Holocaustul Vaticanului-Capitolul 3 – Nașterea unui monstru. Statul catolic independent, Croația.

Yugoslavii au fost luați prin surprindere. Dar nu pentru mult timp. Două zile mai târziu, pe 27 Martie 1941, o lovitură de stat anti-nazistă, concepută de generalul Mirkovic, a răsturant guvernul yugoslav pro-nazist. În timp ce restul Yugoslaviei celebra acest eveniment la Zagreb, sârbii au găsit, lipite pe ușile locuințelor lor, afișe pline cu mesaje de amenințări. Pavelic, cel care cu doar câteva zile înainte fusese retras din primplanul vieții politice, a devenit brusc personajul cheie în derularea unor acțiuni febrile. Au fost trimise ordine către toți ustașii atât din interiorul Yugoslaviei cât și din exteriorul acesteia, ca toți să fie pregătiți de acțiune. Liderii Ustași din Germania și din Italia s-au deplasat în mare grabă la frontiera Yugoslaviei. Armata germana s-a deplasat împreună cu aceștia. La data de 6 aprilie 1941, Hitler a atacat Regatul Yugoslav.

Mulți dintre adepții lui Pavelic au fraternizat cu invadatorii naziști; alții și-au îndreptat armele fățiș împotriva Yugoslaviei; mulți alții au devenit trădători – de exemplu, colonelul Kren, un fanatic activist, membru secret al armatei lui Pavelic, Ustashi, a zburat de la aerodromul din Belgrad cu scopul de a oferi forțelor aeriene naziste locația exactă a tuturor aeronavelor yugoslave, și care a avut drept consecință distrugerea la sol, a aeronavelor yugoslave, de către bombardamentele naziste, direcționate de Kren. Datorită acțiunii ustașului Kren, întreaga forță aviatică a Yugoslaviei a fost anihiliată dintr-o singură lovitură.
În timp ce Belgradul ardea încă în flăcări după bombardamentele naziste, Ante Pavelic li s-a adresat prin radio croaților: ”Soldați croați,” au fost cuvintele lui, ”folosiți toate armele voastre împotriva soldaților și ofițerilor sârbi. Noi luptăm deja, umăr la umăr, alături de noii noștri aliați, Germania și Italia.”
La data de 7 Aprilie, Guvernul Yugoslaviei a părăsit Belgradul și s-a instalat în Muntenegru. Două zile mai târziu, la data de 9 aprilie, Vladko Macek, vice-președinte, a dezertat la rândul său. Macek era croat, catolic, și lider al Partidului Țărănescu Catolic Croat. Ba mai mult, pe când activa ca lider al acestui partid, el a complotat permanent cu Italia Fascistă pentru dezintegrarea Yugoslaviei. Încă din anul 1939, Macek stabilise conatcte cu Mussolini, care fusese de acord să plătească 20 milioane de dinari pentru a finanța complotul său separatist – adică de a distruge Yugoslavia pentru a crea Statul Catolic Fascist al Croației, și care a fost prezentat de către nimeni altul decât Ministrul Fascist de Externe, Contele Ciano. (1 – Vezi Jurnalul lui Ciano, prefațat de către Sumner Welles, Doubleday & Co, Inc., 1946, paginile 46, 48-50, 60, 87, 97).
Ministrul Comerțului, un alt catolic, a urmat exemplul lui Macek, iar curând după asta exemplul său a fost un urmat de un al treilea ministru, care în mod mișelesc și pentru multă vreme nu numai că a fost membru Ustashi dar de asemenea era agent al de informații nazist. Concret el a fost agentul de legătură cu spionul nazist în Yugoslavia, D. Tomljenovitch, fost ofițer austriac și catolic, căruia îi oferea în detaliu toate deliberările secrete ale apărării ținute în Cabinetul yugoslav, și al cărui membru era.
În urma a toate acestea, când Slavko Kvaternic, sosea la Zagreb din Italia, și anunțând formarea statului independent Croația, Macek i-a îndemnat pe adepții săi să recunoască noul stat: ”Îi invit pe toți membrii Partidului Țărănesc din Croația să recunoască schimbarea, pentru a ajuta Noua Croație, și, mai presus de orice, să fie loiali și supuși tuturor legilor acesteia.” (2. Memoriile Organizației Musulmane din Yugoslavia, de la Comitetul Național pentru Europa Liberă, New York, Mai, 1950). În doar câteva zile, toți membrii secreți ai organizației catolice teroriste conduse de Pavelic, angajați în administrația civilă dar și în armata yugoslavă au ieșit la vedere, provocând dezastre oriunde apăreau; și asta de o manieră atât de categorică încât reușiseră să paralizeze urmărirea penală pentru crime de război împotriva lui Hitler.
