghioase și false ale unor teologi protestanți sau neoprotestanți, ba întărite uneori și de ”dovezi” indirecte provenind din scrierile apocrife,  fiindcă este treaba lor cum răstălmăcesc Evanghelia lui Hristos, după cum la fel de adevărat este și faptul că vor da socoteală pentru aceasta în Ziua Judecății.

Deocamdată, haide să vedem din a cui autoritate s-a transferat ținerea Sabatului ca zi de odihnă în ținerea duminicii:

”Autoritatea bisericii nu poate fi legată de autoritatea Scripturii, pentru că, Biserica a schimbat Sabatul în duminică, nu prin porunca lui Hristos, ci prin propria sa autoritate.” (Canon și Tradiție, p. 263)

“Papa are o mare putere și autoritate prin care el poate modifica, explica, sau interpreta chiar și legile divine … Papa poate modifica legea divină, deoarece puterea lui nu este omenească, ci dumnezeiască, deoarece el acționează ca locțiitor al lui Dumnezeu pe pământ.” (Lucius Ferrari, Prompta Ribliotheca, “Papa”, art. 2,)

“Biserica Catolică… în virtutea misiunii sale divine a schimbat ziua de sâmbătă în duminică.” (Catolic Mirror 23 septembrie 1983, Cardinal Gibbons)

“Papa are puterea de a schimba vremurile, de a abroga legi, și de a renunța la toate lucrurile, chiar și preceptele lui Hristos. … Papa are autoritatea și de multe ori o exercită, de a renunța la poruncile lui Hristos.”  (The Pope can modify divine law; Ferraris’ Ecclesiastical Dictionary.)

“Duminica … Acesta este doar legea Bisericii Catolice …” (American Sentinel, iunie 1893)

“Duminica este pecetea sau autoritatea noastră… Biserica este deasupra Bibliei, iar acest transfer al Sabatului este o dovadă a acestui fapt” (Catolic Rrecord of Londra, Ontario septembrie 1,1923.)

“Desigur, Biserica Catolică își arogă faptul că, schimbarea (Sabatul de Sâmbătă în duminică) a fost fapta ei … Și acest fapt este un semn al autorității sale ecleziastice în problemele religioase.” (H.F. Thomas, cancelar al Cardinalului Gibbons. 11 noiembrie 1895)
Să ne aducem însă aminte ce spunea proorocul Daniel despre o putere religioasă care se va încumeta și va schimba ”vremile și legea”. (Daniel 7:25)

Biserica Catolică, în catehismul său oficial, a schimbat porunca întîi şi a eliminat complet cea de-a doua poruncă, referitoare la închinarea la idoli! Iar aceste prime două porunci sunt mai mari decât porunca a 4 a! Chiar dacă niște mincinoși îndrăciți (Ellen White și compania) au găsit cu cale să spună că, ”Sabatul este sigiliul Lui Dumnezeu!”

Apoi, pentru a-i ieși numărul de zece porunci, biserica catolică a despărţit pur şi simplu ultima poruncă în două porunci pentru a rezolva lipsa unei porunci. Aşa că ultima poruncă (Exodul 20:17 “Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.”) a fost schimbată în două porunci: una împotriva poftei pentru bunurile aproapelui şi una împotriva poftei pentru nevasta aproapelui.
Dar să rămânem în cadrul poruncii a 4 a!
Dies Domini.

Papa Ioan Paul al II -lea recunoaște în scrisoarea sa pastorală, ”Dies Domini”, din mai 1998, că Sabatul este ziua originară de odihnă a lui Dumnezeu, dar spune el, aproape cu rușine, că ”Creștinii, vor proclama eliberarea câștigată prin sângele lui Hristos, deoarece au simțit că au autoritatea de a transfera seminificația Sabatului, zilei Înălțării.”

Papa a recunoscut că ținerea Duminicii este o tradiție și nu o poruncă biblică!!!

Dar să vedem până unde merge fiara cu îndrăzneala: în a doua sa scrisoare pastorală, ”Ad tuendam Fidem”, publicată în 28 mai 1998, el spune că oricine nu este credincios principiilor catolice va fi ”pedepsit ca un eretic.”

