Iisus si Mohamed-Capitolul 13. Semnificaţia Războiului Sfânt (Jihadul)

Deoarece aţi citit deja despre vieţile lui Iisus şi Mohamed, veţi înţelege cu uşurinţă ce au propovăduit ei despre război şi despre folosirea sabiei. Acest capitol este împărţit în trei părţi:
Mai întâi vom vedea ce a spus Mohamed cu privire la toleranţa faţă de alte religii şi de ce musulmanii moderaţi cred că Jihadul nu este o bătălie fizică ci doar una spirituală. Apoi voi explica cele două verste din Evanghelii în care Iisus vorbeşte despre “sabie”. Musulmanii punctează aceste versete spunând că Iisus i-a învăţat pe ucenicii săi de a lupta Jihad. Noi vom interpreta aceste versete folosind alte consemnări din Evanghelie.

În al doilea rând, noi vom vedea dacă Mohamed a considerat jihadul ca pe o responsabilitate permanentă sau temporară pentru musulmani. În contrast , vom trece în revistă felul în care Iisus i-a învăţat pe discipolii săi răspundă duşmanilor lor.
În al treilea rând, vom compara recompensele oferite de Mohamed discipolilor săi pentru purtarea Jihadului cu recompensele promise de Iisus ucenicilor săi pentru alegerea de a nu lupta.
Concluzia va face apel la o întrebare care este ridicată adesea de creştini şi musulmani deopotrivă: istoria islamului este sângeroasă, dar creştinii au la rându-le mâinile pline de sânge, la fel de bine. Aşa deci, care este diferenţa dintre războaiele purtate de musulmani şi războaiele purtate de creştini?
Mohamed şi Sabia

Toleranţă vs. Jihad
Iată versetele din Quran care cheamă în mod clar la toleranţă:
”Să nu fie nicio silire în religie: Adevărul
se deosebeşte clar de Greşeală: oricine respinge
Răul şi crede în Allah, s-a prins de cea mai
trainică toartă, care nu se sparge niciodată.
Şi Allah aude şi cunoaşte toate
lucrurile.” – Surah 2:256
Acest verset spune că “Nu poţi obliga pe nimeni să-şi schimbe religia sa. Iar calea cea dreaptă ar trebui să fie evidentă.” Mohamed a spus asta la începuturile sale în Medina, înainte de Bătălia de la Badr.
Iată un alt verset despre toleranţă:
”Şi să nu vă certaţi cu oamenii
Scripturii (Evreii şi Creştinii), ci doar
într-o cale mai potrivită (cu cuvinte frumoase
și într-o manieră eficace, invitându-i pe ei
către Monoteismul Islamic cu Versetele lor.)” – Surah 29:46
Se pare că această Surah a fost revelată în Mecca la vremea când musulmanii erau hărțuiți și persecutați. Versetul spune că musulmanii nu ar trebui să polemizeze cu evreii și cu creștinii; în loc de asta ei ar trebui să-i invite să urmeze calea Islamului. La acest moment, Mohamed încă era convins că majoritatea evreilor și a creștinilor vor îmbrățișa Islamul din cauză că și ei credeau într-un singur Dumnezeu.
Chiar și așa, în același Quran voi veți afla versete care cheamă fără echivoc la lupta împotriva necredinicioșilor în sens fizic și literal, în care oamenii să fie uciși sau luați prizonieri.
Cum puteți așadar să reconciliați aceste două porunci aflate în conflict una față de alta? Secretul este acesta: să acordați atenție momentului în care aceste versete au fost revelate. De exemplu:
”Luptă împotriva lor până nu va mai rămînea niciun
Fitnah (necredincios sau politeist, adică închinători
la altcineva decât Allah) și religia (închinarea) va fi
doar pentru Allah (în întreaga lume).” – Surah 8:39
”O, Profetule (Mohamed)! Îndeamnă-i pe credincioși la luptă.
Dacă există 20 de oameni de neclintit printre voi, ei se
vor transforma în 200… pentru că ei (necredincioșii) sunt
oameni care nu pot să priceapă.” – Surah 8:65
Aceste versete au fost revelate în Medina după Bătălia de la Badr (A.H. 2), în urma victoriei surprinzătoare împotriva armatei din Mecca. Surah 2:256, versetul despre toleranță, a fost revelat în Medina ÎNAINTE de lupta de la Badr.
“Oricare ar fi un Versetul (revelat) să-l abrogăm
sau să-l dăm uitării, Noi vom veni cu altul mai
bun sau similar cu acesta. Oare nu știți că Allah
este capabil să facă toate lucrurile?”
Învăţaţii musulmani recunosc prin acesta prinicipiul OINASKH. Ideea este că revelaţiile lui Mohamed au venit progresiv. O nouă revelaţie abrogă o revelaţie mai veche. Acest principiu este aplicabil nu numai Jihadului ci şi multor alte aspecte incluzând aici şi consumul de alcool, validitatea unei adopţii, şi direcţia înspre care trebuie să ţină faţa o persoană când se roagă.
Mohamed nu a văzut aceste schimbări ca pe nişte contradicţii. El le-a văzut ca pe o evoluţie a revelaţiilor. Quranul explică:
Şi când Noi schimbăm un Verset (din
Quran) cu altul – şi Allah
ştie cel mai bine ce trimite El jos – ei
(necredincioşii) spun: “Tu (Oh, Mohamed)
nu eşti decât un Muftari (falsificator, mincinos).”
Ba mai mult, cei mai mulţi dintre ei nu cunosc nimic. – Surah 16:101

