Carl Jung și duhul New-Age al lui Antihrist.

”Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8)
Introducere.
Carl Jung, celebrul psihiatru elvețian, este cel mai bine cunoscut pentu teoriile sale privind ”inconștientul colectiv”, incluzând aici și conceptul arhetipurilor și utilizarea sincronicității  în psihoterapie! Alături de Freud și de Aflred Adler, el este considerat a fi unul dintre principalii fondatori ai psihologiei moderne.

Carl Jung este un pionier al psihologiei existențial-umaniste (P.E.U), o nouă branșă a psihologiei. (http://www.psy.dmu.ac.uk/drhiles/HPpioneers.htm)

P.E.U., în zilele noastre, ar fi un fel de psihologie cu rol în tratarea psihopatologiilor, plecând de la abordarea individului în întregul său, ca persoană interconectată într-o lume  ”holistică.”
Jung a proclamat că spiritiualitatea și experiența mistică ar putea fi părți vitale ale personalității – prin personalitate, el înțelegând sufletul omenesc. Interesant, nu-i așa? Referindu-se la Dumnezeu, el spune că trebuie pus capăt căutării acestuia în afara omului, sus în Cer, ci că mai degrabă omul trebuie să purceadă la această căutare în interiorul său, spre a-l descoperi pe Dumnezeu acolo! O viziune care se încadrează perfect cu umanismul/religia umanistă (vezi Humanist Manifesto I) cu zen-budhismul etc! El declară pur și simplu că, sacrul își are rezidența în om!

Dacă este ceva nou, până acum, este doar inovația sa de a numi sincretismul unor religii păgâne ca fiind de fapt psihologie! Iar dacă putem vorbi despre psihologie nouă, în acest sens,  atunci vorbim de fapt despre o psihologie pervertită și nimic mai mult! Acest domeniu nou de ”psihologie” nu are nimic de-a face cu psihologia în dimensiunea ei de știință, de exemplu  psihologia mecanismelor cognitive etc… Rețineți că nu trebuie să confundăm, să zicem, psihologia mecanismelor cognitive cu ”psihologia” umanistă practicată de Jung și de mai toate mișcările human potential/New Age din ziua de azi!

Sincronicitatea despre care vorbește Jung se referă de fapt la ”telepatie mentală”, un termen pe care el și alți adepți ai noii spiritualități preferau s-o numească totuși mai științific, sincronicitate! Înainte de moartea sa, în 1961, doi psihologi americani – Abraham Maslow și Carl Rogers au crescut importanța ei prin mesaje care au promovat mesajul noii spiritualități New Age! (The Soul Search: A Spiritual Journey to Authentic Intimacy with God, de Gary R. Collins, Frankl, Freud, Jung, and Two Americans)

Abraham Maslow – despre care Fritz Perls spunea că, era ”un nazist acoperit cu zahăr”, deși era și el tot evreu (Esalen: America și Religia fără Religie, Jeffrey J. Kripal, cap. 7, pg. 157) –a scris despre potențialul uman și despre abilitatea oamenilor de a dezvolta posibilitățile interioare, ascunse. Abe Maslow era un ateu umanist care pleda pentru acele experiențe prin care oamenii să-l experimenteze pe acel ”dumnezeu” lăuntric, sinele — potențialul nelimitat! O știință în toată regula nu-i așa? Dar  ”știința” aceasta nu era deloc nouă, ea a început cu un dialog, în grădina Edenului!
În ceea ce-l privește pe Carl Rogers, el a condus pentru CIA cercetări legate de dezvoltarea personalității ‚ vezi anii 1950,60. Acesta era finanțat de CIA prin intermediul unui program intitulat Societatea pentru Investigarea Ecologiei Umane. Într-un articol din data de 24 octombrie 2007, din ”Jurnalul de Psihologie Umanistică”, semnat de Stephen P. Demanchick și Howard Kirschenbaum, se vorbește despre munca de cercetare a lui Rogers la Project 74 MK ULTRA”Imaginative Research.”

Așadar umanism, misticism oriental, CIA și la urmă spiritualitate New Age! Ce legătură au toate acestea cu psyche, cu mintea umană? De unde atenția aceasta pentru lucrarea lui Jung? Poate pentru că deopotrivă existau interese și pentru că persoana lui Jung era importantă?