Altfel spus, Papa, cel care susține că ecumenismul este de fapt un proces de revenire a celorlalte biserici la biserica mamă, catolică, a cărei ”credință nu este negociabilă” afirmă la vedere un fapt: Duminica este semnul autorității și puterii sale ecleziastice! Și ca dovadă că acest lucru este adevărat, stă mărturie realitatea că, toate denominațiunile creștine, inclusiv Biserica Ortodoxă, chiar dacă încă mândră, se supun docile autorității sale — expresia acestei docilități și supuneri fiind participarea lor la procesul mondial ecumenic de ”unire în Hristos!”. Care Hristos? Evident că un hristos al unei evanghelii mincinoase!

Revenind la zbaterea deșartă și neputincioasă a cultelor neoprotestante de a susține biblic modificarea zilei de Sabat în Duminică, trebuie spus că ea se bazează pe patru piloni [argumente], ștampilați de Satana cu cuvintele ”este scris!”. Care sunt acești falși piloni?
Haideți să vedem:
Primul argument ”biblic”:

”Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire … la o zi de Sabat” (Coloseni 16:16) Așadar, cum ar spune teologii Noii Ere a păcii și a iubirii, ”Vedeți? Putem face ce poftim! Să nu ne pese așadar de ce cred ceilalți! Avem deplină slobozenie în Hristos! Nu mai suntem sub lege!”

Oare ce voia să spună aici aspostolul Pavel? Ia gândiți-vă, cine a mai fost judecat, înaintea primilor creștini, pentru felul de a acționa într-o zi de Sabat?

În Luca 14:1-6, este relatat faptul că după ce Domnul Isus l-a vindecat pe un bolnav de dropică într-o zi de Sabat, și fiind judecat de iudei, El i-a întrebat: ”Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?”

Așadar, Hristos i-a mustrat cu blândețe pe aceia care, orbiți și lipsiți de slava lui Dumnezeu, robi ai firii și minții lor păcătoase, interpretau Sabatul de o manieră absurdă, apăsătoare, lipsită de dragoste și chiar tiranică! Cu siguranță că o astfel de ținere a unei zile de Sabat, nu avea nici măcar un singur atribut de voie bună și de sărbătoare! Iată de ce, cred eu, acei „creștini” care pretind a ține Sabatul, trebuie să bage de seamă dacă nu cumva, au făcut din el o instituție similară cu aceea a Inchiziției lui Torquemada!

În repetate rânduri, Isus Hristos le-a spus ucenicilor Săi așa: ” Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” (Matei 5:17)

Hristos a trebuit să vină și să împlinească personal Legea, întrucât omul s-a dovedit neputincios până și în înțelegerea poruncilor Scripturii! Hristos a venit să împlinească, să ne arate cum trebuie înțeleasă și respectată Legea. El nu a venit să strice: sunt cuvintele Sale! Ce înseamnă asta atunci?
Al doilea argument „biblic”:

”Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.” (Romani 14:5)

Prin urmare, pe mulți i-am auzit interpretând așa: ”Vezi, oricare zi, dacă vreau, pot să o țin! Joia sau Miercurea, sau Marțea! Este scris!”

Dar o astfel de interpretare nu este decât o dovadă de nebunie, pentru că ei citesc fără a înțelege: acesta este motivul pentru care există atâta neînțelegere între confesiunile creștine, citirea scoasă din context!

Oare ce a vrut să spună Pavel în versetul de mai sus? Care era contextul? Îngăduința creștinească! Epistola lui Pavel către Romani este, printre altele, și un îndrumar de trăire creștină și de relaționare cu creștinii evrei care, încă legați de obicieurile lumești de a ține poruncile, fără dragoste, găseau pricină de poticnire în felul în care aceia dintre neamuri se raportau la Sabat, după modelul lui Hristos, model despre care am văzut că a fost judecat adesea de farisei: ba că Isus vindeca în zile de Sabat, ba că ucenicii săi flâmânzi culeseseră spice dintr-un lan de grâu într-o zi de Sabat etc…

”Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.”  1 Timotei 1:5

Pavel nu dă dezlegare la interpretarea după bunul plac, al creștinilor, asupra zilei de odihnă ci dimpotrivă, el insistă asupra dragostei și a îngăduinței, căci: ”Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.” (Romani 13:10)

Dragostea nu înseamnă habotnicie, tiranie, asprime! Dar Dragostea nu este nici călcarea Legii ci împlinirea ei! Nimic dificil de înțeles.
Al treilea argument ”biblic”:

Care pe lângă cele două ”argumente” biblice de mai sus, se vrea unul forte și sună cam așa: ”Fraților, dar Sabatul a fost dat pentru evrei! și, oare nu spune Biblia așa”: ”Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.” (Matei 12:8) — ”iată deci dezlegarea noastră! … avem o dispensă de la Domnul! …Aleluia!”

Nimic mai fals, fiindcă, așa cum spune Scriptura (Geneza 1:27),  Dumnezeu Tatăl – care, în ziua a șasea, i-a creat pe Adam și pe Eva, părinții întregului neam omenesc,  și nu doar ai aceluia evreiesc(!!!) – în ziua a șaptea, s-a odihnit de toată lucrarea Lui!(Geneza 2:2);  La versetul următor  Biblia spune că, ”Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.”(Geneza 2:3)

Așadar Dumnezeu a binecuvântat această zi  și a sfințit-o! Iar Mântuitorul, El a fost acela care i-a învățat pe oameni că, ținerea Sabatului nu înseamnă nimic fără dragoste, fără fapte bune, fără milostenie! Așa a împlinit El ținerea Sabatului, așa le-a arătat el fariseilor că felul lor de ținere a Sabatului era o scârbă înaintea Domnului. Dar nu altă zi! Fiindcă altă zi, așa cum am văzut poartă pecetea unei alte autorități, vrăjmașe lui Hristos! [La acest al treilea argument se cuvine o remarcă — dacă cei mai mulți, răstălmăcind Legea, desființează Sabatul biblic ”în numele” Domnului Hristos – vezi  majoritatea creștinilor tradiționaliști sau neoprotestanți -, mai sunt însă și alții, mai puțini ce-i drept, dar care desființează dragostea, și prin urmare pe Hristos, în numele Sabatului biblic. Ce nebunie, nu-i așa? Decât să mă încadrez în această ultimă categorie, mai bine în prima!]
Al patrulea argument ”biblic”:

Este unul semantic: ”Ziua Domnului!” Acesta este însă un fel de argument circular, întrucât conține ”demonstrația” chiar în ”ipoteză” [Domnul — Duminica], dacă se poate spune așa! Vin unii și fac trimitere la Apocalipsa 1:10, unde apostolul Ioan scrie așa: ”În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, ” Oare apostolul Ioan vorbea despre ziua întâi a săptămânii? Oferă Biblia vreo referire precisă cu privire la expresia, ”Ziua Domnului?”. Da! În 2 Petru 3:10, 1 Tesaloniceni 5:2, 2 Tesaloniceni 2:2, 1 Corinteni 5:5, 1 Corinteni 1:8, Faptele Apostolilor 2:20, ”Ziua Domnului” desemnează Ziua Judecății, Ziua Venirii Lui Hristos pentru a judeca lumea! Orice astfel de argument așa-zis ”semantic” nu se bazează decât pe niște false analogii! Iar dacă ținem cont și de contextul viziunii apostolului Ioan, revelată în cartea Apocalipsa, acesta are ca mesaj final Ziua Judecății sau Ziua venirii Domnului! Se poate spune prin urmare că Ioan asista chiar, fiindcă de fapt asta s-a și întâmplat, la Ziua venirii Domnului! Cu siguranță că da! Nu este vorba nici de ziua întâi dar nici de o zi de sabat. Biblia ne oferă rezolvarea acestei chestiuni, iată cum: ”Din pricina aceasta a ieşit zvonul printre fraţi că ucenicul acela [Ioan] nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?” (Ioan 2:23) Și da, apostolul Ioan a trăit să vadă Ziua venirii Domnului, însă numai în duhul!

