Pentru a completa întreaga agresiune, torturarea și uciderea legalizată de către ustași, un alt instrument teribil, probabil cel mai execrabil dintre toate, a lovit cu teroare o populație deja terorizată: “expedițiile punitive” efectuate de către propria miliție specială a lui Pavelic, Ustașii, care, în cel mai scurt timp, a dobândit o notorietate atât de infamă, încât să-i egaleze pe cei mai abominabili monștri umani ai trecutului. Aceste expediții au distrus case și sate, au arestat, torturat, au jefuit și de multe ori i-au masacrat pe locuitorii lor, de obicei chiar și fără a se mai deranja de a oferi vreo scuză sau aparență de legalitate. Cartiere întregi, cum ar fi Bosanska Krajina, Lika, Kordun, Banija, Gorski Kotar, Srem precum și regiuni din Slavonia, au fost transformate de ei în ruine. Numeroase orașe mici, cum ar fi Vojnic, Slunj, Korenica, Udbina, și Vrgin – au fost distruse în întregime, în timp ce masacre la scară totală au avut loc în alte regiuni cum ar fi Rakov Potok, Maksimir ( în apropierea Zagreb ), platoul Vojnovic la Bjelovar,parcul orașului Osijek și Jadovno în Lika. În aceste ultimele locații menționate victimele au fost legate una de cealaltă, în grupuri de câte douăzeci, duse la marginea unei stânci de 1000 de metri, așa încât ustașii ucideau doar primele persoane, iar acestea căzând să-i târască în jos cu ei, pe ceilalți în viață.
Pavelic a participat personal chiar și împotriva unor sate din Croația când, de exemplu, la data de 1 decembrie 1941 Cerje, Pasnik și Jesenje au fost rase de pe fața pământului, ocazie cu care șapte femei, patru copii și nouă bătrâni au fost uciși și aruncați într-o casă în flăcări; sau în 1945, când satul Jakovlje a fost distrus, după care cei mai mulți dintre locuitorii săi au fost uciși.
În luna aprilie a anului 1941, în satul Gudovac, 200 de țărani sârbi au fost uciși de ustași, urmând apoi grupuri mai mari din satele Stari Petrovac, în districtul Nova Gradiska și în Glina. Acolo, în primele zile ale lunii mai, 1941, Ustașii din Karlovac, Sisak și Petrinja i-au adunat pe toți bărbații de peste cincisprezece ani, i-au transportat cu camioanele în afara orașului, și i-au executat pe toți.
Adesea, execuțiile erau comise în casele victimelor, cu armele cele mai primitive. Unii ustași se specializaseră în achitarea sarcinilor lor prin strivirea craniilor lor cu topoare sau chiar cu ciocane. Atrocități incredibile autentificate, au fost comise ori de câte ori apăreau ustași. La Dubrovnik, Dalmația, de exemplu, soldații italieni au făcut fotografii unui ustaș care purta două “coliere.” Un colier era un șirag de ochi scoși iar celălalt șirag era din limbile smulse ale sârbilor uciși. [1]
Deportările în masă și execuțiile în masă, în special din orașele mici și din sate izolate, au fost operațiuni bine planificate. De regulă, procedura era una simplă. Autoritățile Ustași convocau grupuri de sârbi sub pretextul recrutării pentru serviciul militar sau pentru lucrări publice. Odată ce erau adunați, ei erau înconjurați de detașamente de ustași înarmați, duși în afara localității și executați. În regiunile muntoase din Dalmația de Sus, cum ar fi Bosnia și Herțegovina, femeile și copiii erau duși în locuri îndepărtate și masacrați. În Brcko, orasul de origine al Dzafer Kulenovic, viceprim-ministru Ustași, prizonierii au fost executați pe poduri și apoi aruncați în râu.
La începutul lunii mai, 1941, ustașii au asediat Glina și, după ce i-au adunat pe toți bărbații ortodocși de peste cincisprezece ani din Karlovac, Sisak și Petrinja, i-au condus în afara orașului și i-au ucis pe 600 dintre ei cu pistoale, cuțite și baroase. În ziua următoare, au fost de asemenea uciși și toți ceilalți sârbi capturați. Centrul masacrului a fost în satul Bosanski Grabovac.