Evidențiindu-se de o manieră sinsitră printre toți, Ustașii au declanșat atacuri viguroase pe la spatele unităților armatei yugoslave; în timp ce alții, ustași, din chiar rândurile armatei yugoslave aveau grijă să ducă la îndeplinire acțiunile Coloanei a Cincea, așa încât nimic să nu împiedice buna desfășurare a planului lor. Ofițeri ustași, precum colonelul Kren, au fugit la germani cărora le-au divulgat informații militare de-o importanță vitală. Unitățile paramilitare ale lui Maceck, ”Garda Țărănească” s-au transformat imediat în Ustași și au dezarmat unitățile militare ale armatei Yugoslave. Dezorganizarea la scară creată de către catolicii extremiști a fost de așa natură încât a devenit factorul primordial care a permis cucerirea rapidă de către naziști a Yugoslaviei.
Acest lucru a fost confirmat de către Lorkovitch, Ministrul Afacerilor Externe al statului independent al Croației, în plin Parlament (Februarie 1942):
”Datorită suportului poporului croat și a revoluției croate, care au scurtat durata războiului în Yugoslavia, pierderile germanilor și italienilor fiind foarte reduse, Yugoslavia și-a dat ultima suflare la granița de est a Serbiei.” (3. W.D. Isla, Commentaires sur les Problemes Yougoslaves, p. 45, Geneva, 1944.)
Promovarea unui organism atât de mare al trădării în interiorul Yugoslaviei ar fi fost imposibilă fără cooperarea activă a Bisericii Catolice. Bandele teroriste ale lui Pavelic, Ustași, au fost încurajate moral și susținute financiar de către ea. Într-adevăr, coloana lor vertebrală era formată din preoți, călugări, și chiar și episcopi. Mănăstirile erau folosite ca sedii clandestine pentru cartierele generale ale Ustași, cum mult timp înainte ca naziștii să atace Croația. Activitățile secrete separatiste și militare au fost ascunse mulți ani sub mantia religiei. Preoția catolică din Croația, Herțegovina și Dalmația convoca în mode repetat așa-numitele congrese euharistice, care în realitate se întruneau în scopuri extremiste pentru atingerea un scopuri politice (de exemplu: cele ținute în Pozega mai devreme de anii 1940, sub numele fictiv de Congregația Mariei).
Diversele mișcări ilegale teroriste, semi-militare, au fost de asemenea ascunse sub mantaua religiei. Multe dintre acestea erau afiliate unor organizații catolice sub directa supervizare a Acțiunii Catolice, și care era controlată strict de Ierarhia Catolică – de exemplu, Frăția Cruciaților, cu aproape 540 de societăți și 30.000 de membri; Surorile Cruciaților, cu 452 de societăți și 19.000 de membri; Asociația Studenților Catolici, Domagoj și altele similare.
Cei mai mulți dintre membrii unor astfel de organizații religioase erau implicați în acte de sabotaj, de terorism, și un mare număr dintre aceștia au participat chiar la dezarmarea mișelească a armatei Yugoslaviei, în urma atacului lui Hitler. Imediat ce aceștia au ieșit la vedere, cei mai mulți dintre ei au devenit autorități în rândurile Ustași, funcționari în comisiile Ustași, șefi de consilii regionale, și chiar șefi ai unor lagăre de concentrare. Președintele Marii Frății a Cruciaților, Dr. Feliks Niedzelski, a fost nominalizat ca Vice-Guvernator Ustași al Bosniei și șef administrativ al Tineretului Ustași, în timp ce Părintele Grga Peinovic, de asemenea director al Cruciaților Catolici, a fost numit ca Președinte al Biroului Central Ustași de Propagandă. (4. Vezi Nedelja, August 10, 1941.) Mulți dintre preoții Frăției Cruciaților și ai Acțiunii Catolice
—————————————————————————————————————————————-

Arhiepiscopul Stepinac, capul ierarhiei catolice croate, îl salută pe Ante Pavelic la deschiderea guvernului Ustași în Zagreb, 23 Februarie 1942.
