Iisus si Mohamed-Capitolul 2. Dat afară de la universitate

Am alocat doi ani de zile pentru gradul de doctorat. În timpul acesta aveam două responsabilități principale. Eram lector la Al-Azhar, atât la secțiunea sa din Cairo cât și la alte universități islamice din Orientul Mijlociu. Și mai eram și liderul unei mici moschei. La început conduceam a patra și a cincea rugăciune, în fiecare zi, iar vineri țineam predici și conduceam rugăciunile întregii zile.
Îmi plăcea să-i învăț și să le vorbesc studenților. După un interval de timp în care începeam noi lecturi, eu permiteam dezbaterile, și lăsam studenții să pună întrebări. Era periculos să faci asta. De exemplu, când îi învățam despre liderii timpurii ai imperiului islamic, am ajuns la povestea lui Muawiya (Moo-uh-WEE-yuh) și a fiului său, subiect al tezei mele de masterat. Muawiya a fost unul dintre bărbații care a transcris revelațiile quranice ale lui Mohamed, care nu știa nici să scrie și nici să citească. El a devenit al cincilea conducător al lumii islamice de după Mohamed. Înainte de moartea sa, el l-a sfătuit pe fiul său să-i captureze și să-i ucidă pe 4 bărbați anume care periclitau abilitatea fiului său de a fi următorul lider al Islamului. Fiul său i-a urmat sfatul; tot el dincolo de avizul tatălui său l-a ucis pe nepotul lui Mohamed pentru a-și securiza poziția. Le-am spus studenților, ”Să-l căutăm pe Dumnezeu în această situație. Noi trebuie să căutăm mila și dragostea în această situație.”
Doream să insuflu un nou spirit în această clasă. Mie nu-mi fusese permis acest lucru atunci când eram student. Doream ca ei să gândească liber și să-și folosească propriile minți fără să se simtă amenințați de repercursiuni.
Mulți dintre studenți erau dispuși să gândească critic. Unul m-a întrebat ”Hadithul este real? Poate că evreii l-au scornit.”. L-am întors înapoi către sursă și i-am răspuns, ”Este real. Nu este un fals.” Ei învățau în felul acesta să pună întrebări. Dar studenții radicali simțeau că eu acuzam Islamul. ”Allah să ne ierte!” strigau ei. ”Tu ești profesorul nostru. Învață-ne despre Islam. Tu creezi confuzie printre noi.”
Studenții aceștia au mers la conducătorul universității și i-au spus, ”Acest profesor este periculos. Noi nu știm dacă el mai este musulman sau dacă el este un convertit.”
La Al-Azhar există o teamă puternică ca o putere străină să o invadeze din interior. Conducătorul departamentului meu mi-a solicitat o întâlnire, credeam că universitatea va da de pământ cu mine, dar totodată gândeam, ”Profesorii aceștia mă cunosc. Ei îmi cunosc inima și dorința mea de a învăța. Ei îmi cunosc și nelămuririle mele, așa că nu este nimic nou.”
La întâlnirea noastră, conducătorul de departament a descoperit evoluția capacității mele de gândire. A fost îngrozit. ”Fiul meu”, a spus el, ”nu ne putem ocupa cu astfel de discuții contradictorii. Există principii directoare, și noi trebuie să ne supunem acestora. Noi nu putem gândi mai departe decât profetul însuși sau mai mult, decât Allah chiar. Când ești confuz, doar spune-ți, ”Allah și profetul său cunosc adevărul.”. Dar a realizat că trebuia să fiu combătut.
Am fost chemat la o altă întâlnire cu o comisie disciplinară a universității. Întâlnirea a decurs bine la început. Ei nu doreau ca eu să fiu dat afară din universitate și să critic Islamul.