Este Jihadul o bătălie spirituală?

În zilele noastre, musulmanii moderaţi spun adesea că jihadul este o luptă spirituală dusă în sinele unei persoane pentru a urma învăţăturile Islamului. De unde au luat ei această idee? Unii musulmani se agață de o istorie consemnată în hadith:
Mohamed se întorcea de la o luptă când
i-a spus unuia dintre prietenii săi, ”Noi ne întoarcem
de la micul jihad la marele jihad.”
Prietenul său l-a întrebat, ”Oh, profetule al lui Allah,
ce vrei să spui printr-o luptă mică și printr-o
luptă mare?”
Mohamed a răspuns, ”Lupta cea mică este
lupta de la care tocmai am venit unde noi
am luptat cu dușmanii Islamului. Marea luptă
este o luptă spirituală a vieții de musulman.” 1)
Cu alte cuvinte, pe drumul de întoarcere către casă de la o bătălie fizică, este consemnat că Mohamed a spus că ”marele jihad” era lupta spirituală lăuntrică. Această expresie ”marele jihad” este adesea folosită de către musulmanii liberali.
Sunt câteva provocări importante la acest hadith despre care trebuie să știți.
1. Cel mai important este că, acesta este în contradicție cu alte învățături ale lui Mohamed și ale Quranului. Quranul le oferă musulmanilor multe principii de viață, dar Quranul nu descrie niciodată lupta de a urma aceste principii ca pe ”jihad”.
2. Documentația care face referire la această istorie din viața lui Mohamed este neconvingătoare. Învățații musulmani fundamentaliști cred că Mohamed nu a spus niciodată una ca asta. Șeicul al-Ebeni, cel mai respectat învățat în haidth din întreaga lume, prezintă acest hadith ca pe un hadith slab, chiar dacă el provine din partea unor istorici de încredere.
Chiar dacă hadithul acesta ar fi de încredere, ce spune el cu adevărat? Le cere ele musulmanilor să renunțe la a purta luptele fizice? Nu o face explicit. Le explică el musulmanilor când anume ar trebui să ia parte lupta lor fizică? Nu. Haide să vedem dacă Mohamed a oferit vreodată un punct de final pentru jihad.

Sfârșitul Jihadului Fizic

Să privim din nou către Quran pentru a vedea dacă în el se spune vreodată musulmanilor când să oprească războiul sfânt împotriva necredincioșilor.

La nouă ani după emigrarea sa la Medina (și la mai puțin de doi ani înainte de moartea sa), Mohamed a anunțat o importantă revelație privind atitudinea islamică față de necredincioși.