Stepinac a fost un partener constant, zelos și eficient al dictatorului Pavelic. El a susținut guvernul Ustași de la început și până la sfârșit. Ba mai mult, chiar și după ce Croația Ustashi s-a prăbușit după dezintegrarea Germaniei Naziste.
Stepinac nu a fost doar Cap al Consiliului Episcopal Croat și al Comitetului de Conversie care se ținea de politica de conversie forțată la catolicism, el a fost nimeni altul decât Vicarul Apostolic Militar al Armatei Ustashi.
Când Croția Ustashi a căzut în anul 1945 ca rezultat al înfrângerii Germaniei Naziste și al fugii lui Pavelic, pentru a-și salva viața, arhiepiscopul Stepinac, într-un efort zadarnic de salvare a regimului, i-a succedat lui Pavelic ca, cap al Croației Ustashi.
Stepinac a poruncit ținerea unor ceremonii speciale, în toate bisericile catolice, și ocazionate de celebrarea zilei de naștere a lui Pavelic, și a invocat frecvent binecuvântarea lui Dumnezeu asupra trupelor Ustași.
—————————————————————————————————————————————-
au primit sau au dat lecții de pregătire militară, sau au depus jurământul în calitate de ofițeri ai unor formațiuni Ustași – de exemplu, Părintele Radoslav Cilavas, un călugăr franciscan, care în zilele de 10 și 11 aprilie 1941, a dezarmat jandarmeria locală, a ocupat Oficiul Poștei, și a schițat strategii locale pentru a preveni mobilizarea armatei yugoslave; sau Părintele Capelan Ivan Miletic, care, în colaborare cu naziștii, a condus bande de luptători de gherilă împotrivă guvernului yugoslav. În Herzegovina centrul mișcării Ustași a fost situat în mănăstirea franciscană și în liceul Siroki Brijeg.
În aceeași zi în care armata germană pătrundea în capitala Croației, unul dintre liderii Ustași, Kvaternic, proclama Statul Independent al Croației (10 aprilie 1941), și, în timp ce se dădeau încă lupte între armata germană și cea yugoslavă, în munții Bosniei, Arhiepiscopul Stepinac l-a sunat pe liderul Ustași și a cerut tuturor croaților ca să sprijine Noul Stat Catolic. În chiar ziua aceea, ziarele din Zagreb au avut grijă să anunțe ca toți sârbii ortodocși rezidenți în noua capitală catolică trebuiau să părăsească orașul în maxim 12 ore, și că oricine va fi găsit că adăpostește un ortodocs să fie imediat executat. La 13 aprilie, Ante Pavelic a sosit la Zagreb din Italia. Pe data de 14, arhiepiscopul Stepinac a venit personal să-l întâlnească și să-l felicite pentru îndeplinirea muncii sale de-o viață. Dar care era munca de-o viață a lui Pavelic? Crearea a probabil celei mai nemiloase tiranii fasciste care existase vreodată și care a dezonorat Europa.
Instituirea dictaturii lui Pavelic a fost rapidă, eficientă, și nemiloasă. Imediat de la întoarcerea sa, el a reorganizat Ustași pe întreg teritoriul noului stat prin înființarea unor branșe locale, cunoscute sub numele de Stozer, Logor, Tabor și Zbir, prin care el a declanșat o adevărată domnie a terorii. Obiectivul uciderilor și crimelor sale sistematice, al torturilor, și al masacrelor la scară masivă, nu a fost altul decât exterminarea totală a tuturor necatolicilor și a tuturor elementelor anti-fasciste de pe cuprinsul Noului Stat.
Concomitent cu reorganizarea Ustași, Pavelic a înființat un organism politic modelat după cel al Gestapo-ului Nazist și al OVRA Fascistă, denumit Ustashka Nadzorna Sluzba (Serviciul Ustaș de Supraveghere), care a exercitat un control absolut asupra întregii populații. Acest Gestapo ustași era din diferite tipuri de poliție: Poliția Ustași; Serviciul de Informații; Poliția Apărării; Serviciul Securității;
—————————————————————————————————————————————-

La deschiderea Parlamentului Ustashi, arhiepiscopul Stepinac, după rostirea unor rugăciuni speciale la o ceremonie din catedrală, a poruncit intonarea unui solemn Te Deum, ca mulțumire Atotputernicului pentru înființarea dictaturii Ustași.
