Dacă primul ingredient al ultra-naționalismului Ustași a fost rasa, al doilea a fost religia. Cele două abia dacă ar fi putut exista în mod independent, atât de strâns au fost interconectate că, au devenit aproape sinonime. Cuvântul croat, în fapt, semnifica catolic, la fel de mult cum, în Croația, catolic a devenit sinonim pentru croat. Dacă aceast lucru a fost de ajutor pentru rasismul Ustași, nu mai puțin benefic a fost el și pentru catolicism, în măsura în care, odată ce a fost stabilită teoria că, catolic însemna croat, atunci ideea că Croația trebuia să fie în totalitate catolică nu numai că, a devenit adânc înrădăcinată: ea a fost transformată într-unul din principiile de bază ale noului stat.
Rezultatele unei astfel de identificări au fost de rău augur. Pentru că, în timp ce naționalismul croat s-a angajat într-o politică rasistă de sută la sută, Biserica Catolică s-a angajat într-o politică paralelă inevitabilă, de sută la sută catolicism. Cele două politici au fost de fapt o singură politică, autoritățile politice au promovat automat interesele religioase ale catolicismului, în timp ce autoritățile religioase au promovat interesele politice ale rasismului Ustași.
Procesul real de integrare a celor două într-o unitate inseparabilă organic, religios – politic, a fost realizat nu numai invidual de către catolici sau organizații catolice, cum ar fi ”Cruciații” sau liderii politici catolici, cum ar fi Macek: acest proces a fost promovat de către clerul catolic înainte de nașterea statului de ustași. În fapt, preoții catolici, au predicat viguros în favoarea fascismului, înainte de cel de-al doilea război mondial.
Presa catolică, controlată de către ei, a devenit cel mai puternic organ de propagandă a fascismului lui. Prin ea, ei au pledat pentru statul corporatist fascist, au lăudat dictatorii catolici fasciști, și au predicat de la amvon teorii rasiale, ca de exemplu aceea că croații nu au origine slavă, dar că de fapt ei sunt goții germani. Unul dintre fondatorii acestei teorii rasiale a fost un preot catolic bine-cunoscut, Kerubin Segvic, care, încă dinainte de anii 1931 a scris o carte intitulată, ”Descendența gotică a croaților”, cu scopul de a crea ură rasială împotriva slavilor, care erau un sinonim pentru “ortodoxie.” Națiunile fasciste au fost salutate ca niște exemple minunate pentru viitorul Croației. În ediția sa din 3 aprilie 1938, de exemplu, cotidianul catolic, Hrvatska Straža, lăuda Ungaria fascistă pentru “rezolvarea problemei sociale prin acceptarea principiului statului corporatist creștin.” Același ziar, la 2 martie 1938, a salutat Anschluss-ul cu următoarele cuvinte: “Tânăra Croație este pentru Anschluss”.
Presa catolică a predicat nazismul catolic după modelul care fusese implementat în Slovacia de către preotul catolic nazist, dictator, monseniorul Tiso. Monitorul Katolicki din Zagreb, organul oficial al arhiepiscopului Stepinac, în ianuarie 1940, a publicat un articol intitulat “Catolicismul și Național Socialismul Slovac”, din care spicuim:
„Într-un stat modern, care plasează interesele poporului mai presus de toate celelalte considerente, Biserica și statul trebuie să coopereze pentru a evita toate conflictele și neînțelegerile. Astfel, în conformitate cu învățăturile lui Hristos, Biserica din Slovacia a acționat deja ea însăși pentru a stabili o nouă viață pentru cetățenii din Slovacia. Punctele de vedere ale Dr. Tuka au fost îndeplinite prin formarea unei “Slovacii a poporului”, pentru care a avut aprobarea Președintelui Republicii, Monseniorului. Dr. Josip Tiso. În sistemul național-socialist din Slovacia, Biserica nu va fi persecutată. Persecuțiile vor fi îndreptate împotriva oponenților Național-socialismului.”
Au fost de asemenea proslăvite în continuu, realizările fascismului catolic din Ungaria, Franța — sub catolicul Petain –, din Spania, sub catolicul Franco. Editorul cotidianului catolic oficial, Hrvatska Straža, Dr. Janko Shimrak care, a devenit episcop sub dictatura lui Pavelic, a apreciat în mod deschis și constant succesele lui Hitler în politica internă și în cea externă. În numărul din 12 martie 1938, a fost lăudată și susținută ocupația Austriei de către Hitler. Mai târziu, această publicație a salutat succesele lui Hitler în Cehoslovacia, Polonia și Franța. În Katolicki Tjednik, organ al Acțiunii Catolice, publicat sub îndrumarea Arhiepiscopului din Sarajevo, Dr. Ivan Saric, a redactat articole intitulate “Este timpul pentru o nouă ordine” (de exemplu, în articolul No. 4, 1941), înainte ca Hitler să atace Iugoslavia.