La început, ei s-au arătat reținuți. Mi-au pus întrebări despre viața mea, despre cămin, și familie. Apoi ei au vorbit despre clasa mea și despre studenți. La sfârșit m-au încercat:”De ce pui astfel de întrebări? Nu știi oare că tu ar trebui să tratezi acest subiect în maniera în care am învățat să o facem cu toții? Tu cunoști foarte multe, dar nu contează cât de mult putem învăța noi, vom rămâne mereu departe de adevăr. Fii disciplinat. Vorbește doar despre ceea ce înțelegi. Când te zbați, spune, ”Allah și profetul său cunosc.”
Ei m-au întrebat, ”Ai studiat SABIA ASUPRA GÂTULUI INFIDELULUI, așa cum ți-am cerut?” Aceasta este o carte care cheamă musulmanii să accepte învățăturile lui Mohamed fără a pune vreo întrebare.
Eu am răspuns, ”Am citit-o de atât de multe ori încât aproape că am memorizat-o, la fel ca pe Quran.”
În momentul acela aveam o șansă. Puteam să neg orice faptă rea, în acord cu învățătura tradițională, și ar fi fost OK. În loc de asta, le-am spus acestora ce gândeam în realitate. Am răspuns, ”Ascultați. Ceea ce vă spun eu acum nu este pentru că doresc să acuz Islamul sau profetul. Eu cred asta cu toată tăria. Mă cunoașteți. Mă iubiți. Vă rog să nu mă acuzați. Găsiți vă rog o cale să mă ajutați și răspundeți la întrebările mele. Noi spunem că Quranul este direct de la Allah, dar eu mă îndoiesc de asta. Eu văd în el doar învățăturile unui om, și nu cuvintele unui Dumnezeu adevărat.”
Atmosfera întâlnirii s-a schimbat brusc. Un bărbat a început să urle. S-a ridicat de pe scaunul său, drept în fața mea, și m-a scuipat peste față. ”Blasfemiatorule!” a strigat el. ”Ești un bastard!”. Puteam vedea în expresia chipului său că dacă nu am fi fost la acea întâlnire mai mulți oameni m-ar fi ucis chiar în clipa aceea. ”Ieși afară,” a poruncit el.
M-am ridicat să plec. În clipa aceea întreg trupul îmi tremura, și transpirasem. Am realizat că vorbele pe care tocmai le rostisem erau garanția propriei mele morți. Mă întrebam, ”Mă vor ucide? Cum? Când? Unde? Familia mea va face asta? Oamenii de la moscheea mea? Studenții mei?”
Acest moment a fost cel mai oribil din viața mea. Am părăsit întâlnirea, și am mers acasă. Nu am spus nimic familiei mele despre ceea ce s-a întțmplat acolo, dar ei au observat că eram supărat dintr-un anume motiv. Am mers la culcare devreme în noaptea aceea.
O Călătorie spre Închisoare
La ora trei în dimineața aceleiași nopți, tatăl meu a auzit ciocănituri la ușa casei noastre. Când a deschis ușa, 15-20 de oameni au dat buzna în casă purtând arme de asalt Kalashnikov. Ei au urcat la etaj trezind pe toată lumea, mă căutau pe mine.
Unul dintre ei m-a aflat dormind în patul meu. Întreaga mea familie era trează, înlăcrimată și speriată, pentru că bărbații mă târau spre ușa de la intrare. M-au îmbrâncit în spatele unei mașini și au pornit mai departe. Eram în stare de șoc, dar știam că acesta era rezultatul a ceea ce se întâmplase la universitate cu o zi înainte. Am fost dus într-un loc care semăna cu o temniță, unde am fost închis într-o celulă de beton împreună cu un alt prizonier.
Dimineața, părinții mei au încercat înebuniți să descifreze ce s-a întâmplat cu mine. Imediat ce au ajuns la secția de poliție ei au întrebat, ”Unde este fiul nostru?”. Dar nimeni nu știa nimic despre mine. De-acum mă aflam în mâinile poliției secrete egiptene.
Acuzat Că Sunt Creștin
Timp de trei zile, gardianii nu mi-au dat nici pâine și nici apă.