La 13 Aprilie 1941, Pavelic a ajuns la Zagreb. La 14 Aprilie, Arhiepiscopul Stepinac l-a binecuvântat pe Pavelic.
De Paște, 1941, Stepinac a anunțat solemn la catedrala din Zagreb înființarea Statului Catolic Independent Croația.
La 28 Aprilie 1941, el a emis o scrisoare pastorală, prin care ordona clerului croat să susțină Noul Stat Croat.
La 28 Iunie 1941, Stepinac, împreună cu alți episcopi, l-au vizitat pe Pavelic. După ce i-au promis o totală cooperare acestuia, Stepinac s-a rugat pentru el. ”Îl rugăm pe Domnul Stelelor să-ți dea binecuvântarea sa divină, ca lider al poporului nostru,” au fost cuvintele lui Stepinac.
În fotografie, Stepinac îl însoțește pe Pavelic către catedrală, după ce s-a rugat pentru acesta și pentru Ustași.
—————————————————————————————————————————————-
Biroul Suprem pentru Ordine Publică și Securitate; Poliția Regională; Jandarmeria; Poliția Militară; Brigăzile de apărare; Serviciul de Securitate de la Poglavnik, un serviciu de pază; Jandarmeria de Reyervă; Poliția de Pază; și Poliția Industrială. În paralele cu acestea, Pavelic a înființat instanțe extraordinare, denumite Prijeke Sud; Pokretni Prijeki Sud (Curți mobile); Izvanredni Narodni Sud (Tribunale Extraordinare ale Poporului); și Veliki Izanredni Narodni Sud (Marele Tribunal Extraordinar al Poporului). Aceste curți, treizecișipatru la număr, dădeau sentințe conform unei proceduri care nu îi permitea pârâtului nicio posibilitate de apărare. Judecătorii, toți jurați Ustași, codamnau fără nicio examinare a acuzației, ci doar pe baza unei responsabilități colective. Aceste tribunale puteau să pronunțe doar sentința cu moartea, și împotriva căreia nu era permis niciun apel.
Pe lângă adoptarea legislației speciale vizând pe oricine ar fi refuzat să accepte Noua Croație, pentru a permite oragnizațiilor de poliție să facă arestări, deportări, execuții la cerere, iar tribunalelor speciale să condamne la moarte pentru cele mai mărunte pretexte, chiar așa întâmplându-se, pentru a mobiliza întreaga mașinărie a statului cu scopul legalizării terorii, Pavelic a făcut asta printr-un Ordin Statutar ”Cu referire la Conducerea tuturor Persoanelor Indezirabile și Periculoase în Lagăre de Detenție și Concentrare.”, datat la 25 septembrie, 1941. În virtutea aceasta Poliția Ustași de Supervizare putea trimite ”orice persoane indezirabile și periculoase în lagăre de detenție și concentrare.” (pares. I și 3). Niciun apel nu era permis împotriva unei astfel de decizii.
În cel mai scurt timp, Pavelic și Ustași au devenit arbitrii libertății, ai vieții și ai morții, ai tuturor bărbaților, femeilor și copiilor din Noul Stat Croația, care în doar câteva săptămâni s-a transformat în cel mai nemilos stat fascist din lume, depășind chiar și Germania Nazistă. Și care a fost atitudinea bisericii catolice atunci când ea s-a confruntat cu o asemenea transformare abominabilă? Biserica Catolică, reprezentată prin Ierarhie și prin Presa Catolică, a urmat exemplul lui Stepinac, declanșând imediat o campanie febrilă de laude aduse lui Pavelic și lui Hitler. Un lider al Cruciaților scria:
”Dumnezeu, care conduce destinele națiunilor și controlează inimile regilor, ni l-a dat nouă pe Ante Pavelic și l-a condus pe liderul unei națiuni aliate și prietenoase, Adolf Hitler, să folosească victoriile trupelor sale pentru a-i împrăștia pe opresorii noștri și astfel să ne permită nouă să creem Statul Independent al Croației. Slavă lui Dumnezeu, via noastră recunoștință lui Adolf Hitler, și o infinită loialitate șefului nostru, Ante Pavelic.” (Nedelja, April 27, 1941)
Câteva zile mai târziu, la 28 aprilie 1941, Stepinac a emis o scrisoare pastorală, cerând întregului cler al Croației să sprijine și să apere Noul Stat Catolic al Croației.