Presa catolică, propagând ideile naziste-Ustashi, a jucat un rol imens în acomodarea oamenilor cu ceea ce avea să se întâmple în cele din urmă, concretizându-se în viața oamenilor de zi cu zi. Influența sa a fost mare, și a contribuit într-o măsură mare pentru a-l prezenta pe Pavelic și pe ustași ca fiind trimiși de Dumnezeu pentru poporul croat. Presa catolică devenise deosebit de abilă în semănarea semințelor de ură religioasă față de sârbi, ură rasială față de evrei și ură pentru regatul Iugoslavia. Imediat după proclamarea Statului Independent al Croației, ea s-a plasat fără rezerve la dispoziția Ustași, urmând astfel exemplul clerului catolic care, a luat parte activ în sprijinirea Ustași, cu armele în mâini, în destrămarea Regatului Iugoslaviei.
În multe ocazii, preoții catolici și chiar călugării catolici, au ajutat la formarea trupelor înarmate ustași, acele benzi trădătoare având obiectivul precis de a ataca armata Iugoslaviei din spate. Mulți dintre acești clerici s-au lăudat în mod deschis pentru activitățile lor militare. Faptele altora care au căzut în luptă, au fost rememorate în necrologurile lor citite în biserici.
Săptămânalul catolic, Nedelja, în ediția sa din 22 iunie 1941, descrie într-un articol intitulat, “Ultimele convulsii ale Iugoslaviei pe insula Pag,” modul în care a luat parte un preot în dezarmarea armatei iugoslave de pe insulă:
”Târziu în noapte, mai tinerii croați aveau să asiste la desfășurarea evenimentelor. Reverendul Stipanov din Vlasici, Pag, asculta, de asemenea, știrile și se grăbea să-i informeze pe ofițeri și soldați. Astfel, aflarea evenimentelor de la știri, ne-a găsit pregătiți și entuziaști. S-a decis dezarmarea ofițerilor din Serbia.”
Ziarul ustașilor, Hrvatski Narod, din 4 iulie 1941, l-a salutat pe preotul franciscan, Dr. Radoslav Glavas ca pe un mare organizator al ustașilor. Articolul spunea printre altele:
”Un tânăr și energic franciscan, Dr. Radoslav Glavas, a sosit la Siroki Greg și a devenit el însuși lider combatant. El a elaborat chiar și un plan pentru a preveni mobilizarea armatei iugoslave. Astfel, în ziua istorică din 10 aprilie și în noaptea dintre 10 și 11 aprilie, ustașii au dezarmat jandarmeria locală și au capturat oficiul poștal.”
Publicația periodică Ustași, Za Dom, No. 1, din aprilie 1941, adaugă:
”Un alt preot, unindu-și forțele cu doi paznici vamali, a capturat doi generali și 40 de ofițeri, în timp ce un frate franciscan, cu ajutorul unui număr de tineri, au dezarmat o întreagă companie din Serbia.”
Hrvatski Narod, nr 251, din 4 iunie 1944, pagina 3, publica un anunț despre moartea capelanului Ivan Miletic, scris de preotul Eugen Beluhan care, descriind activitățile de ustaș ale aceluia a afirmat: “În calitate de preot, el a asistat la dezmembrarea armatei iugoslave în timpul revoluției.” În dosarele Comsiei pentru Crime de Război, există o listă nesfârșită de astfel de rapoarte.
După căderea Iugoslaviei și apariția statului independent al Croației, presa catolică s-a dedicat în totalitate lui Pavelic și ustașilor săi. ”Vjesnik Pocasne Straze Srca Isusova” (Curierul Onorabilelor Gărzi ale Inimii lui Hristos) conține, în aparițiile nr. 5 și 6, din 1941, un articol intitulat, “Steagul Croației, inima lui Hristos”, în care “învierea” Croației a fost comparată cu cea a lui Hristos:
”La începutul primăverii poporul croat a experimentat învierea sa concomitent cu perioada momentului învierii lui Hristos. Marele fiu al poporului croat s-a întors și i-a redat acestuia libertatea și drepturile sale antice. Și aceasta este, de asemenea, lucrarea lui Dumnezeu; Domnul a făcut toate acestea și de aceea lucrul acesta este extraordinar înaintea ochilor noștri.”