Un lucru interesant a fost acela că, bunicul său fusese maestru mason iar un unchi al bunicului său chiar membru Illuminati (acest unchi, potrivit câtorva biografi ai lui Jung, ar fi fost cancelar al Bavariei). Bunicul lui Jung era inițiat în hermeticism, neoplatonism și mai ales în alchimie. Au contat aceste lucruri în formarea morală și intelectuală de mai târziu a nepotului său, Carl Jung, și au influențat ele ascensiunea lui în societate? Bineînțeles că se pot face speculații, însă există foarte multe alte lucruri, legate de Carl, pentru care nu este nevoie de speculații întrucât dovezile abundă — cum este și cazul anticreștinismului visceral al lui Jung și a religiei sale sincretice păgâne!
Jung știa aceste lucruri despre înaintașii săi! El chiar spune la un moment dat că este descendent al unui rozicrucian autentic  din secolul 17.
El a văzut ca fiind crucial, cu privire la autobiografia sa, să urmărească rădăcinile sale dincolo de bunicul său, datorită calității sale de fondator al psihologiei analitice. … Jung sugerează că de fapt el ar fi chiar descendentul dr. Carl Jung Mainz (decedat 1645), pe care îl descrie ca adept al contelui Michael Maier, un fondator al Rosicrucianismului. Ca ”paracelsian”, acest presupus strămoș al lui, se crede că se cunoștea cu Gerhard Dorn, un bărbat despre care, Jung  bănuia  că ”se luptase cu procesul de individuație” mai mult decât oricare alchimist. … Jung sugera că toate întrebările lui fără răspuns el le putea rezolva prin intermediul muncii sale terapeutice, de a se întinde înapoi până la contele Michael Maier și la alchimia paracelsiamă.” (The Quest for the Phoenix: Spiritual Alchemy and Rosicrucianism in the Work of Count Michael Maier (1569-1622), Walter de Gruyter, 2003, p. 23; http://www.bavarian-illuminati.info/2009/02/was-carl-jungs-ancestor-an-illuminatus/)
Iată deci că preocuparea lui Jung pentru arcane, pentru ezoteric, alchimie, gnosticism etc, își găsește o linie semnificativă în apartenența unor strămoși ai săi la masonerie, Illuminati, Rosicrucianism etc… Probabil că se și mândrea cu asta deoarece dacă s-ar fi rușinat de trecutul lui, nu l-ar mai fi adus în discuție ca pe un blazon și, într-un mod, cred eu, destul de obsesiv!
Așadar, Jung încerca să afle răspunsuri la unele întrebări prin consultarea unui sine colectiv, moștenit… El credea totodată în metempsihoză, reîncarnare etc…  (Carl Jung, CW 9I, pg. 200- 205)
Discuțiile sale cu spiritele Filimon și Salome, încercarea lui de a afla răspunsuri la întrebări  de la cei morți, toate acestea contravin învățăturii Bibliei care spune: ” Dacă vi se zice însă: „Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc”, răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?” (Isaia 8:19)
În lumina celor de mai sus devine evident faptul că el nu era creștin, deși tatăl său a fost pastor luteran. Probabil că lucrul acesta i-a produs tatălui său multă suferință… În schimb, mama sa era o adeptă a spiritismului… Din acest motiv părinții săi certându-se adesea!
Deasupra avem premize suficiente și necesare pentru a explica până la urmă, îmbrățișarea/preocuparea constantă a lui Jung pentru ocultism! Ceea ce-mi propun în continuare este însă de a arăta care a fost poziția/atitudinea lui Carl Jung față de creștinism!
Ce duh îl dirija pe Jung?
În copilărie, Jung fusese fascinat de ilustrațiile cu Brahma, Vishnu și Shiva: “Am avut un sentiment obscur privind legătura lor cu “originala mea revelație”” (Memories, Dreams, Reflections (MDR), Carl Jung, pg   17). Această “revelație originală” este înregistrată în memoriile lui Jung. Este o viziune extrem de obscenă pe care el a experimentat-o în copilărie,  o combinație demonică de obscenitate și închinare, în care un falus  este întronat:
“Pe această platformă se afla un minunat tron împodobit cu aur. Nu mai sunt sigur, dar parcă era o pernă roșie pusă pe el. Era un tron magnific, tronul unui rege adevărat dintr-un basm. Ceva stătea pe el, despre care m-am gândit mai întâi că era un trunchi de copac de doisprezece-cincisprezece metri și de aproximativ un metru și jumătate grosime, ajungând până aproape de tavan. Dar era dintr-o compoziție curioasă: era făcut din piele și carne goaăl, și în partea de sus era ceva ca un cap rotund fără niciun chip și fără păr. Pe partea superioară a capului era un singur ochi, privind nemișcat în sus.” (MDR, pg. 12)
Jung consemnează o “aură de strălucire” deasupra falusului întronat, precum și un sentiment de teroare extremă. El numește falusul “un dumnezeu subteran care nu trebuie numit “”(MDR,  pg. 13), și ca un copil a început să-l asocieze pe acest “dumnezeu” cu Domnul Isus. Din păcate, respingerea timpurie a credinței creștine a continuat să se escaladeze de-a lungul vieții sale.