La sărbătoarea Paștelui din anul 1941, Stepinac anunța de la Catedrala din Zagreb înființarea Statului Independent al Croației, acordând binecuvântarea solemnă a bisericii și a Vaticanului lucrării lui Pavelic. După promisiunea unei cooperări din toată inima a întregi conduceri a bisericii, arhiepiscopul l-a binecuvântat solemn pe Pavelic, ca lider al poporului Croației: ”În timp ce noi vă transmitem salutul nostru cordial, în calitatea dvs de șef al Statului Independent al Croației, îl implorăm pe Domnul Stelelor să vă dea binecuvântarea divină, ca lider al poporului nostru.” Pavelic, după cum vă amintiți, era acela care nu cu mult timp înainte primise sentința de condamnare la moarte pentru asasinate politice: odată de Tribunalul Yugoslaviei și încă odată de Tribunalul din Franța pentru uciderea regelui Alexandru și a ministrului francez de externe, Barthou.
În ceasul triumfului său, Pavel nu i-a uitat pe toți aceia care ajutând la nașterea unui regat puternic și unit al Yugoslaviei contribuiseră la moartea vechii alianțe în Balcani, dintre Austria și Vatican, el ordonând confiscarea tuturor averilor privind ”oricare persoanè care îi susținuse voluntar pe aliați împotriva Austro-Ungariei Catolice din timpul Primului Război Mondial” (Ordin Statutar din 19 aprilie 1941.)
Această ultimă mișcare, ca alte numeroase cu un caracter mult mai tiranic, a fost urmărită cu fascinație de Vatican, locul în care ucigașul regelui Alexandru era văzut ca un mare erou, binecuvântat de nimeni altcineva decât Papa Pius XII lea însuși, care și-a dăruit protecția sa papală pentru ucigaș și pentru Noua Croație. Și asta nu a fost destul. Papa Pius XII, cel mai sfânt dintre papii moderni, a țesut unele dintre cele mai nesfinte legături, având ca obiect conferirea creaturii sale politice, devotatul regicid Pavelic, a unei staturi similare unui rege. Pentru Biserica Catolică, regii urmează ca importanță după dictatorii catolici, potrivit cu vederile ei politice retrograde.
—————————————————————————————————————————————-

La o reuniune Ustași. (De la dreapta la stânga), Arhiepiscopul Stepinac, Generalul Roata, Comandantul Forțelor Fasciste de Ocupație din Yugoslavia; Activistul Marsbai Slavio Kvaternic; și Comandantul Forțelor Germane de Ocupație din Croația.
Ca  Vicar Apostolic Militar al Armatei Ustashi, Arhiepiscopul Stepinac a avut funcții politice și militare, reunindu-i pe Fasciști, Naziști și pe Comandanții Ustași.
La un moment dat, Stepinac a condus gherilele Ustați, după fuga lui Pavelic.El a stabilit contacte și a coordonat bandele rispite ale Ustași, îndrumându-i pe preoți și pe călugări să acționeze ca legături pentru aceștia.
Când, în cele din urmă, la 8 Noiembrie, Croația Ustași s-a dezintegrat, Stepinac a reconsacrat Cruciada Ustași, cu un îndemn în propria sa capelă. După care el a primit ”o promisiune de la intelectualii Ustași” că vor lupta până la sfârșit pentru eliberatorul Croației Ustași.
El s-a aflat în contact permanent cu detașamentele Ustași, organizând raiduri asupra satelor și orașelor ortodoxe. De asemenea el a colaborat cu forțele naziste de ocupație, atât din interiorul Croației cât și din afara Croației.

Ante Pavelic, inspiratorul, creatorul și liderul Statului Catolic Independent Croat. El a angajat terorismul, extremismul politic și fanatismul religios cu asemenea cruzime, într-o măsură mult mai inteligentă decât cei doi protectori principali fasciști, Benito Mussolini și Adolf Hitler.