”Glasnik Biskupije Bosanske i Sremske” (Vocea Episcopiilor din Bosnia și Srem), nr. 13 din 15 iulie, 1941 – imitându-l pe Papa Pius XI, cel care l-a numit pe Mussolini a fi omul trimis de Providența Divină – l-a numit pe Pavelic un om al Providenței:
”Sfânt este anul acesta al învierii Statului Independent al Croației. Imaginea maiestuoasă a conducătorului nostru a apărut în curcubeu. De aceea se poate și trebuie spus despre el că, el este un om al Providenței.”
Glasnik Sv. Ante (Vocea Bisericii Sfântul Anton), în ediția sa din 12 decembrie 1941, a mers mai departe, declarând că nașterea Statului Independent al Croației a fost lucrarea lui Dumnezeu:
”Croații, care sunt în cea mai mare parte un popor catolic, consideră că un astfel de mare eveniment istoric a fost un accident fericit, sau un noroc chior. Nu, aceasta este lucrarea lui Dumnezeu și a Providenței.”
Dar nici acest lucru nu a fost de ajuns pentru ei. Ustașii au fost comparați cu nimeni altcineva decât persoana Lui Hristos. Ca o dovadă, glasul mișcării Cruciaților, publicația Nedelja, care în ediția sa din 6 iunie 1941, într-un articol intitulat, “Hristos și Croația”, declara următoarele:
”Hristos și ustașii și Hristos și croații mărșăluiesc împreună prin istorie. Din prima zi a existenței sale mișcareai Ustași a luptat pentru victoria principiilor lui Hristos, pentru victoria justiției, pentru libertate și pentru adevăr. Sfântul nostru Mântuitor ne va ajuta în viitor, așa cum a făcut și până acum, de aceea noua Croație Ustași va fi a lui Hristos, a noastră și a nimănui altcuiva.”
Lideri catolici, preoți, și într-adevăr și episcopii au primit poziții în statul ustași. Imediat după ce Pavelic a preluat puterea, mulți preoți au fost numiți în posturi administrative locale și provinciale din nou creatul stat Ustași. Pentru a-i menționa doar pe câțiva: preotul catolic Ante Klaric Tepelun, din satul Tramosnica, raionul Gradacac, care în aprilie 1941, a devenit un tabornik Ustași, și a luat parte la dezarmarea armatei iugoslave. Părintele Emanuel Rajich, preot în Gornji Vakuf, care a participat la dezarmarea armatei iugoslave, a organizat administrația Ustași în Gornji Vakuf, și a fost numit tabornik Ustași, în care calitate el a organizat prima unitate armată de ustași din Gornji Vakuf.
Ziarul Novi, nr. 54, din 1941, a raportat numirea preotului Stjepan Lukic în funcția de ”pobocnik logorni” (adjuntat de lagăr) al lagărului din Zepce. Cecelja Martin, preot în Recica, districtul Karlovac, a fost numit în funcția de tabornik de ustași pentru districtul Recica. Dr. Dragutin Kamber, preot din Doboj, a fost numit în aprilie 1941, în funcția de comandant de ustași pentru districtul din Doboj, având astfel toate puterile politice și civile, concentrate în mâinile sale.
Numărul 34 al aceluiași ziar, din data de 1 iulie, 1941, publica un ordin al guvernului de numire a preotului Didak Coric în postul de tabornik, în Jaska; a lui Ante Djuric, preot în satul Divusa, în funcția de tabornik pentru districtul Drvar; și a preotului Dragan Petranović în funcția de logornik în lagărul din districtul Ogulin.
Liderii catolici, direct sub ordinele Ierarhiei Catolice, au dat cele mai înalte poziții în stat, de exemplu, președintele Cruciaților, preotul dr. Felix Niedzielski, care a fost numit vice-guvernator Ustași al Bosniei încă din primele zile ale regimului lui Ante Pavelic. Un alt preot catolic, Grga Peinovic, director al Cruciaților, a fost numit nimic altceva decât președintele Oficiului Central de Propagandă Ustasha, aceste numiri fiind raportate în ziarul Fledelja din 10 august 1941. Într-un articol intitulat, “Cruciații din Statul Independent al Croației,” același ziar a subliniat faptul că multe persoane instruite în Organizația Cruciaților, ocupau acum funcții înalte, lucru care a fost într-totul adevărat.
—————————————————————————————————————————————-
O colecție de ziare catolice emise în Croația Ustasha, toate arată portretul lui Pavelic.
Presa, inclusiv documentele eparhiale și episcopale, toate i-au susținut și lăudat pe ustași, de la cel mai mare și până la cel mai mic.