Mohamed a făcut aranjamentele necesare pentru ca aceste instrucțiuni să fie citite musulmanilor care plecau în pelerinaj 2) la Mecca.
”Ucideți-i pe Mushrikun (păgâni) oriunde îi
veți găsi, prindeți-i și înconjurați-i,
și pândiți-i în ambuscade ”- Surah 9:5
”Războiţi-vă cu cei care 1) nu cred în
Allah, nici 2) în Ziua de Apoi, cu cei care
nu socot oprit ceea ce Allah şi
Mesagerul Său (Mohamed) au oprit  4),
cu cei care nu ţin Legea Adevărată (Islamul)
dintre cei cărora li s-a dat Scriptura (evrei și creștini).
Războiţi-vă cu ei până vor plăti
Jizyah (taxa) cu mâna lor după ce au fost supuși,
și simțindu-se umiliți.” – Surah 9:29
După cum puteți vedea, Mohamed a continuat să cheme la un jihad fizic, literal care are să se termine odată cu umilirea necredincioșilor.
În scrierile Hadith există și acest îndemn al lui Mohamed:
“L-am auzit pe apostolul lui Allah spunând, în numele lui Allah
voi porunci să se lupte împotriva tuturor oamenilor până când
ei vor spune că nu este alt dumnezeu afară de Allah
și că eu sunt apostolul său. Și cine va spune așa se va salva
pe sine și pe banii săi.” 3)
Musulmanii pun în practică cuvintele lui Mohamed. Ei poartă jihadul cu toate popoarele, atacând multe ţări din Asia, Africa şi Europa.
Aşa că este greu să spui că Mohamed a oferit un punct de oprire pentru jihad. Cu toate acestea, musulmanii moderni au dezvoltat ideea că Mohamed a dus doar războaie justificate. Să privim către acest punct de vedere.