El a fost creierul care a stat în spatele uciderii regelui Alexandru precum și a altor crime politice care au precedat dezintegrarea Yugoslaviei și au contribuit astfel la ridicarea super-nazistului, super-catolicului său Stat Independent  Ustași al Croației. El s-a bucurat de protecția Papei Pius XII, care l-a ajutat prin mijloace diplomatice dar și financiare să-și atingă obiectivul său final.
Când Croația Ustași s-a prăbușit, Pavelic s-a ascuns la Vatican, apoi, deghizat în călugăr, a zburat spre Argentina unde a înființat un Guvern Ustași în exil, așteptând ”Ziua” revenirii sale. Diverși ierarhi catolici l-au ajutat pe acesta în exilul său. Actele de terorism, mirosind a război, au reînceput. Pavelic a căzut victimă unei crime plănuite de el însuși. El a murit la scurt timp înainte și după moartea celor doi principali susținători ecleziastici ai săi, Papa Pius XII și Cardinalul Stepinac, visând încă la o nouă resurecție a Croației Catolice Ustași.
—————————————————————————————————————————————-
Tronul Croației, la început, fusese atribuit viței Hapsburgilor – în speță lui Otto. Dar pentru că Hitler suferea de o fobie anti-Hapsburgică, planurile trebuiau a fi într-un fel modificate. S-a renunțat la Otto. Prin urmare a fost inițiată o febrilă explorare asupra capetelor încoronate din Europa nazificată. Virtutea primordială a noului rege trebuia să fie una evidentă: trebuia să fie ”persoană grata” înaintea fuhrerului. Pronia Catolică, care a oferit o neîntreruptă înșiruire de urmași ai lui Petru – sau, pentru mai multă actualitate, o înmulțire a dolarilor lui Petru – a probat încă odată că, cornul abundenței sale putea încă să furnizeze o lume confuză, datorată tuturor erorilor republicanismului, prin sporirea treptată a unei mărfi prețioase: regii. De-acum regii deveniseră foarte rari, și doar în situații excepționale. Prin urmare, era necesar ca o comisie excepțională să aleagă un om excepțional. Iar omul a fost: Papa Pius XII.
Pius XII era beneficiarul binecuvântărilor – care va să zică, al fenomenelor despre care se spune că-i însoțesc doar pe sfinți, aceștia fiind privilegiați (înaintea lui Dumnezeu). Și asta chiar dacă astfel de fenomene urmează, ca o regulă, după moarte și întotdeauna atunci când o examinare rațională a miracolelor a devenit deja imposibilă. În timpul Conclavului din 1939, convocat pentru alegerea unui nou papă, Cardinalul Pacelli a fost vizitat de către Pius X în persoană. Pius X a anunțat că următorul papă va fi el, Pacelli. Așadar un miracol. Trebuia să fie, întrucât Pius X murise cu aproape trei decenii mai devreme. Pacelli a fost ales, într-adevăr, papă. Faptul că el însuși a votat pentru el, nu a afectat cu adevărat problema. Pacelli a devenit Papa Pius XII, alegând numele de Pius în onoarea lui Pius X. (6. Pius XII a pretins că l-a văzut pe Pius X în timpul conclavului din 1939, și că mai târziu avea să fie numit următorul papă, așa cum îi fusese prezis. Pentru mai multe detalii, vezi ”The Cross”, organ al ”Passionist Fathers”, Dublin, martie 1948).