În afară de propagarea ideilor naziste-Ustasha, presa catolică a jucat un rol imens în acomodarea poporului croat cu ideea ororilor care au urmau să se petreacă odată cu nașterea Croației. Presa catolică a prezentat regimul lui Pavelic ca pe un instrument de justiție și răzbunare a lui Dumnezeu. Ea devenise deosebit de abilă în a semăna ura religioasă împotriva sârbilor ortodocși.
Organul oficial al Arhiepiscopiei din Zagreb, ziarul Katolicki, în nr 16 din 1941, declara că Croația Ustasha a fost creată de atotputernica providență. La fel a procedat și Glasnik St Ante (Vocea Bisericii Sf. Anton), în 12 decembrie 1941: “Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu”. Publicația Nedelja, din 6 iunie 1941, organul mișcării catolice Cruciații, a declarat: “Hristos și ustași mărșăluiesc împreună.”
—————————————————————————————————————————————-
Participarea activă a atât de multor lideri catolici și clerici catolici în formarea statului Ustaș Croat a fost posibilă doar datorită unui singur lucru: consimțământul pentru asta, și într-adevăr și instrucțiunile primite de la liderii Ierarhiei Catolice. Acest lucru a fost dovedit încă de la început prin faptul incontestabil că atât clerul obișnuit cât și cel înalt au cooperat total cu Pavelic. Parohiile catolice precum Catedralele catolice, și, într-adevăr și prin radio, au fost folosite ca o platformă politică pentru Pavelic și ustașii săi. Ca o dovadă, Radio Zagreb, care în 11 aprilie 1941, a doua zi după ce Kvaternik și armata germană au intrat în capitala croată, a instruit oamenii să ureze bunvenit armatei germane și “să se primească răspunsuri la toate întrebările, de la oficiile parohiale catolice, unde aveau să fie emise instrucțiuni cu privire la acțiunile viitoare.”
Organul oficial al Arhiepiscopiei din Zagreb, ziarul ”Katolicki” nr. 16 din 1941, declara că statul independent al Croației a fost creat de către Providența atotputernică. Biserica Catolică, încheia ziarul, s-a rugat lui Dumnezeu pentru ca Noua Croație să-și găsească împlinirea. Același ziar a mers mai departe, și curând după aceea a publicat “Principiile Guvernului Statului Independent al Croației și ale Mișcării Ustașilor,” pentru a familiariza cititorii cu directivele de bază care reglementau viața fiecărui individ în noul stat marionetă. Aceste directive l-au ajutat curând pe Pavelic să convertească Croația într-un virtual lagăr de concentrare. Arhiepiscopul Stepinac, la data de 28 aprilie 1941, a emis o scrisoare pastorală, în care a cerut clerului să răspundă, fără ezitare, la chemarea lui de a lua parte la solemna misiune de a apărare și de dezvoltare a Statului Independent al Croației, de la momentul “învierii” statului croat, Biserica putea predica în deplină libertate “principiile invincibile ale adevărului etern și justiției.” Scrisoarea pastorală, care a fost, de asemenea, publicată în Nedelja și Katolicki, în data de 28 aprilie 1941, spunea următoarele:
”Stimați frați, nu este nimeni printre voi care să nu fi fost martor recent al celui mai important eveniment din viața poporului croat, în rândul căruia noi vom acționa în calitate de vestitor al cuvântului lui Hristos. Acestea sunt evenimentele prin care s-a îndeplinit idealul mult visat de către oamenii noștri…. Ar trebui, prin urmare, să răspundeți cu ușurință la chemarea mea de a săvârși opera de salvgardare și progres a Statului Independent al Croației …. Fiți angajați, onorabili frați, și împliniți-vă de acum datoria față de tânărul Stat Independent al Croației.”
Scrisoarea pastorală a fost citită în fiecare parohie croată. Acesta a fost, de asemenea, citită și la radio. Impresia pe care a produs-o asupra oamenilor, și mai ales asupra clerului, a fost redată de către părintele Peter Glavas, care, în timpul procesului ținut pentru eliberarea sa, a spus în apărarea lui că: “Ordinul dat oamenilor, la radio, de Arhiepiscopul Stepinac, de a lupta pentru Statul Independent al Croației a constituit o directivă politică pentru cler.” Și că, ca orice alt preot, el a trebuit să se supună.
Secțiunea Ustasha a clerului, care a fost activă în acte de terorism, chiar înainte de război, nu a avut nevoie de această scrisoare pastorală, în care să li se spună cum să acționeze. Cu toate acestea, mulți dintre cei care până atunci au ezitat să participe, după instrucțiunile lui Stepinac, au acceptat directivele sale și s-au angajat în mod activ în sprijinirea ustașilor. Clerul catolic nu a aderat la Ustași doar ca să cânte imnuri latine. Ei s-au alăturat, cu scopul de a îndeplini programele teroriste rasiale și religioase ustași.