În a patra zi, a început interogatoriul. Pentru următoarele 4 zile, scopul poliției secrete a fost acela de mă face să mărturisesc că părăsisem Islamul și să explic cum s-a întâmplat una ca asta. Tactica lor era de a mă lăsa singur toată ziua și apoi, noaptea, să mă scoată din celulă pentru interogatoriu.
Prima noapte de chestionări a început într-o cameră cu un bioru mare. Anchetatorul meu stătea în spatele biroului cu o țigară aprinsă în mână, iar eu de cealaltă parte a biroului. El era sigur că eu fusesem convertit la creștinism, așa că anchetatorul mă tot bătea la cap, ”Cu ce pastor ai vorbit? Ce biserică ai vizitat? De ce ai trădat Islamul?”
El a făcut mai mult decât să vorbească. Port și acum cicatricile de pe față, mâini și picioare, produse de arsurile cu țigara și de la vătraiul de fier încins în foc.
El dorea ca eu să mărturisesc că eu fusesem convertit, dar am spus, ”Eu nu am trădat Islamul. Doar am exprimat ceea ce cred. Eu sunt o persoană academică. Eu sunt un cugetător. Am dreptul să vorbesc despre orice subiect al Islamului. Aceasta este parte din meseria mea și din orice viață academică. Nici nu am putut visa să mă lepăd de Islam – este sângele meu, cultura mea, limba mea, familia mea. Dar dacă tu mă acuzi că m-am convertit în afara Islamului pentru ceea ce îți spun, atunci dă-mă afară din Islam. Nu mă deranjează să fiu în afara Islamului.”
Gardienii m-au înșfăcat și m-au dus înapoi în celula mea pentru întreaga zi. Colegul meu de celulă care credea că, am fost pedepsit pentru că eram un islamist, mi-a dat apa și hrana sa.
Noaptea următoare am fost dus într-o cameră cu un pat de oțel. Gardienii mă înjurau și mă insultau întruna, încercând să smulgă o mărturisire de la mine. Ei m-au legat de pat și m-au biciuit peste tălpi până mi-am pierdut cunoștința.
Când mă trezeam, mă duceau la un recipient plin cu apă rece ca gheața. M-au obligat să intru în el, și nu dura mult până să leșin din nou. Când îmi reveneam, eram legat pe spate de patul unde mă băteau, cu hainele umede pe mine.
Am mai petrecut încă o zi în celula mea, iar seara următoare am fost dus în afară, în spatele clădirii. Am zărit ceva mic, care semăna cu o cameră dar care nu avea nici ferestre și nici uși.
Singura intrare era o lucarnă în acoperiș. Gradienii m-au împins să mă urc sus și apoi mi-au poruncit: ”Intră înăuntru!”
Am alunecat prin deschizătură și am simțit că mă scufund în apă, dar apoi spre mirarea mea am simțit ceva solid sub tălpi. Apa îmi ajungea doar până la umeri. Apoi am zărit ceva înotând prin apă – șobolani. ”Individul acesta este un musulman care gândește,” ziceau ei, ”așa că să-i mănânce capul șobolanii.”
Au închis lucarna, și nu am mai putut vedea nimic. Stăteam în apă și așteptam, în întuneric. Minutele treceau. Apoi orele. Dimineața următoare gardienii s-au întors să vadă dacă mai trăiam. Nu voi uita niciodată ivirea soarelui atunci când s-a deschis lucarna. Întreaga noapte, șobolanii se cățăraseră pe capul meu și pe umerii mei. Dar niciun șobolan nu a îmbucat din mine. Gardienii m-au dus înapoi în celulă, scârbiți.
Noaptea următoare gardienii m-au dus la ușa unei cămăruțe și au spus, ”Este aici cineva care te iubește foarte mult și care dorește să te vadă.”
Eu speram că era cineva din familia mea sau un prieten venit în vizită și care dorea să mă scoată afară din închisoare.
