Ce este credința creștină?

ctrină sau învățătură! Din păcate mulți asimilează, voit sau nu, cunoașterea cuvântului ”evanghelie” cu cunoașterea învățăturii Evangheliei! Nu mi-am propus un joc de cuvinte, ci dimpotrivă, în cele ce urmează voiesc a expune joaca de-a cuvintele a multora dintre cei care-și spun astăzi credincioși:
Fraților, să ne unim în apărarea dreptei credințe! Nu vom renunța niciodată la credința noastră! Credința noastră este singura adevărată! Feriți-vă de pocăiți! Ăștia sânt niște eretici vicleni, care nu cred în Fecioara! Noi suntem fiii Fecioarei! Fecioara are nevoie de noi, să-i dovedim că noi, românii, suntem fiii ei! șamd…
Astfel de mărturisiri de credință sunt foarte des auzite în zilele noastre!
Și totuși, credința presupune nu numai mărturisire, ci deopotrivă și trăire… Apoi, adevărata credință creștină conține un element definitoriu, unic, care o separă de celelalte forme de credință, specifice altor religii, cunoașterea DRAGOSTEI desăvârșite a Lui Dumnezeu și ”instituirea dogmatică” a trăirii dragostei sacrificale, ca parte esențială de ”dogmatică”:
”Vă dau o poruncă nouă:  să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” (Ioan 13:34) Cuvântul folosit în contextul acestei porunci noi este AGAPATE, (să  vă iubiți sacrifical; a se vedea manuscrisul original al N.T., Textus Receptus, http://www.scripture4all.org/OnlineInterlinear/NTpdf/joh13.pdf)
Cuvinte mari, nu-i așa?
Apostolul Petru dezvăluie relația intimă dintre credința creștină și dragostea pentru oameni prin următorii pași care trebuie făcuți întru autentica trăire creștină:
” De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;  cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.” (2 Petru 1:5-8)
O sintetizare a pașilor de mai sus ar fi deci, următoarea:
Credința → Evlavia → Dragostea de frați → Iubirea de oameni!
La rândul lui, apostolul Ioan, ucenicul preaiubit al lui Isus, spunea că, ”cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.” (1 Ioan 2:5)
Deci păzirea Cuvântului condiționează exclusiv desăvârșirea dragostei lui Dumnezeu în fiecare om! 

La întrebarea, ”Ce este dragostea lui Dumnezeu?”, un credincios creștin nu are de oferit decât un singur răspuns: ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)

Dar la întrebarea, ce este Cuvântul Lui Dumnezeu? Răspunsul iarăși nu este decât unul singur: Isus Hristos! (a se vedea Ioan 1:1)
Cuvântul folosit în manuscrisul original al Noul Testament, Textus Receptus, pentru a ilustra dragostea lui Dumnezeu este AGAPE.
Pavel menționează în Galateni 5:22 că, roada Duhului este iubirea (Agape — iubirea sacrificală; http://www.scripture4all.org/OnlineInterlinear/NTpdf/gal5.pdf)… Iar sacrificiul Domnului care a murit pe cruce pentru ca noi să fim salvați este definit ca Polus Agape:  ”Iubirea cea mare cu care Dumnezeu ne-a iubit” (Efeseni 2:4) (http://www.scripture4all.org/OnlineInterlinear/NTpdf/eph2.pdf)
Iată cum, în contextul biblic, este evident că răspunsul la întrebarea, ”Ce este credința?” este unul fără echivoc, și care nu lasă loc de interpretări: Credința este păzirea Cuvântului, Hristos, care este IUBIRE de oameni! Bineînțeles că, acest adevăr poate fi formulat în mai multe moduri, însă invariabil se ajunge la același rezultat: ” Ţinta poruncii este dragostea” (1 Timotei 1:5)
Am insistat asupra acestei caracteristici definitorii și unice a credinței creștine, a cărei pecete, dragostea sacrificală, nu este specifică niciunui alt crez religios! Dacă ar fi fost altfel, atunci evangheliștii au mințit, însemnând că dragostea lui Dumnezeu poate ajunge desăvârșită în inimile adepților oricăror alte credințe/religii…
Dragostea aceasta este suferință și jertfă, ea nu este ceva de dorit pentru omul obișnuit, „creștinul bimilenar”,  care dorește ”să-și trăiască viața”, în felul lumii! O astfel de atitudine ”creștină” este sancționată fără echivoc prin cuvintele Mântuitorului Hristos: ”Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa,  o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.” (Marcu 8:35)
Dacă ne îndepărtăm de îndreptarul Evangheliei Împărăției, atunci, așa cum spuneam la început, răspunsurile pot fi cu totul altele, și de multe ori chiar contradictorii! Așadar, pentru acei credincioși creștini care cred că desăvârșirea credinței și a dragostei Lui Dumnezeu,  poate fi împlinită în ei  prin eludarea formulei evanghelice, răspunsul este că, așa ceva NU se va întâmpla! Mai mult, o astfel de eventualitate atrage rătăcirea și nicidecum desăvârșirea credinciosului:
” De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!” (Evrei 3:10)
”Lăsaţi-i:  sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15:14)
Cauza acestei orbiri este explicată clar în cuvintele Domnului Isus:
”… de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinii voastre?” (Matei 15:3)
”Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” (Marcu 12:24)
Prin urmare, dreapta credință ar putea fi ea rodul tradiției omenești, mai ales atunci când această tradiție învață lucruri aflate în antiteză cu Cuvântul scris al Evangheliei lui Hristos?
Ne mulțumim cu răspunsul aflat în Biblie sau îl desconsiderăm, prin adăugire/modificare? Este importantă cunoașterea Evangheliei lui Hristos? Și când te gândești că unii propovăduiesc orice altceva numai Evanghelia nu, încălcând astfel mesajul central și lucrarea lui Isus:
„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi  şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” (Luca 4:18)
Pe aceasta se întemeiază credința creștină!
”Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10:17)
Prin urmare, dacă oamenii aud altceva decât Cuvântul lui Hristos, vor dobândi ei oare CREDINȚA CREȘTINĂ? Răspunsul este de prisos, fiindcă o astfel de posibilitate ar contrazice flagrant Cuvântul! Cum ar putea cineva să fie creștin fără a urmări acest lucru?
Un adevărat creștin trebuie să nu permită ca, credința aceasta deosebită, să fie alterată în vreun fel sau altul. Iată ce spunea apostolul Iuda (nu iscarioteanul):
”Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.” (Iuda 1:3)
Așadar, în primul secol al erei noastre, CREDINȚA FUSESE DEJA DATĂ SFINȚILOR: ODATĂ PENTRU TOTDEAUNA!
Cititorule, dacă ești un creștin tradiționalist, mai crezi în continuare că, credința ta, de până acum, a venit prin auzirea Cuvântului, Evanghelia lui Hristos? Dumnezeu să te lumineze!
Advertisements
This entry was posted in avertizari and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s