Este adevărat însă că, creștinii au slobozenie în Hristos, dar slobozenia aceasta nu trebuie răstălmăcită în felul Satanei, ca atunci când l-a ispitit pe Hristos să i se închine și a folosit, la rându-i cuvintele ”Este scris!”  Slobozenia aceasta este dragostea și nu schimnicia.
Este adevărat că adevărata biserica creștină  este Israelul spiritual. Dar haidem să vedem ce spune apostolul Pavel:

”Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.” Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar, ci teme-te!  Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.” (Romani 11:16-21)
Așadar care este rădăcina Israelului spiritual? Israelul vechiului legământ, poporul evreu! Și care era semnul acestui vechi legământ? ” Cele zece porunci! Și ce spune porunca a patra, cea pe care cu emfază biserica catolică recunoaște că a schimbat-o ca semn al autorității sale?

”Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.

Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău.

Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.

Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” (Exod 20:8-11)

Hristos a împlinit Legea în locul omului și a primit pedeapsa pentru călcarea ei de către om! Fiindcă nu este nici măcar un om care să poată spune că a împlinit Legea: altfel, jertfa Mântuitorului nu ar mai fi avut niciun sens! Așadar oamenii sunt neputincioși în a ține Legea, indiferent de motive, neputința oamenilor rămâne certă!

Cele zece Porunci erau respectate încă de pe vremea lui Avraam, când acesta știa care sunt legile și poruncile Domnului, când acesta știa ce este rău! Prin strădania sa, de a umbla cu Dumnezeu, el a găsit trecere înaintea lui Dumnezeu! Și pentru asta, Dumnezeu l-a binecuvântat! Oare dacă uciderea nu ar fi fost un lucru de condamnat, atunci de ce Cain a fost însemnat pentru uciderea fratelui său Abel?

Oare dacă porunca întâi, ”„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.”, nu ar fi fost în vigoare, încă de la Geneză, de ce a trebuit atunci  ca Dumnezeu să se supere pentru că Adam și Eva, au ales să-i dea crezarea altui dumnezeu, tatăl minciunii, Lucifer? Acela care a fost ucigaș de la început, în răzvrătirea sa imemorială față de Dumnezeu, încercând să-L detroneze pe acesta? Și cum l-ar fi putut înlătura Lucifer pe Dumnezeu, altfel decât prin ucidere?
Dacă porunca a doua, cea care interzice închinarea la idoli, nu ar fi fost în vigoare încă de la Creație, de ce s-ar mai fi supărat atunci Dumnezeu pe Adam, când, acesta a dorit să fie ”ca Dumnezeu”, arătând astfel nevoia păcătoasă de mărire, de dumnezeire, a propriei persoane – idolul omului căzut fiind chiar ego-ul său?
Dar dacă porunca a treia, ”Să nu iei numele Domnului în deșert!” nu ar fi fost în vigoare, încă de la Geneza, de ce s-ar mai fi supărat Dumnezeu pe Adam, fiindcă acesta din urmă i-a nesocotit porunca, nu l-a ascultat, și deși știa că e interzis, a făcut, cu bună știință, un lucru neplăcut înaintea Domnului, mâncând din ”pomul cunoștinței binelui și răului”?
Sau când Noe a sădit o vie, a făcut vin, din care a băut și s-a îmbătat, apoi dezgolindu-se în mijlocul cortului său, a fost văzut de fiul său, Ham? Ce a făcut Ham? Nimic! Pe când ceilalți doi fii ai lui Noe, Sem și Iafet, s-au grăbit să-l învelească, cu o manta și au dovedit astfel că l-au cinstit pe tatăl lor! Care a fost pedeapsa lui Ham, pentru că nu el nu i-a acordat respectul cuvenit tatălui său? Fiul său, Canaan, a devnit robul lui Sem! (vezi Geneza capitolul 9). Așadar, porunca a cincea, ”Cinstește-l pe tatăl tău și pe mama ta!” nu era scrisă încă de la începuturi în sufletele fiilor lui Adam?
Dar porunca a zecea, ”Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”, nu era ea cunoscută, încă de dinainte de apariția poporului Israel? Oare când Iacov, cel care a slujit atâția ani, la socrul său Laban, și îmbogățindu-se în cele din urmă, mai mult decât acesta, nu a văzut el că ”Laban nu mai era ca înainte” (Geneza 31:2)? Nu a fugit el din ținutul lui Laban, care era cuprins de demonii lăcomiei?