La data de 3 august 1941, peste 3.000 de sârbi au fost masacrați în același fel în Vrgin-Most. La 29 iulie 1941, Bozidar Cerovski, șef al poliției Ustași din Zagreb, a sosit în localitatea de Vojnic; acolo a strâns laolaltă mai mult de 3.000 de sârbi din Krnjak, Krstinje, Siroka Reka, Slunj, Rakovica și din alte sate, pe care el i-a dus la Pavkovitch, unde i-a masacrat, aproape de o moară a satului. În satele Baska, Perna și Podgomolje, raionul Bosanska Krupa, în vara anului 1941, un număr de 540 de femei și copii au fost blocați în case, după care li s-a dat foc.
În satul Crevarevac, aproximativ 600 de persoane au fost arse în casele lor. În cartierul Cazin, din Mlinici Smiljanic, mai mult de șaizeci de femei și copii au fost arși de vii. Cinci sute de oameni au fost masacrați la Bugojno. La Slavonska Pozega, 500 de țărani au fost aduși din Bosnia și au fost uciși. În unele raioane din Stem, în vara lui 1942, peste 6.000 de sârbi au fost uciși. La Bihac, în termen de o singură zi, în iunie 1941, 2.000 de sârbi au fost uciși; în timp ce în lunile iulie și august ale aceluiași an, mai mult de 12.000 de sârbi au fost masacrați. În cartierul Bosanska Krupa, în vara anului 1941, au fost ucise în total 15.000 de persoane.
—————————————————————————————————————————————-
Un ustaș taie gâtul uneia dintre victimele lor, sârbii ortodocși. Observați cum alt ustaș ține sub gâtul victimei un vas pentru a colecta prima țâșnire a sângelui, prevenind astfel ca uniformele lor să fie pătate de sânge. Brutală crimă – dintre multe altele – se petrece aproape de Cajaice în 1943.
Acest tip de execuție nu a fost unul neobișnuit. Unii Ustași se specializaseră în a se debarasa de prizonierii lor ortodocși în acest mod.
Preoții catolici, călugării și, într-adevăr, chiar și unii dintre elevii lor, le-au urmat exemplul. Cazul lui Petru Brzica este, fără îndoială, unul dintre cele mai incredibile din această categorie. Brzica era un student la drept și membru înflăcărat al organizației catolice cele mai cunoscute, numite Cruciații Catolici. În timpul zilei și nopții de 29 august 1942, Brzica a tăiat gâtul unui număr de 1300 de prizonieri din lagărul de concentrare de la Jasenovac. El a fost recompensat cu un ceas de aur și proclamat rege al asasinilor. Dr. Nikola Kilolic, un catolic croat, a fost un martor ocular al faptei.
De la stânga la dreapta: Djuro Vranjesh, autorul și Slanko Djokie.
Djuro Vranjesh, un ortodox sârb, s-a născut la Selo Cetina, Velika, Dalmația. Unchiul său, Illija A. Vranjes, într-o zi din iulie 1941, a fost arestat de către un detașament de Ustașa, care fără a se obosi să-i prezinte orice scuză legală l-au torturat până la moarte, tăind bucăți din trupul său, în timp ce acesta era încă în viață. Ei au făcut acest lucru cu o asemnea cruzime înfricoșătoare, încât murind în cele din urmă, nepotul său, Djuro Vranjesh, care a văzut totul, a trebuit să folosească o pătură pentru a aduna toate membrele ciopârțite ale corpului unchiului său.
La data de 30 ianuarie 1942, ustașii au descins asupra satului Bosanska Ribnica, unde Stanko Djokic (sus, dreapta) a locuit cu familia sa. În timp ce el era în pădure, ustașii au târât-o pe soția și pe cei cinci copii ai săi la malurile râului din apropiere de Ribaica, și chiar fără a le cere să devină catolici, în cazul în care ar fi vrut, i-au masacrat pe toți. Șase luni mai târziu, când Stanko Djokic s-a întors, a găsit cele șase cadavre ale familiei sale care se aflau încă acolo unde fuseseră uciși. El i-a îngropat pe toți cu propriile sale mâini.