Războiul justificat

În timp ce vorbeam prin Statele Unite, am auzit adesea o provocare familiară: “Mohamed a trebuit să se lupte pentru că el şi-a apărat revelaţiile sale şi poporul său. Războaiele sale au fost justificate.”
Să vedem versetul de la care oamenii au preluat termenul de “război just” sau “război justificat.”
“Şi nu ucide pe oricine fiindcă Allah
a interzis asta, cu excepţia unei cauze juste. Şi
dacă cineva e ucis din greşeală… Noi i-am dat
moştenitorului lui autoritatea (să ceară Qisas – Legea
Egalităţii în pedeapsă – sau să ierte, sau să
ia Diyab (preţul sângelui)).” – Surah 17:33
Acest verset nu vorbeşte despre război. El se referă la o crimă care este comisă în societate. Versetul se încheie cu descrierea drepturilor familiei victimei. Există părţi din Quran care oferă principii de călăuzire pentru viaţa de zi cu zi, cum ar fi respectul pentru părinţi, dărnicia pentru sărmani, moralitatea sexuală şi tratamentul orfanilor. Acest verset însă oferă o sursă pentru termenul de “război just”.
Acum să privim şi la alte versete care vorbesc mult mai direct despre chestiunea războiului.
Ei spun că Mohamed autoriza războiul doar când exista o cauză justă, cu alte cuvinte, atunci când musulmanii erau persecutaţi sau atacaţi. Iată câteva versete invocate pentru a susţine această idee:
“Acelora împotriva cărora este pornit un război,
le este dată permisiunea (să lupte), pentru că ei
sunt nedreptăţiţi.” – Surah 22:39 (Ali Translation)
“Luptaţi în numele lui Allah împotriva acelora care
se luptă cu voi, dar nu încălcaţi limitele, căci Allah
nu-i iubeşte pe cei care pornesc luptele. Şi omorâţi-i
oriunde îi veţi prinde, şi întoarce-le orice ţi-au făcut…
Luptă împotriva lor până nu va mai fi nicio răzmeriţă
sau împilare şi va prevala justiţia şi credinţa în Allah;
dar dacă ei cedează, să înceteze orice ostilitate
împotriva lor cu excepţia acelora care practică
împilarea.” – Surah 2:190-193 (Ali Translation)
“Dar dacă ei înclină către pace, şi tu deasemenea să înclini către ea,
şi să-ţi pui încrederea în Allah. Într-adevăr, El este
Atoate-Ascultătorul, Atoate-Ştiutorul.” – Surah 8:61
Oare Mohamed a purtat războiul justificat – doar atacând când el fusese atacat mai întâi (având astfel o “cauză justificată”)? Într-o oarecare măsură acest lucru poate fi considerat ca adevărat atunci când, vorbim despre atacurile sale împotriva Meccăi deoarece meccanii i-au pricinuit lui Mohamed şi musulmanilor doar necazuri atunci când, Mohamed a locuit printre ei. Cu toate acestea meccanii nu l-au urmărit pe Mohamed la Medina şi să-l atace acolo. Ei l-au lăsat în pace. Mohamed a fost acela care a lovit primul, atacând caravana care se întorcea din Siria către Mecca.
Unii spun că atacurile lui Mohamed împotriva comunităţilor de evrei au fost jsutificate întrucât evreii încercaseră ca împreună cu meccanii să-l atace pe Mohamed în timpul Bătăliei Şanţurilor. Fie şi astfel, evreii şi meccanii au fost complet neajutoraţi în timpul luptei, şi ei nu i-au pricinuit lui Mohamed nicio pierdere. Evreii nu constituiau o ameninţare serioasă la adresa Islamului.
Dar după ce Mohamed i-a cucerit pe toţi acei oameni care se opuneau Islamului, el a continuat să împingă jihadul către aceia care nu reprezentau nicio ameninţare pentru el. El a început să trimită scrisori către regii şi guevrnatorii din afara Arabiei, cerându-le acestora să se supună Islamului.
După moartea sa, adepţii săi au continuat să declanşeze jihadul în ţările care nu fuseseră agresive împotriva statelor islamice. De exemplu, Egiptul nu i-a atacat niciodată pe musulmani, dar armatele Islamului au venit şi au ucis mai mult de 4 milioane de egipteni în timpul primului secol al Islamului.
Musulmanii nu s-au oprit după Egipt: ei au mers în Sudan şi către vest pentru a cuceri tot Nordul Africii. Ce au făcut ţările din Nordul Africii pentru a-l provoca pe Mohamed şi pe succesorii săi? NIMIC!
Ce pericol au reprezentat Spania, Portugalia şi Sudul Europei pentru Islam şi pentru succesorii săi? Islamul le-a atacat şi pe acestea, de asemenea.
Concluzia mea este că nici Mohamed şi nici succesorii săi nu s-au limitat “războiul justificat.” Singura cale de a evita sabia Islamului a fost supunerea.
Acum, să vedem ce a spus Iisus despre război.
Iisus şi Sabia
De ce cred musulmanii că Iisus a chemat la jihad?
Mulţi dintre musulmani cred că însuşi Iisus a îndemnat la războiul sfânt. Ei se agaţă de capitolul 10:34-35 din Evanghelia după Matei, în care Iisus le dădea instrucţiuni celor 12 ucenici ai săi despre plecarea în lume pentru, pentru a predica pe cont propriu.
“Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa.”
Musulmanii spun, “Priviţi – Iisus a spus că el a venit să aducă sabia pe pământ.” Însă ceea ce a vrut Iisus să spună prin aceste cuvinte devine foarte limpede atunci când privim la aceeaşi învăţătură dar consemnată într-o Evanghelie diferită. Luca spune că Iisus a zis:
” Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare.
Căci, de acum înainte, din cinci care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei.” – Luca 12:51-52
Iisus i-a avertizat pe discipolii săi că mesajul său îi va dezbina pe oameni. În loc să-i aducă împreună pe oameni, mesajul îi va despărţi – chiar şi pe membrii aceleiaşi familii, care vor deveni duşmani. Iisus a explicat că unii dintre convertiţi vor muri chiar de mâna fraţilor lor, a taţilor lor sau a copiilor lor:
“Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.” – Matei 10:21
Cu alte cuvinte, Iisus a declarat că mesajul său îi va determina pe oameni să ridice sabia împotriva acelora care au ales să-l urmeze.
Ca creştin convertit dintr-o ţară musulmană, eu vă pot spune că avertizările lui Iisus se aplică şi astăzi. Spre marea mea durere, atunci când i-am spus tatălui meu că eu am ales să-l urmez pe Iisus, el a încercat să mă împuşte cu pistolul său. Chiar şi aşa, eu am avut de îndurat doar puţin în comparaţie cu soarta altor musulmani care au decis să devină creştini.
Dacă privim la alte părţi ale mesajului lui Iisus către ucenicii săi din acea vreme, vom afla mai multe dovezi că sabia nu a stat în mâna credincioşilor, ci mai degrabă pe gâturile lor. Şi în loc ca ei să fie înarmaţi cu vreo sabie au fost victime ale sabiei.
“Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor.”
– Matei 10:17
“Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” – Matei 10:28
“Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.”
– Matei 10:39