Oare nu spune apostul Pavel și că ”lăcomia” este ”o închinare la idoli”? (Coloseni 3:5)
Dar când împăratul Abimelec, neștiind că Rebeca era nevasta lui Isaac, și dorind apoi să o ia de nevastă dar aflând că Rebeca, era măritată, ce i-a spus el lui Isaac: ” Ce ne-ai făcut? Ce uşor s-ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevasta ta şi ne-ai fi făcut vinovaţi.” (Geneza 26:10) Iată că nu încape nicio îndoială că, încă de dinainte de nașterea poporului lui Israel, cele zece porunci erau scrise de Dumnezeu în conștiințele oamenilor!

Aș putea continua cu multe exemple, fiindcă mai sunt și altele… Însă aici trebuie remarcat un aspect fundamental: că ne place sau nu, disputa asupra zilei de odihnă este o dispută între Dumnezeu și  Satana, sau între Hristos și Taina Fărădelegii, Vaticanul! Fiindcă de ce să renunțăm doar la porunca a patra? Nu ar fi  bine, mergând pe aceeași retorică a slobozeniei  în Hristos să abrogăm și porunca a șasea, ”Să nu ucizi!”? sau de ce nu, pe toate!? Căci la urma urmei, ”avem slobozenie în Hristos!” Numai că lucrurile nu stau deloc așa, dragostea lui Hristos se traduce prin împlinirea Legii și nu prin călcarea ei! Cât despre călcarea Legii, este drept  că unii o calcă tocmai atunci când spun că o împlinesc, fiindcă ei nu au dragostea, care este așa cum am văzut împlinirea Legii!
Dar oare Evanghelia lui Hristos are un mesaj confuz, greu de înțeles sau interpretabil?
Liderii diferitelor culte creștine fac trimitere adesea la Scriptură, la Evanghelie… însă fiecare în felul în care poftește — acesta este impedimentul pentru cei necredincioși, pentru atei! Oare Cel care spune, „Cine citește să înțeleagă” (Matei 24:15; Marcu 13:14) este incapabil să se facă înțeles oamenilor? Oare mesajul Bibliei trebuie să fie făcut înțeles oamenilor tocmai de către o papalitate care sfidează, ca semn al puterii sale, Cuvântul Scris — ea chiar recunoscând deschis cest lucru –?

Biblia trebuie citită și înțeleasă, fiindcă Biblia nu este avocatul niciunei tabere care strigă mai tare, fiindcă Evanghelia Lui Hristos nu este o pricină de certuri de vorbe, de aiureli și de sminteli! De aceea, unii, privitori de pe margine, la tot acest tărăboi, nu mai știu ce să creadă și renunță la unica Salvare, Hristos! Din cauza unor nebuni, a unor vieri pe care Vierul nu-i cunoaște și nu i-a cunoscut niciodată! Lor le va spune Domnul așa: ”Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii.” (Luca 13:27)

Cât despre mine, parafrazându-l pe Richard Wurmbrand, pot spune că sunt printre cei mai răi dintre oameni dar că, cu toate acestea, eu trag nădejde la Mântuirea Domnului Isus Hristos. Nu oamenii sunt ținta mesajului acesta ci învățăturile mincinoase ale păstorilor/plătiților, ale acelora care fug când dau năvală lupii!