—————————————————————————————————————————————-
Astfel de crime în masă au fost efectuate în cel mai sistematic mod, și adesea au fost planificate direct din Zagreb. Uneori ele au fost semi-legalizate prin ordonanțe. De exemplu, pe data de 2 octombrie 1941, Pavelic a emis un “ordin legal”, prin care, în caz de atac împotriva ustași, ca represalii, fără nici o procedură judecătorească, zece persoane urmau a fi alese de către poliție pentru a fi împușcate. La data de 30 octombrie 1943, printr-un alt “ordin statutar”, el a ordonat represalii prin împușcare, spânzurare sau trimiterea în lagăre de concentrare a ostaticilor aleși de către poliție, împreună cu părinții lor, copii și soți. La 30 iunie 1944, el a numit un adjunct special pentru pronunțarea unor astfel de măsuri de represalii. Prin aceste ordine un număr mare de cetățeni au fost împușcați, spânzurați sau duși în lagăre de concentrare, fără nici o judecată. La Ruma pe 14 august 1942, de exemplu, au fost îmușcați nouăzeci de ostatici; la Sremska Mitrovica, pe 19 august 1942, alți nouăzeci au fost executați; și la Vukovar, la data de 24 august 1942, 140 de ostatici au fost uciși.
Cele mai oribile atrocități, oricât de ciudat ar părea, au fost săvârșite de către membri ai intelectualității. Cazul lui Petru Brzica este, fără îndoială, unul dintre cele mai incredibile din această categorie. Peter Brzica care absolvise Colegiul Franciscan din Siroki Brijeg, Herțegovina, era student la drept, și membru al organizației catolice a cruciaților (Krizari). În lagărul de concentrare de la Jasenovac, în noaptea de 29 august 1942, au fost date ordinele pentru execuții. Au fost făcute și pariuri cu privire la cine ar putea lichida cel mai mare număr de deținuți. Peter Brzica a tăiat gâtul a 1360 de prizonieri cu un cuțit de măcelar special ascuțit pentru asta. După ce a fost proclamat câștigătorul premiului concursului, el a fost ales rege al tăietorilor de beregată. Recompensa sa a constat dintr-un ceas de aur, un serviciu de argint, un porc copt în suc propriu și vin. Un doctor, Dr. Nikola Kilolic, el însuși croat, a fost un martor ocular în lagăr, când a avut loc evenimentul, și, ulterior, a depus mărturie privind autenticitatea acestei fapte uimitoare. [2]
Crimele în masă au fost completate de masacrul la scară mică al persoanelor sau unor grupuri mici, ca parte a politicii bine calculate e Guvernului, care le-a efectuat fără întrerupere în districtele rurale, cu scopul de a teroriza populația. Cazuri de cea mai mare ferocitate care au avut loc peste tot în Croația, nu ar fi fost credibile dacă nu ar fi fost autentificate. În septembrie 1942, ustașii au efectuat un raid asupra satului Dukovsko și ucideau pe loc pe oricine le ieșea în cale. Printre altele ei au aruncat opt oameni într-o carieră de piatră. Unul dintre aceștia a încercat să se salveze prinzându-se de o stâncă proeminentă. Ustașii, observând acest lucru, se amuzau aruncând cu pietroaie peste el până când a căzut și acesta și a murit. Alții – cea mai mare parte dintre oameni, au fost legați unul de altul, uneori membri ai aceleiași familii – și în mod similar aruncați într-o groapă. În iulie 1941, un tânăr de șaisprezece ani, Slavko Popovic, a fost luat de către ustași de pe câmp, i s-a ordonat să sape un mormânt și a fost ucis în timp ce făcea acest lucru, după care el a fost îngropat în ea. Pe 20 septembrie 1942, un grup de persoane care scăpaseră au fost prinse de către ustași. Toți aceștia — cincizeci și patru de-bărbați și femei –, au fost masacrați iar trupurile lor făcute grămadă au fost incinerate. În iunie, 1943, ustașii care treceau prin satul Zijimet, i-au adunat pe cei care nu au avut timp să fugă – șaptezeci și patru de bătrâni, femei și copii – i-au îngrămădit într-un șopron, după care le-au dat foc. Toți au ars de vii. Printre ei s-a aflat și mătușa și cei doi copii ai lui Vojislav Zivanic, care a pierdut douăzeci și cinci de membri ai familiei sale lărgite, inclusiv pe tatăl și pe fratele său, masacrați de ustași în timpul acestor raiduri. [3]