Iisus le-a spus ucenicilor săi să cumpere săbii

Alţi musulmani se agaţă de asemenea de alte cuvinte ale lui Iisus despre sabie. Aceasta s-a întâmplat după ce Iisus a mâncat ultima sa cină cu ucenicii săi înainte de a fi arestat şi condamnat la moarte. Iisus le-a reamintit lor de o predică anterioară.
“Apoi le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva?” „De nimic”, I-au răspuns ei.” – Luca 22:35
Atunci Iisus le-a dat noi instrucţiuni:
“Şi El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă, de asemenea, s-o ia; şi cine n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie.
„Doamne”, I-au zis ei, „iată aici două săbii.” Şi El le-a zis: „Destul!” – Luca 22:36,38
Cuvântul sabie din acest verset se referă la un pumnal sau sabie scurtă pe care călătorii îl foloseau pentru a se apăra de atacurile fiarelor sălbatice şi ale hoţilor.
Luca nu oferă mai multe explicaţii cu privire la aceste instrucţiuni. Însă, mai târziu în aceeaşi noapte, Petru a folosit una dintre aceste săbii aflate în posesia discipolilor. Haide să vedem cum a răspuns Iisus la ceea ce a făcut Petru.
Iisus a mers, ca de obicei, către Muntele Măslinilor ca să se roage, şi ucenicii săi au mers împreună cu el. O mare mulţime de oameni înarmată cu săbii şi ciomegi l-a împresurat. Şi pe când ei se îndreptau către Iisus pentru a-l aresta, Petru a luat unul dintre cele două pumnale şi l-a lovit pe un slujitor al înaltului preot, tăindu-i urechea. Atunci Iisus i-a spus lui Petru:
“Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri.
Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
Dar cum se vor împlini Scripturile care zic că aşa trebuie să se întâmple?” – Matei 26:52-54
După ce Iisus l-a certat pe Petru, el l-a vindecat pe slujitorul marelui preot aşezându-i urechea la loc, şi Petru a aruncat sabia departe. Grupul de oameni înarmat l-a dus pe Iisus înaintea înaltului preot, care dacă ar fi putut l-ar fi crucificat. Aşa că atunci când urmărim evenimentele care au avut loc în noaptea arestării lui Iisus, putem vedea că Iisus nu a intenţionat ca ucenicii săi să folosească săbiile lor pentru a-l apăra.
Atunci care era intenţia lui Iisus? Iată ce am priceput eu că a dorit Iisus ca, să ştie ucenicii săi, că după moartea sa, ei nu mai aveau să fie niciodată în siguranţă. În timpul călătoriilor lor, ei urmau să aibă nevoie de bani pentru a-şi procura hrana şi de săbii pentru a goni hoţii.
Există totuşi vreo posibilitate că Iisus le-ar fi cerut ucenicilor săi să organizeze o miliţie pentru a se apăra sau pentru a-i promova învăţăturile sale? Nu. Iar acesta lucru ar fi într-o totală contradicţie cu învăţăturile lui Iisus din întreaga sa viaţă. Şi ca o dovadă în plus, după moartea lui Iisus, nu a existat nicio evidenţă că ucenicii săi au purces în a se înarma cu săbii. De fapt, singura sabie pomenită în consemnările biblice ale bisericii timpurii a aparţinut unui temnicer care îi păzea pe Pavel şi pe Sila (Faptele Apostolilor 16:27).
Răspunsul lui Iisus pentru duşmanii săi

Iisus se ferea de ameninţări.
În întreaga sa viaţă, când Iisus a fost ameninţat, el nu a răspuns pe măsură. El doar a mers mai departe.