Cuvintele mele sunt totuși de prisos, fiindcă avocatul nostru, Hristos, unicul nostru mijlocitor și mediator înaintea Lui Dumnezeu, nu are nevoie de avocați printre noi! Au încercat mulți să distrugă Evanghelia, și n-au reușit! Chiar dacă unii, mai vicleni, încearcă să o compromită prin tot felul de contrafaceri, lucrul acesta nu va fi cu putință, căci este scris: ”Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” (Matei 24:14)

Și atunci, ce ne rămâne de făcut? Iată ce spune apostolul Pavel: ”Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.” (Romani 10:9) Nimeni să nu se înșele cu privire la lucrarea pe care o face sau o are de făcut: ”Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” (Marcu 8:38)

Așadar, fraților, să nu ne rușinăm de Hristos! Să-l mărturisim ca Domn! Să cercetăm Scripturile, să ne pocăim! Și tot ce este în afara Cuvântului și orice răstălmăcire, nu ne vor mai putea abate de la Cuvântul Hristos!

Domnul Isus Hristos a făcut o făgăduință celor care cred în El: ”Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:31, 32)

Libertatea pe care ne-o oferă Evanghelia lui Hristos este o certitudine! Biblia însă conține și avertizări cu privire la falsele evanghelii și finalitatea unor astfel de”evanghelii” și a ”apostolilor” acestora, iată un exemplu:

”Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie.

Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!

Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” (Epistola lui Pavel către Galateni 1:6-10)
Ce-i rămâne așadar creștinului? Să se roage, zilnic, cât poate, în numele Unicului Mijlocitor și Unicului Mântuitor, Isus Hristos! Și să vegheze, așa cum ne îndeamnă și apostolul Petru:

”Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8).

Concluzie

Acest articol este unul mai vechi pe care l-am revizuit. Spre a nu se înțelege greșit, în conformitate cu Evanghelia, afirm că cei care se bizuie pe faptele Legii pierd Harul! Dumnezeu nu îi judecă pe oamenii care mănâncă porc și care lucrează sâmbăta! Cel care a spus, ”Milă voiesc și nu jertfă” a mai spus și că, ”Credința ta te-a mântuit!”. Dincolo de orice exegeză, pe această temă, polemică sau nu, un fapt indiscutabil se desprinde:

Omul este incapabil a ține Legea! De aceea a și venit Hristos, să ne arate cât de mici suntem înaintea lui Dumnezeu și să pricepem că neascultarea din Grădina Edenului nu a dus decât la moarte! El a împlinit Legea în locul nostru și a murit pentru călcătorii ei, toți oamenii! Noi oamenii suntem neputincioși iar Tatăl nu ne cere să ne măsurăm cu puterile Lui! Tot ceea ce ne cere Tatăl este ca noi, niște copii rătăciți, să venim la el și să-l rugăm cu o inimă curată să ne ierte, să ne ajute, să ne îndrume! Când lucrează Dumnezeu în viața omului, acesta nu mai are nevoie de nicio pricepere sau sârguință!

Dar iubirea Lui Dumnezeu pentru creștini nu presupune ca aceștia să dea ascultare vrăjmașului, Satan! Căci acolo nu mai e vorba de neputință ci de trădare! Așadar, mi-am dovedit neputința și lipsa de înțelepciune, dar scăparea mea este la Domnul Sabatului, Isus Hristos! El îmi trece cu vederea nebunia, mișelia și slăbiciunile! Amin! Iartă Doamne neputințele mele și ale tuturor copiilor tăi, creștini,  pe care Tu îi păstrezi după înțelepciunea Ta printre oameni după cum ai găsit cu cale, potrivit înțelegerii lor despre Cuvântul Tău dar având cugetul lor curat și înfocat de dragoste pentru Fiul Tău, Isus Hristos și nu pentru idoli!

Îți mulțumesc Doamne că după atâția ani, m-ai luminat și pe mine, păcătosul! Căci creștinii au de urmat, înainte de orice, o poruncă mai mare și mai grea decât toate, dar și mai plăcută decât ”nu lua, nu gusta… nu lucra…”, iat-o:

”Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34,35)

Și dacă e dragoste, atunci aici este împlinirea Legii. Evanghelia Împărăției ne învață că: ”Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.”(1 Timotei 1:5)

http://avertizari.blogspot.ro/2015/04/implinirea-legii-lui-dumnezeu-printr-o.html