10 ani mai târziu, în 1950, Pius XII, după ani de răbdare pentru auto-canonizarea sa, a văzut soarele descriind un zig-zag pe cerul Romei. Nu odată, să se știe, ci trei zile la rând. Și ca și cum asta nu era îndeajuns, chiar Maica Domnului i s-a arătat lui, într-o sferă zguduitoare, ”într-un spectacol de mișcări cerești prin transmiterea unui mesaj mut dar elocvent către Vicarul lui Cristos. ” (7. Acest lucru s-a derulat trei zile la rând, 30 și 31 Octombrie și 1 Noimebrie, 1950. Descrierea oficială a acestui miracol repetitiv, oferită de către delegatul special al lui Pius XII, Cardinalul Tedeschini, a fost următoarea: Sfântul Tată (Pius XII) și întors privirea sa de la grădinile Vaticanului către soare, și ochii săi au fost schimbați la vederea minunii Văii de la Fatima… El a putut să o vadă pe Maria ținând viața soarele în mâna sa. Soarele era tulburat, tot o convulsie, transformat într-o imagine a vieții, într-un spectacol de mișcări cerești prin transmiterea unui mesaj mut dar elocvent către Vicarul lui Cristos.” Cardinalul Tedeschini, la Altarul de la Fatima, Portugalia, 13.10.1951. A se vedea lumea și presa catolică, 14-15-16.10.1951. Pentru mai multe detalii ale viziunilor născocite de papalitate și obiectivele politice ale născocitorilor lor a se vedea IMPERIALISMUL CATOLIC ȘI LIBERATEA LUMII, DE Avro Manhatan, (500 pp.) ) Așadar nu era dificil pentru un asemenea sfânt-special succesor al lui Petru, să găsească un rege demn. Faptul că Pius XII a dus tratative discrete, negocieri grele, cu Mussolini au fost mușamalizate. Și alesul? Victor Emanuel, Regele Italiei, pe care nu cu mult timp înainte Pius XII îl binecuvântase cu titlul de ”Împărat august și înțelept al Etiopiei, (Cuvinte folosite de către Pius XII, 21 Decembrie 1939, când l-a binecuvântat pe Regele Victor.) în urma crudei cuceriri de către Italia Fascistă a Abyssiniei Copte,
—————————————————————————————————————————————-

Papa Pius XII (1939-1958) a fost un diplomat genial, un politician viclean. Aceste trăsături au făcut din el una din figurile remarcabile remarcabile ale timpurilor noastre. O piesă pereche pentru prietenii săi fasciști și dictatori comuniști. El, mai mult decât oricine altcineva din afara Germaniei, l-a ajutat pe Hitler să ajungă la putere. A făcut acest lucru prin orientarea Partidului Catolic German dar și a liderilor catolici, în sprijinirea Fuhrerului.
Obsesia permanentă a lui Pius era comunismul. După Primul Război Mondial, el a aliat biserica catolică cu Fascismul Italian, Spaniol și German, precum și cu USA după al doilea război mondial. El a devenit principalul instigator al Războiului Rece care a urmat.
Pe lângă că era nemilos în chestiunile politice, el a fost lipsit de scrupule în acelea legate de religie. El s-a autosanctificat invocând niște miracole. El a susținut că Fecioara Maria a făcut miracole pentru el personal. El a susținut de asemenea că însuși Iisus Hristos l-a vizitat pentru a-i vorbi.
El a practicat nepotismul, prin acordarea de titluri nemeritate, bogății și privilegii propriei sale familii.
El a fost la fel de paranoic ca Hitler sau Stalin. El a transformat Biserica Catolică într-un instrument politic global, folosindu-se de mulțimile catolice ca de niște cărți la un joc de noroc, pentru propriile sale ambiții ideologice.
—————————————————————————————————————————————-
unde fascismul și catolicismul s-au unit pentru implementarea civilizație fascisto-catolice. Regele Victor, altminteri un o mărunt fizic, a dat dovadă de un mare curaj. El era deja resemnat sub povara a două coroane: coroana regatului Italiei și coroana imperială a Abyssiniei. Însă ideea celei de-a treia coroane, aceea a Croației, l-a însuflețit de cea mai admirabilă convingere că trei coroane pe capul unui singur om ar putea apărea în ochii maselor nemulțumite ca o nedreptate socială reală. Așa că, Victor, pentru prima dată în viața sa, a luat o decizie. Spre decepția celei mai virtuoase trinități, Papa, Ducele și Pavelic, el a rostit un cântecel foarte cunoscut, ”Acuma chiar, că e prea mult, și pentru mine chiar.” și a refuzat. După o clipă de nedumerire, și discuții în pripă cu ceilalți doi membri ai trioului, Pius XII, mulțumită unui indiciu supranatural, a găsit un înlocuitor neprețuit: vărul lui Victor, Ducele de Spoleto.