Acestea nu au fost cazuri izolate. Ustașii, cel mai adesea i-au masacrat pe toți locuitorii din satele sârbești, torturând fără milă și ucigând chiar și copii, după care le incendiau satele. În satul Susnjari, de exemplu, după ce ustașii au ucis cea mai mare parte a locuitorilor, ei au dus vreo douăzeci de copii care supraviețuiseră, pe care i-au legat într-un hambar mare, după care le-au dat foc. Cei mai mulți dintre copii, cu o vârstă medie de aproximativ zece ani, au ars de vii. Cei puțini, care au supraviețuit, având arsuri oribile, au fost uciși în cele din urmă. [4] Martori oculari au declarat evenimente similare:
” În satul Gorevac, la 13 septembrie, 1941, copiii de aproximativ 3 ani au fost trași în țeapă. În unele locuri mamele se aruncau pe jos cu copiii lor în brațe, fiind străpunși împreună cu baioneta. Unor fete tinere li s-au legat și tăiat sânii, altele au fost străunse cu chiar mâinile lor. Bărbașilor li s-au tăiat urechile și nasul, iar ochii le-au fost smulși din orbite.” [5]
Pe 28 aprilie 1941, Ustașii au încercuit satele Judovac, Tuke, Brezovac, Klokocevac și Bolac în districtul Bjelovar, arestând 250 de țărani ortodocși, printre care era Stevan Ivankovitch și preotul ortodox, Bozin. După ce i-au dus pe toși pe un câmp, ustașii le-au ordonat să-și sape propriile gropi după care le-au legat mâinile la spate și i-au fost împins în mormintele în care i-au îngropat de vii. Aceste metode au creat agitație chiar și printre naziști care, au instituit un comitet însărcinat cu sarcini specifice de exhumare a cadavrelor și de a le face fotografii ca dovadă. “Procesul verbal” întocmit a fost inclus într-un document oficial al Germaniei naziste, sub titlul ”Ustachenwerk bet Bjelovar”. Într-un memorandum redactat de către un ofițer german trimis pentru a proteja populația ortodoxă din Bosnia estică, în timpul teribilului masacru din august 1941, se spuneau printre altele următoarele:
” În timpul călătoriei noastre spre dealul Javor, din apropiere de Srebrenica și Ozren, toate satele sârbești pe care le-am întânit erau în întregime pustii. Dar în interiorul caselor, de foarte multe, am putut găsi familii întregi masacrate. Noi am dat chiar și peste niște butoaie pline cu sânge. În satele dintre Vlasenica și Kladanj am descoperit copii care au fost trași în țeapă, pe pari, membrele lor mici fiind încă distorsionate de durere, păreau că seamănă cu insectele străpunse de ace ”. [6]
—————————————————————————————————————————————-
Închinătorii ortodocși, atunci când nu erau trimiși în lagăre de concentrare, sufereau aceeași soartă ca și clerul lor. Congregații întregi, cu excepția cazului în care doreau să-și schimbe religia, nu au fost numai persecutate , vânate și arestate; dar, uneori, în afară de a fi masacrați cu baionetele ustașilor sau mitralierele acestora, erau uciși în propriile lor biserici .
Au existat chiar și cazuri când aceștia au fost arși de vii în interiorul bisericilor.
Pentru a teroriza populația în a deveni catolică, de foarte multe ori, în timpul execuțiilor în masă, ustașii îi spânzurau pe liderii ortodocși și preoții parohiilor ortodoxe chiar sub ochii credincioșilor. Aceasta a fost una dintre metodele cele mai concrete de ”convingere”, ori de câte ori ortodocșii se încăpățânau să devină catolici.
Cei care scăpau cu viață erau trimiși în lagăre de concentrare, în timp ce aproximativ 700, adică aproximativ un sfert din numărul total de preoți ortodocși, au fost uciși de ustași în acest mod.
În plus, preoți ortodocși și sârbi, erau spânzurați împreună pentru sfidarea politicii Ustași și a clerului catolic.
Clerul ortodox de rând a devenit ținta ferocității catolicilor Ustași. Preoții erau închiși, vânați sau pur și simplu masacrați.
Preoții ortodocși, înainte de a fi executați sau spânzurați, de foarte multe ori, erau oribil torturați, de exemplu, preotul Branko Dobrosavlievich, din Velinn, care a trebuit să citească necrologul fiului său, ucis de ustași în prezența lui, după o oribilă mutilare.
La data de 20 aprilie 1941, în satul Svinjica, ustașii l-au arestat pe preotul ortodox, Babic, și după ce i-au înjunghiat tot trupul, l-au îngropat pe când acesta era încă în viață, într-o poziție verticală.