Poate cea mai neplăcută dintre toate este viziunea consemnată în psihologia analitică a lui Jung și citată în cartea lui Richard Noll, The Jung Cult. În timpul unei coborâri în “inconștient”, și se presupune că în “lumea de dincolo”, iată ce vede el: “Atunci mi s-a întâmplat cel mai dezagreabil lucru. Salome a devenit foarte interesată de mine, și ea aștepta ca eu s-o vindec de orbirea ei. Ea a început să mi se închine.  Eu i-am zis: “De ce te închini mie? Ea a răspuns: “Tu ești Hristos.” În ciuda obiecțiilor mele ea a continuat în felul acesta. I-am spus, “Acest lucru este nebunie,” și ea s-a încăpățânat sceptică. Apoi am văzut șarpele că se apropie de mine. Ea a venit aproape și a început să mă înconjure și să mă strângă în colacii ei. Colacii ei au ajuns până la inima mea. Mi-am dat seama când m-am luptat că am asumat atitudinea Răstignirii. În agonia și lupta mea, am transpirat abundent astfel încât apa șiroia de pe mine, din toate părțile. Apoi Salome s-a ridicat, și ea putea să vadă. În timp ce șarpele negru mă strângea, am simțit că fața mea devenise fața unui animal de pradă, un leu sau un tigru. “(The Jung Cult, p. 213.)
Remarcă: Observați că Jun spune că, șarpele s-a apropiat de el, și că ea s-a încolăcit în jurul lui! Adică Salome era șarpele!
Este esențial să se rețină faptul că Jung a recunoscut că inspirația demonică e cea care a stat la baza teoriilor sale psihologice:
“… exista o putere demonică în mine, și de la început nu a existat nicio îndoială că trebuia să găsesc sensul fanteziilor care se petreceau în mintea mea. Când am îndurat aceste atacuri ale inconștientului, am avut o convingere neclintită că mă supusesem unei voințe superioare, și acel sentiment a continuat să mă încerce, până când am îndeplinit sarcina. “ (MDR, pg. 177)
“De la început am conceput confruntarea mea voluntară cu inconștientul ca un experiment științific care mă conducea și în al cărui rezultat eram interesat vital. Astăzi aș putea spune la fel de bine că, a fost un experiment care a fost făcut pe mine. ” (MDR, pg. 178)
“Am avut multe necazuri cu ideile mele. Era un demon în mine, și în cele din urmă și-a dovedit decisiv prezența sa. M-a copleșit, și dacă am fost uneori nemilos, am fost așa pentru că eram în strânsoarea demonului. Nu l-am putut opri niciodată. Eu trebuia să mă grăbeasc să-l prind în viziunea mea. Deoarece  contemporanii mei, e de înțeles, nu au putut percepe viziunea mea, s-au grăbit să o vadă mai degrabă o prostie.” (MDR, pg. 356)
Cel puțin un demon, Filimon, a fost identificat în mod specific: “… O altă figură  ridicându-se  din inconștient. El s-a dezvoltat din figura lui Ilie. Eu l-am numit Filimon. Filimon era un păgân și a adus cu el o atmosferă egipteano-elenistică, cu o colorație gnostică.”(MDR, pg. 182) 
Jung l-a creditat pe acest demon ca fiind cel care l-a învățat “obiectivitatea psihică, realitatea psihicului”(MDR, pag. 183). Mai exact: “Psihologic, Filimon a reprezentat revelația superioară. El a fost o figură misterioasă pentru mine. Uneori el îmi părea destul de real, ca și cum care ar fi fost un suflet viu…” (MDR, pg. 183)
“Filimon și alte figuri din fanteziile mele mi-au adus o perspectivă extrem de importantă, că există lucruri în suflet pe care nu eu le produc, dar care se produc singure și au propria lor viață. Filimon a reprezentat o forță distinctă de mine.” (MDR, pg. 183).