Viața unui simplu duce din zilele noastre este oarecum plictisitoare. Ducele de Spoleto, de asemenea un duce plcitisitor, s-a născut cu o ambiție peste media unui duce obișnuit. Prin urmare, atunci când norocul politic i-a surâs în cale, el s-a agățat de această ocazie cu ghearele și dinții. După ce s-a asigurat că capriciosul caporal austriac, la origine un simplu om de rând, care se autoproclamase el însuși cancelar al Germaniei, i-a aprobat numirea, în al doilea rând că fiul unui fierar din Romagna(Mussolini) îi va zâmbi și la urmă dar nu în ultimul rând că Sfinția Sa Pius XII i-a dat tripla binecuvântare, el a acceptat sceptrul Croației cu obrazul împurpurat. Un nume demn de o astfel de coroană a fost ales, aprobat și salutat. Și iată cum un simplu duce necunoscut a devenit dintr-o dată capul unei noi dinastii în Regatul Croației, și a devenit Majestatea Sa cea Înaltă, Tomislav II.
La o astfel de veste o masivă delegație Ustași, condusă de către Ante Pavelic, s-a grăbit la Roma, unde, în scaunul Imperiului Fascist, la data de 18 Mai, 1941, înscăunarea lui Tomislav II a fost primită cu saluturi militare, saluturi fasciste și urale. La Vatican, bucuria Papei a fost fără margini. Cu toate acestea inima sa era puțin mâhnită că nu a putut binecuvânta în mod deschis triumful politic al finului său. Pius XII era capul Bisericii Universale. Catolicii, la vremea aceea, luptau cu milioanele alături de Aliați să zdrobească Lumea Fascistă cu care Pius XII se afla în relații atât de cordiale. În plus, Pius era deopotrivă cap al Statului Vatican și ca atare – ce coincidență fericită! – el însuși rege. Dacă l-ar fi recunoscut pe noul său coleg regal în acel moment, asta ar fi dus la interpretări în lumea democratică ca o încălcare a ”neutralității papale.” Sfinția Sa, prin urmare, a trebuit să dea dovadă de prudență.
Papii pretind că ei pot deschide porțile – atât în ceruri cât și în iad. Și asta pentru că ei dețin cheia Sfântului Petru. Dar adeseori ei deschid ușile în aceeași manieră în care o fac mai toți, pe pământ. Iar lumea, așa cum este ea, contează cel mai mult. Adică, atunci când porțile oficiale ale diplomației trebuie să rămână închise, atunci ele așa rămân: închise. Adept al machiavelismului, în golden-age, Pius XII a rezolvat triumfător această cimilitură. El l-a primit bine pe regele Tomislav cu doar o zi înainte de ceremonia încoronării sale. Cine ar fi putut comenta despre o încălcare a ”neutralității papale”? Ducele de Spoleto, oficial, nu era încă rege. Sfinția sa, Papa, l-a primit pe acesta înainte ca să devină legal Majestatea Sa cea Înaltă, Regele Tomislav II.
În aceeași zi, Croația a fost proclamată oficial ca regat. Ucigașul moral al Regelui Alexandru al Yugoslaviei – adică Pavelic – a beneficiat de o audiență foarte privată, de lungă durată, la Papa. A fost acceptat doar un stenograf, adus de către precautul Pavelic, și care a fost pus să jure că nu va vorbi niciodată despre ce a auzit. Încurajat de cuvintele papei, Pavelic l-a sunat pe Mussolini, cu care a semnat un tratat. În urma a toate acestea, neobositul Sfânt Părinte l-a primit și l-a binecuvântat pe Primul Ministru al lui Pavelic precum și întreaga delegație Ustași. Din nou, cine ar putea să eticheteze acest lucru ca fiind o încălcare a ”neutralității papale”? Fiindcă toți acești membri ai delegației au fost primiți nu ca șefi ai guvernului Noii Croații ci ca ”simpli catolici”, așa cum s-a relatat în ”Osservatore Romano”, Honi soil qui mat y pense. Chiar și așa însă, semnificația reală a acestei primiri nu a scăpat acelora care au știut despre ea. Pius XII le-a acordat tuturor membrilor acelei delegații o audiență specială, și nu pentru că erau niște ”simpli catolici”: el i-a primit special, i-a binecuvântat special, și în mod special s-a rugat pentru ei, ca membrii ai Bisericii Mamă, și care mai presus de orice, erau reprezentanții nou născutului Stat Catolic al Croației Independente, o creatură politică hrănită cu încăpățânare și promovată prin cruzime de către cel mai malign dintre toți uneltitorii, Vaticanul.

Advertisements
This entry was posted in Holocaustul Vaticanului and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s