În termen de câteva săptămâni ustașii, încurajați de părinții catolici, au ucis 135 de preoți ortodocși, dintre care opt până la cinci proveneau de la o singură eparhie ortodoxă.
Sute de clerici ortodocși au pierit astfel, doar pentru că erau preoți ai unei religii care a refuzat să se alăture “Adevăratei Biserici” .
În această fotografie: sunt doi preoți ortodocși spânzurați în public, fără proces, de ustașii catolici.
—————————————————————————————————————————————-
În orașul Sisak, ustașii au arestat un industriaș ortodox sârb, Milos Teslitch, bine cunoscut pentru bunătatea lui, și l-au ars de viu. Unul dintre cei mai responsabili pentru această crimă a fost ustașul catolic Faget. [7]
Pentru a încununa toate aceste orori, unii ustași nu au ezitat să le răstignească pe victimele lor. Pentru a menționa doar două: Luca Avramovitch, fost membru al Parlamentului și fiul său, care au fost răstigniți și apoi arși în propria lor casă din Mliniste, în districtul Glamoc [8]
Astfel de atrocități au petrecute frecvent i-au șocat chiar și pe aliații ideologici ai ustași: fasciștii italieni și naziștii germani. Și asta într-o asemenea măsură încât, nu doar o singură dată, autoritățile italiene și germane nu doar că i-au lipsit pe ustași de la comanda unor regiuni întregi, dar de fapt i-au alungat cu totul, înlocuindu-i cu trupe italiene sau germane, pentru a preveni o repetare a teribilor crime individuale și în masă comise de către unitățile de catolici ale lui Pavelic. Va fi suficient pentru cititori să menționez două cazuri tipice care au condus la o astfel de înlocuire. La data de 2 august 1941, autoritățile ustași din Vrgin-Most și din Cemernica au anunțat că toți sârbii care nu doresc să fie molestați, să se mute a doua zi la ora 3 dimineața în Vrgin-Most, unde preoții catolici i-ar fi așteptat chipurile pentru a-i converti la catolicism. Aproximativ 5.000 de oameni au urmat acest sfat. În loc de preoți catolici, ei au fost întîmpinați de unități de ustași, înarmați cu mitraliere, care au înconjurat mulțimea astfel adunată acolo, luându-i pe toți prizonieri până în ziua următoare, când au fost masacrați. Printre ei au fost treizeci și șapte de copii sub vârsta de zece ani. [9]
Nu mult timp după aceea, la 20 august 1941, o altă unitate de ustași i-a arestat pe toți sârbii din regiunea vecină Lijevno, i-a dus în pădurea din Koprivnica, între Bugojno și Kupres, și i-a ucis pe toți. Câteva zile mai târziu le-au arestat toate familiile care supraviețuiseră, care au, de asemenea, au fost masacrați în același loc. Înainte de masacru, femei și chiar fete tinere au fost violate, după care cele mai multora dintre ele le-au tăiat sânii și le-au rupt brațele și picioarele. Unor bătrâni, înainte de a fi executați, le-au scos ochii cu cuțitele sau le-au smuls ochii din orbite. [10]
Cinci sute de femei și copii au fost aruncați în gropile din dealurile dintre Tusnica și Komasnica, în timp ce alte optzeci de femei și copii au fost masacrați în școala din satul Celebic. Autoritățile fasciste italiene au fost atât de șocate de o asemenea cruzime incredibilă, încât pe lângă că au trimis trupe pentru a proteja populația supraviețuitoare și au ocupat regiunea din Lijevno și locurile vecine, ele i-au dispersat pe ustași și au trimis un protest la Zagreb.
—————————————————————————————————————————————-
Execuțiile în masă, comise de ustași, au luat forme diverse. Adesea, ei adunau toți locuitorii afară din sat, iar apoi împușcau întreg lotul. Sau închideau o întreagă congregație în interiorul bisericii și apoi dădeau foc bisericii. Atunci când erau în grabă, chiar și așa, ei deveniseră deja experți în execuții individuale și în masă. Experiența lor a fost o caracteristică obișnuită a terorii lor. Acest lucru s-a vădit în mo deosebit în ultimii ani ai regimului lor.