Ei au deschis ușa cămăruței, iar înăuntru am văzut un câine imens. Nu mai era nimic altceva în camera aceea. Ei m-au împins înăuntru și au închis ușa.
Atunci, în inima mea, am strigat către Creator, ”Tu ești Dumnezeul meu. Tu îmi porți de grijă. Cum mă poți lăsa în mâinile acestea rele? Eu nu știu ce încearcă să-mi facă oamenii aceștia, dar știu că Tu vei fi cu mine, și că într-o zi eu te voi vedea și te voi cunoaște.”
Am pășit în mijlocul camerei goale și m-am așezat încet pe podea, cu picioarele încrucișate. Câinele a venit și s-a așezat în fața mea. Au trecut minute în care acest câine m-a cercetat cu privirea.
Câinele s-a ridicat apoi și a început să meargă de jur împrejurul meu, ca un animal care caută să mănânce ceva. Apoi a venit în partea mea dreaptă, mi-a lins urechea, și a șezut jos. Eram epuizat. După ce s-a așezat lângă mine, la puțin timp am adormit.
Când m-am trezit, câinele se afla într-un colț al camerei. A alergat către mine și a șezut din nou jos de partea mea dreaptă.
Când gardienii au deschis ușa ei m-au găsit rugându-mă, cu câinele șezându-mi alături. Atunci au început să fie foarte încurcați în legătură cu mine.
Aceasta a fost ultima zi de interogatoriu. Am fost transferat la o închisoare permanentă. Din acel moment, am șters complet Islamul din inima mea.
În tot timpul acesta familia mea încercase să mă găsească. Nu au avut nicio șansă până ce fratele mamei mele, care era un membru de rang înalt al Parlamentului Egiptean, nu s-a întors acasă dintr-o călătorie peste mări și țări. Mama l-a sunat, plângând cu hohote, ”De două săptămâni nu am aflat unde este fiul nostru. A dispărut.”
Unchiul meu avea relații sus-puse. Cincisprezece zile mai târziu, după ce fusesem răpit, el a venit personal la pușcărie cu actele de eliberare și m-a dus acasă.
O Schimbare Liniștită
Unii oameni ar putea spune, ”Ei bine, nu e nicio mirare că acest om a părăsit Islamul. El s-a supărat pentru că a fost torturat de musulmani.” Da, acest lucru este adevărat.
Când eram torturat în numele protejării Islamului, eu nu am făcut distincție între musulmani și învățăturile Islamului. Așadar tortura a fost ultimul ghiont care m-a separat de Islam.
Dar adevărul este că eu am pus la îndoială Islamul cu ani înainte de a ajunge la închisoare. Întrebările mele nu erau fundamentate pe acțiunile musulmanilor ci doar pe acțiunile lui Mohamed și ale acoliților săi și pe învățăturile Quranului. Întemnițarea mea m-a înghiontit un pic mai repede acolo unde doream să ajung.
M-am întors acasă la casa părintească pentru a mă gândi la ceea ce urma să fac în continuare.
Mai târziu, poliția i-a dat tatălui meu acest raport:
”Noi am primit un fax de la Universitatea Al-Azhar, în care fiul dvs este acuzat că a părăsit Islamul, dar după un interogatoriu de 15 zile noi nu am găsit nicio evidență pentru a susține o astfel de acuzație.”
Tatăl meu a fost ușurat să audă aceasta. El nu și-a închipuit niciodată că eu aș putea părăsi Islamul, și pentru că eu nu i-am spus despre părerea mea sinceră. El a atribuit întreg incidentul influenței rele a studenților mei către o parte din cei de la universitate. Eu l-am încurajat să creadă asta.
”Nu avem nevoie de ei,” a spus el, și m-a rugat să încep imediat lucrul ca director de vânzări la fabrica sa. El nu avea cunoștință de frământarea mea lăuntrică.
Advertisements
This entry was posted in Iisus si Mohamed and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s