“După aceea Isus străbătea Galileea; nu voia să stea în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.” – Ioan 7:1

“Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit cum să omoare pe Isus.
Dar Isus, ca Unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo.” – Matei 12:14-15
“Toţi cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie.
Şi s-au sculat, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos în prăpastie.
Dar Isus a trecut prin mijlocul lor şi a plecat de acolo.” – Luca 4:28-30
“La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu.” – Ioan 8:59
Şi la fel au procedat şi ucenicii săi după cum este consemnat în Cartea Faptele Apostolilor .
“Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.
Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.”
– Faptele Apostolilor 8:1,4
“De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim
şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare.
Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au pornit la Tars.” – Faptele Apostolilor 9:28-30
“Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor.
Pavel şi Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor şi s-au dus în Iconia,”
– Faptele Apostolilor 13:50-51
“Neamurile şi iudeii, în învoire cu mai marii lor, s-au pus în mişcare, ca să-i batjocorească şi să-i ucidă cu pietre.
Pavel şi Barnaba au înţeles lucrul acesta şi au fugit în cetăţile Licaoniei: Listra şi Derbe şi în ţinutul dimprejur.
Şi au propovăduit Evanghelia acolo.” – Faptele Apostolilor 14:5-7

Iisus a refuzat ca să-i pedepsească pe aceia care îl respingeau

Întrucât ceasul morţii sale se apropia, Iisus i-a trimis afară din Ierusalim pe ucenicii săi. Pe când se apropiau ei de un sat al samaritenilor, Iisus a trimis câţiva soli înaintea grupului pentru a face pregătirile pentru sosirea lor. Dar samaritenii i-au respins pe soli întrucât erau foarte mâhniţi de felul în care fuseseră trataţi de către evrei.
Când ucenicii săi au văzut asta, ei l-au întrebat pe Iisus, „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?”
Dacă Iisus ar fi răspuns, “Aceasta este o idee grozavă, discipolii Mei. Eu îi voi cere Tatălui Meu să trimită un foc pentru a distruge satul”, atunci noi am fi avut dovada că Iisus le-a spus ucenicilor săi să folosească războiul sfânt împotriva celorlalţi. Însă priviţi cum a răspuns lisus la întrebarea lor:
Dar Iisus i-a certat şi ei au plecat în alt sat. – Luca 9:55-56
Iisus a refuzat să lupte pentru eliberarea de sub jugul Romei
În zilele lui Iisus, evreii urau să trăiască sub autoritatea Romei, şi mulţi dintre ei erau în aşteptarea uneui Messia care să înlăture stăpânirea romană şi să întemeieze un regat pământesc. Dar Iisus s-a supus autorităţii romane:
“Atunci fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.
Spune-ne, dar, ce crezi? Se cade să plătim bir cezarului sau nu?”
Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?
Arătaţi-Mi banul birului.” Şi ei I-au adus un ban.
El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el ale cui sunt?”
„Ale cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” – Matei 22:15,17-21
El le-a refuzat oamenilor intenţia de a-l înscăuna ca rege pământesc. După ce Iisus a hrănit cinci mii de oameni cu cinci coşuri de firimituri de pîine şi doi peşti, oamenii au început să spună:
“Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, Acesta este Prorocul cel aşteptat în lume.”
Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur.” – Ioan 6:14-15
Aşadar în timp ce Iisus a refuzat înfiinţarea unui regat politic pe pământ, Mohamed a făcut eforturi mari pentru a institui o împărăţie lumească a Islamului pe pământ. El a spus că Allah ar fi foarte mulţumit de aceia care l-ar ajuta pe el, şi în mod special de aceia care să lupte pentru cauza lui Allah.
Răsplăţile Islamului pentru Războiul Sfânt
Mohamed a descris o mulţime de recompense pentru acei care luptă – atât în lumea de aici cât şi în viaţa de după moarte. Răsplata lor pentru viaţa de pe acest pământ include:
Averi
“Oricât aţi cheltui pentru Cauza lui Allah
suma aceasta vă va fi returnată, şi voi nu
vă veţi afla în pierdere.” – Surah 8:60
“Mohamed păstrează a cincea parte din prada de război şi împarte restul
soldaţilor săi.” (Surah 8:41)
Dragostea lui Allah
“Într-adevăr, Allah îi iubeşte pe aceia care se înrolează
în lupta pentru Cauza Sa.” – Surah 61:4
“Allah i-a preferat pe aceia care se străduiesc
din greu şi luptă neprecupeţind averea lor şi vieţile lor,
mai mult decât pe aceia care stau (acasă).
Fiecăruia el îi promite binele (Paradisul), dar
Allah i-a preferat pe aceia care se străduiesc
din greu şi luptă, mai mult decât pe aceia
care stau (acasă), oferindu-le o recompensă
uriaşă.” – Surah 4:95
Iertarea Păcatelor
“Dacă voi vă străduiţi din răsputeri pentru Cauza lui Allah
neprecupeţind averile voastre şi vieţile voastre… El va ierta
toate păcatele voastre, şi vă va primi în Raiul plin de râuri
curgătoare.” – Surah 61:11-12