Iată câteva exemple. La data de 7 august 1944, ustașii au spânzurat zece persoane; la 26 august la Jablanac, în apropierea Zapresic, treizeci și șase de oameni. La 30 septembrie, între stațiile Pusca, Bistra și Luka, zece persoane. La 4 octombrie, la St Ivan, douăzeci și nouă de persoane. Pe 5 octombrie, din nou la Zapresic, cinci persoane. La data de 6 octombrie în Cucerje, douăzeci de persoane. La 9 octombrie, la Velika Gorica, treisprezece persoane. La fel și la Svetaa Nedjelja, lângă Samobor, optsprezece persoane. Pe 28 decembrie, la Krusljevo Selo, cincizeci de persoane.
În afară de cele pomenite mai sus, una dintre ultimelor lor spânzurări în masă a avut loc în Sarajevo, înainte de prăbușirea Croației Ustasha, în 1945.
—————————————————————————————————————————————-
Ustașii au comis atrocități nu mai puțin abominabile și în alte părți ale țării. În orașul Prijedor, de exemplu, în timpul nopții de 31 iulie – 1 august 1941, au masacrat 1.400 de bărbați, femei și copii, lăsând cadavrele lor să putrezească în case și pe străzi. Naziștii din apropiere, îngroziți de astfel de abatoare en-gros, au intrat în oraș, determinându-i pe ustași să plece. Naziștii aveau dosare ale masacrelor. Cu toate acestea, ororile comise de trupele ustași ale lui Pavelic au dovedit o asemenea bestialitate care i-a șocat chiar și pe naziști: dovada cea mai zdrobitoare că masacrele comise de ustași au depășit orice a experimentat chiar și Germania lui Hitler. Magnitudinea măcelului poate fi cel mai bine cuantificată prin faptul că în primele trei luni, din aprilie-iunie 1941, 120.000 de persoane au pierit în acest astfel. Proporțional cu durata sa și dimensiunea redusă a teritoriului, acesta a fost cel mai mare masacru dintre toate măcelurile care s-au petrecut în Occident, înainte, în timpul sau după cel mai mare dintre cataclisme, cel de-al doilea război mondial.
Note
1. Pentru alte atrocități, a se vedea ”Memorandumul cu privire la Crimele de Genocid” comise împotriva poporului sârb de către Guvernul Statului Independent al Croației în timpul celui de-al doilea război mondial, datat în octombrie 1950 (Memorandum on Crimes of Genocide Committed against the Serbian People by the Government of the Independent State of Croatia during World War II), și trimis de președintele Partidului Democrat Independent din Iugoslavia, Adam Pribicevic, președintelui celei de-a cincea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite; de Dr. Vladimir Belajcic, fostul președinte al Curții Supreme de Justiție a Iugoslaviei; și de Dr. Branko Miljus, fost ministru al Iugoslaviei.
2. Acest eveniment este descris în cartea sa, ”Lagărul de concentrare de la Jasenovac” (The Concentration Camp at Jasenovac) , p. . 282. A se vedea, de asemenea, și Memorandumul de mai sus.
3. Martorul ocular, Bojislav Zivanic (tată, Duko, frate, Bogoljub) din Dukovsko, legat de aceste evenimente a relatat sub jurământ în fața unui grup de sârbi și croați, printre care Dr. Sekulich, Generalul Mirkovic și autorul, la o întâlnire a avut loc ținută special pe data de 20 mai 1951 în Londra.
4. ”Martiriul sârbilor” (Martyrdom of the Serbs), p.. 145, emis de către Episcopia Ortodoxă Sârbă de Est pentru SUA și Canada.
5. Martori oculari: Pritova, Bihac, Bosna.
6. Vezi ”Dokamenti o Protunarodnom Radu i Zlocinima Jednog, Dijela Katolickog Klera”, Zagreb, 1946.
De asemenea, și Memorandumul de mai sus.
7. ”Asasini în Numele Lui Dumnezeu” (Assassins au Nom De Dieu, Herve Lauriere, Paris, 1951)
8. Vezi ”Dokumenti o Protunarodnom Radu i Zlocinima Jednog Dijela Katolickog Klera”, Zagreb, 1946. De asemenea și Dosarul Commisiei Statului Iugoslav pentru Investigarea Crimelor de Război.
9. Martor ocular: Stanko Sapitch, din Blakusa.
10. Dovezile prezentate de un supraviețuitor, Marija Bogunovitch.
proscrit
proscrit 