Jung l-a considerat pe Filimon un “guru fantomatic” sau un “spirit profesor”, așa cum i-a  fost explicat de către un bătrân indian, prieten al lui Ghandi. (MDR, pg. 184) 
În mod evident însă, trebuie să fim de acord că analiza proprie a lui Jung îl recunoaște pe Filimon ca demon.
Ocultismul lui Jung.
Având în vedere forța demonică care îl dirija pe Jung, nu este de mirare că el a fost direct implicat în ocultism. Inițial, el a descoperit o carte despre fenomenele spiritiste în biblioteca tatălui unui coleg de clasă al lui (MDR, pg. 98). Răspunsul lui a fost sceptic, dar deschis:
“Observațiile spiritiștilor, care mi s-au părut ciudate și discutabile, au fost primele relatări în care am văzut fenomene psihice obiective.” (MDR, pg. 99) Nu a durat mult și Jung  a experimentat mai multe “manifestări ciudate”, în propria lui casă, care au echivalat cu fenomene spiritiste. Curând el avea să  participe, în mod regulat, la ședințele spiritiste de sâmbătă noaptea, în casa rudelor lui (MDR, pg. 106).
Experiențele personale ale “bântuirii”, din casa lui, ca adult, cu o “atmosferă de rău augur,” sunt descrise de mai multe ori în memoriile sale (MDR, pg. 190, 229-230).
Așadar, sursa demonică a învățăturilor lui Jung nu poate fi negată sau bagatelizată.
Psihiatria.
Jung a recunoscut în mod clar natura religioasă a căii alese pentru cariera sa, lucru pe care l-a exprimat prin propriile sale cuvinte: “Aici a fost domeniul empiric comun biologiei și  lucrurilor spirituale pe care l-am căutat peste tot și nicăieri nu l-am găsit. Aici, în sfârșit, locul unde natura și spiritul se ciocnesc, a devenit realitate. “(MDR, pg. 109)
Cunoașterea lui Dumnezeu.
Nu este de mirare că Jung, alături de mișcarea New Age, urmărește cunoașterea lui Dumnezeu în om:
“Orientalii  atribuie indiscutabil semnificația divină sinelui și în conformitate cu  viziunea vechilor creștini, auto-cunoașterea este drumul spre cunoașterea lui Dumnezeu. (MDR, p. 325)
Aici, Jung denaturează grosolan viziunea creștină: este vorba despre revelație de la Dumnezeu și nu despre auto-cunoaștere, ca cea care duce la cunoașterea lui Dumnezeu de către om.
Alți dumnezei.
Uneori, Jung recunoaște alți “dumnezei” în locul adevăratului Dumnezeu al Scripturii:
“În vremurile clasice, atunci când astfel de lucruri erau înțelese corect, Eros era considerat un zeu a cărui divinitate depășea limitele noastre umane și care, prin urmare, nu ar putea fi nici înțelese și nici reprezentate în vreun fel …. Eros este un kosmogonos, un creator și tată-mamă a tuturor conștiințelor înalte.”(MDR, pg. 353)
Acest lucru este idolatrie și nu își are locul în doctrina creștină. Pe pagina următoare,  Jung afirmă că omul ar trebui să-l cheme pe ”Dumnezeul” “necunoscut”.
În alte scrieri însă, Jung îl divinizează pe om în locul lui Dumnezeu. Jung afirmă autonomia omului, independența lui față de adevăratul Dumnezeu și supunerea lui Dumnezeu față de  statutul omului.
Trinitate sau Cuaternitate?
Jung consideră că “simbolismul creștin central” este Treimea în timp ce “formula minții inconștiente este o cuaternitate” (Psychology and Religion, (PR) pag 73):
“Aspectul dogmatic al principiului răului este absent din Trinitate.” (PR, pg. 73)
“… Inconștientul este adesea personificat de anima, o figură feminină … ea ar fi matricea cuaternității… femeia, la fel ca și răul, este exclusă de la Divinitate în dogma Sfintei Treimi. “(PR, pg. 77)
Chiar Jung înțelege, în mod evident, implicațiile diabolice prezente în expansiunea pe care o face Sfintei Treimi spre “Cuaternitate”, care include atât răul cât și “principiul feminin”, dar el face aluzie numai la concluzia evidentă:
“Nu este nevoie de niciun efort deosebit de imaginație pentru a ghici consecința spirituală de anvergură a unei astfel de evoluții.”(P. 77, PR)
Probabil, Jung știa că printr-o astfel de afirmație el a echivalat răul cu sexul feminin! Dar în schimb, el ne spune că  răul  este echivalentul lui Dumnezeu și al omului: “Cuaternitatea, așa cum este înțeles de mintea modernă, sugerează direct nu numai Dumnezeu din tine, dar, de asemenea, identitatea lui Dumnezeu și a omului” (PR, pg. 73,74)
În cele din urmă, Jung este un ateu, văzându-l pe “Dumnezeu”  ca proiecție a minții “inconștiente” a omului: “Dacă vrem să știm ce se va întâmpla în cazul în care ideea de Dumnezeu nu mai este proiectată ca o entitate autonomă, iată răspunsul minții inconștiente a omului: inconștientul produce o nouă idee a omului ”in loco dei”, de om divinizat sau divin, întemnițat, ascuns, protejat, de obicei, dezumanizat și exprimat prin simbolism abstract “. (PR, pg. 106)
(Helen Schucman, autoarea de mai târziu a Cursului de Miracole, preia de la Jung ideea că Dumnezeul creștin este o proiecție a minții.)