Când Pavelic s-a întors din Italia la Zagreb, ca să preia conducerea Noii Croații, el s-a oprit în orașul Ogulin, în data de 13 aprilie 1941, unde a discutat cu unul dintre locotenenții săi cei mai fanatici, preotul catolic ustaș, Canon Ivan Mikan. În aceeași zi, într-un discurs public, Canon Mikan a prezis făgașul pe care aveau să meargă lucrurile: “Vor fi epurări!”, a strigat preotul Mikan. “Da, vor exista epurări.” În aceeași seară, nu departe de acea regiune, a avut loc prima expediție punitivă Ustasha, împotriva sârbilor din mai multe sate.
Dar masacrele au fost comise doar de către adepții lui Pavelic? Ele au fost de multe ori planificate și înfăptuite de către preoți catolici care pretindeau că sunt ucenicii lui Hristos și reprezentanți ai unei Biserici care trâmbița în toate cele patru zări că predică iubirea universală. Este suficient să menționăm doar câteva exemple. Primul comandant Ustasha în districtul Udbina a fost preotul franciscan Mate Mogus, care a organizat miliția ustași și dezarmat trupele iugoslave. La o întâlnire în Udbina, din 13 iunie 1941, el a ținut următoarea predică: “Priviți oameni buni, la acești 16 ustași curajoși care au 16.000 de gloanțe și care vor ucide 16.000 de sârbi, după care vom împărți între noi, într-un mod frățesc, pământurile din Mutilic și Krbava.” — acest discurs a fost semnalul pentru începerea uciderii sârbilor în districtul Udbina.
În Dvor na Uni, preotul Anton Djuric a ținut un jurnal al activităților sale în calitate de funcționar ustaș. Jurnalul arată că, la ordinele lui, ustașii au jefuit și ars satul Segestin, unde 150 de sârbi au fost uciși, și că în satul Goricka el a arestat 117 de persoane, care au fost trimise într-un lagăr de concentrare, unde cele mai multe dintre ele au fost ucise.
Un grup de preoți franciscani care au torturat și, în cele din urmă, au ucis douăzeci și cinci de sârbi din satul Kasle, a făcut fotografii victimelor lor. În satul Tramosnica, preotul Ante Klaric a devenit primul comisar ustaș, el conducând personal unitățile de ustași în atacurile asupra satelor sârbești. El a organizat miliția ustași și, potrivit martorilor, le-a vorbit de la amvon, după cum urmează:
”Voi sunteți ca niște babe, ar trebui să purtați fuste, pentru că până acum nu ați ucis nici măcar un singur sârb. Noi nu avem nici arme și nici cuțite, și ar trebui să ni le confecționăm din coase vechi și seceri, astfel încât să le puteți tăia gâtul sârbilor, oridecâteori îi veți vedea.”
Preotul Bozo Simlesa, din satul Listani, a fost unul dintre cei mai activi membri ustași. El a deținut funcția de șef al districtului Livno. În timpul uciderii sârbilor în județul Listani, el le-a spus de la amvon oamenilor că, a sosit timpul pentru a-i extermina pe toți sârbii care trăiesc în Croația. El, personal, a organizat miliția ustași și a obținut arme pentru ei. La data de 27 iulie 1941 a avut loc o reuniune în sat, iar când a fost informat că toți sătenii sârbi fuseseră uciși, iar femeile și copiii urmau să fie uciși în aceeași noapte, el le-a spus ustașilor să nu aștepte până noaptea, pentru că trecuseră aproape deja douăzeci și patru de ore de când conducătorul emisese ordinul său, că niciun singur sârb nu trebuie să fie lăsat în viață în Croația.
Diaconul catolic din Stolac, Herțegovina, preotul Marko Zovko, a fost responsabil pentru uciderea a 200 de persoane, ale căror cadavre au fost aruncate într-o groapă, pe un câmp din Vidovo. Franciscanul Mijo Cujic, din Duvno, a dat personal instrucțiuni pentru masacrarul sârbilor din satele Prisoje și Vrila, niciunul nu trebuia să rămână în viață. Au fost aceste fapte abominabile săvârșite doar de câteva persoane înnebunite de fanatism religios și ură rasială? Nici pe departe! Ele au fost o parte integrantă a politicii oficiale a Bisericii Catolice, care, analizate dincolo de mantia statului ustaș independent, a inspirat și a promovat toate ororile care au înmuiat pământul istoric al Croației într-o mare de sânge.
proscrit
proscrit 