Spre deosebire de atei mai evidenți, cum ar fi Freud, Jung se pare că atribuie un scop util pentru o astfel de “proiecție”. De exemplu, examinând viața filozofului ateu Nietzsche pe care l-a admirat atât de mult, el spune că:
“Pentru un astfel de om, pare să fie periculos a face afirmația că Dumnezeu este mort … odată că, el ar trebui să afle unde a dispărut o energie considerabil, care a fost odată investită  într-o existență la fel de mare ca Dumnezeu. Aceasta ar putea reapărea sub un alt nume …. Din moment ce este o chestiune de o energie extraordinară, rezultatul va fi similar cu acela al unei perturbări psihologice, sub forma unei disocieri de personalitate. Perturbarea poate produce o dublă sau o personalitate multiplă. “(PR, pg. 104)
Jung, prin urmare, ar putea lua în considerare credința în Dumnezeu ca fiind un “mit util”.
Ostilitatea lui Jung față de creștinism.
După moartea mamei sale, în urma unui vis, el a scris că:
“A fost Wotan, zeul strămoșilor mei alemanici, cel care a dus-o pe mama la strămoșii ei ….  Dar  misionarii creștini au făcut din Wotan un diavol. Însă el însuși este un zeu important … un spirit al naturii care revine la viață …. Astfel, visul meu îmi spune că sufletul mamei mele a fost dus în cel mai mare teritoriu al sinelui care se află dincolo de segmentul moralei creștine,  dus  în acea integritate a naturii și a spiritului în care conflictele și contradicțiile sunt rezolvate. “ (MDR, pg. 313-4)
Necesitatea unui altfel de Hristos.
Aberațiile lui Jung sunt deosebit de respingătoare când viziunea sa mitologică neagă realitatea istorică a vieții lui Hristos:
“Întruparea lui Dumnezeu în Hristos necesită continuare și finalizare, deoarece Hristos, datorită nașterii sale din fecioară, și lipsei sale de păcat, nu a fost deloc o ființă umană empirică, cu adevărat.” (Answer to Job, pg. 52 (ATJ))
“… Cele mai vechi scrieri, cele ale Sf. Pavel, nu par să aibă nici cel mai mic interes față de existența lui Hristos ca o ființă umană concretă. Evangheliile sinoptice sunt la fel de nesatisfăcătoare, deoarece acestea au mai mult un caracter de propagandă decât de biografie. ” (ATJ, p. 45)
Jung este dezinformat, rău de tot, cu privire la acest punct crucial. Apostolul Pavel este extrem de preocupat de existența concretă a lui Isus Hristos, în special de evenimentele morții Lui, ale îngropării și învierii: ”V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi… Și, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră. …  Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică…” (1 Corinteni 1:3-4,14,17)
Apostolul Ioan, în epistolele sale, demonstrează o egală preocupare pentru realitatea vieții pământești a lui Hristos:
”Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu;  şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.” (1 Ioan 4:2,3)
Învățătura lui Jung, conform Scripturii, este asociată cu spiritul lui Antihrist! Jung respinge “încercările raționaliste” de a-l vedea pe Domnul nostru Isus ca o persoană reală care a trăit în istorie, pentru că orice astfel de încercări “… ar absorbi tot misterul din personalitatea lui, iar ceea ce ar rămâne nu ar mai fi nașterea și destinul tragic al unui Dumnezeu în timp, ci doar, istoric vorbind, un profesor religios neconfirmat , un reformator evreu care a fost interpretat  în mod elenistic și neînțeles. “(ATJ, pg. 46)
Jung abordează “problema persoanei istorice a omului Isus”, dar el face acest lucru prin luarea în considerare a “mentalității colective a timpului său … arhetipul care era deja star, imaginea primordială a anthropos-ului”, care a fost ” condensat în el, un profet evreu aproape necunoscut” (MDR, pg. 211).
Jung impune categoriile sale psihologice proprii asupra lui Isus Hristos, iar ceea ce rezultă este o mutilare a adevărului biblic. Respingerea realității istorice nu este percepută de Jung ca o problemă, pentru că “spiritul și înțelesul lui Hristos sunt prezente și perceptibile în noi chiar și fără ajutorul minunilor… în contrast cu percepția fizică, spiritul este autonom” (MDR, p. xii).
Dar apostolul Ioan, către încheierea Evangheliei sale, a spus că aceste minuni au fost făcute tocmai pentru ca oamenii să creadă:
”Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” (Ioan 20:30,31)
Unele dintre declarațiile lui Jung sunt remarcabil de similare cu criticismul adus evangheliilor, o serie de încercări din ultimii două sute de ani de a nega viața lui Isus Hristos, care este revelată  în cele patru Evanghelii ale Scripturii. Un sondaj cu privire la criticsimul adus evangheliilor este deja o discuție pe o altă temă,  dar cititorul trebuie atenționat asupra faptului că mulți doresc, astăzi, să respingă Scriptura  și să creeze un alt (fals) “Hristos.”
Referințe (cu excepția introducerii): 

http://www.christiandiscernment.com/Christian%20Discernment/CD%20PDF/Roots%20pdf/07%20Jung.pdf

Încheiere
Așa cum am arătat mai sus, Jung a admis că ”psihologia” sa este de inspirație demonică, iar șarpele i-a apărut în viziunile sale cele mai diabolice!
Jung credea în reîncarnare, în karma și considera moartea ca pe un fenomen de alăturare în integritatea universală!
Extrem de ciudat, dar între această ”psihologie” umanistă/religioasă a lui Jung și o altă ”psihologie”, aceea a masonului de grad 33, luciferianul Manly P. Hall există o asemănare punctuală:
– credința în reîncarnare și simpatia pentru ezoterismul oriental;
– șarpele îl conduce pe om spre auto-cunoaștere;
– credința (creștină) este o boală, la care trebuie ca omul să renunțe pentru a fi liber, prin experimentarea personală a dumnezeirii;
– omul este singura amenințare la dresa integrității universale;
– un lucru este sigur, o mare schimbare de atitudine psihologică este iminentă șamd.
Jung nu s-a căit niciodată de mizeriile sale diavolești! Ba mai degrabă, el, un îndrăcit care a patentat o formă de psihologie/religie antihristică – extrem de întâlnită în punctele sale esențiale la mișcările human potential/New Age din ziua de azi – declara cu emfază, insistând că: ”… Un lucru este cert, o mare schimbare de atitudine psihologică este iminentă… singurul mare pericol care există este omulEl este marele pericol, și noi cunoaștem prea puțin despre acest lucru! (The Origin of Evil, Carl Jung; – https://www.youtube.com/watch?v=VNKvbT_3b0s)
Nu contest faptul că, omul poate face foarte mult rău, de fapt Biblia spune că omul este supus păcatului! Dar observ un fapt, bătrânul Carl Jung  nu spune nimic despre Satana, dar satanizează omul! Pentru acel ”noi”, o elită din care evident a făcut parte și Jung, „omul este singurul pericol.” — bineînțeles că se înțelege că este vorba despre omul care nu-și va însuși noua ”atitudine psihologică.”
Prin urmare, el insistă asupra pericolului reprezentat de omul din categoria ”ceilalți” și nu din categoria ”noi”.
” Marele Model nu poate fi ignorat și oricine sau orice încearcă să-l ignore va avea mari necazuri în cele din urmă” (Psychology and Self-Improvement; Integrity, the Endangered Virtue), spunea Manly P Hall, cu privire la asta – adică modelul general al integrității, la care și Jung face trimitere în lucrările sale!
Carl Jung a dat o lovitură puternică religiei creștine, mascând vechea religie a răzvrătirii luciferice sub numele de știință, evident din ce motiv: pentru a nu trezi suspiciuni în rândul bisericii creștine, că vechea/noua religie luciferică a pășit în templul ei, ca să prade turma lui Hristos!
Advertisements
This entry was posted in Carl Jung, Masonerie, Psihiatria and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s