Evitarea Mâniei lui Allah

Allah nu-i iubeşte pe aceia care refuză să lupte.
“Dacă cineva întoarce spatele în luptă –
numai dacă nu este vorba de o stratagemă de război, sau
se dezertează din armata sa – el atrage asupra sa
mânia lui Allah, iar locul său de veci e Iadul – un rău
refugiu (într-adevăr)!” – Surah 8:16, Ali Translation
Răsplăta din viaţa de apoi include:
Paradisul
Mohamed i-a încurajat pe oameni să meargă la luptă pentru a intra în paradis.
“În timp ce se confrunta cu inamicul… Mesagerul lui Allah
spune: Într-adevăr, porţile Paradisului se află sub umbrele săbiilor.
Un om sărac şi ponosit s-a ridicat în picioare şi a întrebat;
Abu Musa, l-ai auzit tu pe Mesagerul lui Allah spunând asta?
El a spus: Da. (Povestitorul spune): El s-a întors către prietenii săi
şi a spus: Vă salut pe voi (cu un salut de rămas bun). Apoi el a rupt
teaca sabiei sale, a aruncat-o departe, şi a înaintat cu sabia în mână
către duşmani şi s-a luptat cu ei până când a fost ucis.” 4)

Virginele

Mohamed a spus că grădinile paradisului le vor oferi bărbaţilor fecioare frumoase pentru ca ei să le folosească pentru plăcerile lor.
“În ele vor fi fecioarele caste, ferindu-şi privirile,
şi pe care niciun bărbat sau Gin înainte de ei
nu le-a atins.” – Surah 55:56
În ele (grădinile) vor fi ţiitoare cinstite,
bune, frumoase.” – Surah 55:70, Ali Translation
Răsplata lui Iisus pentru Pace, Milă şi Iertare
Iisus nu a vorbit niciodată despre războiul în numele lui Dumnezeu, aşa că bineînţeles că el nu promis vreo recompensă pentru aşa ceva. Însă, Iisus a vorbit despre răsplată pentru aceea care refuză să lupte.
Această învăţătură este cuprinsă în faimoasa Predică de pe Munte a lui Iisus. El a început prin a-i înşirui pe acel fel de oameni care sunt “binecuvântaţi”.
Unii dintre aceştia sunt:
“Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!” – Matei 5:7,9-11
Apoi el le-a explicat care sunt cerinţele lui Dumnezeu pentru intrarea oamenilor în Rai: şi anume că neprihănirea prima înaintea Legii. Era vorba de o neprihănire care mergea dincolo de fapte, şi în loc de asta, ajungea în adâncime la atitudinea inimii.
În mărturia sa, Iisus a aplicat acest concept la multe subiecte, dar hai să vedem ce a spus el despre război şi răzbunare.
“Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.”
Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
Celui ce-ţi cere dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.
Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?”
– Matei 5:38-46
“Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii.” – Matei 7:12
Dar cu Cruciadele cum rămâne?
În acest capitol vom privi către o zonă importantă în care Iisus şi Mohamed sunt complet diferiţi! În aceeaşi măsură în care Iisus era cunoscut pentru vindecări şi miracole, Mohamed a fost cunoscut pentru lupte şi jihad. Oricum, a mai rămas încă o întrebare despre război pe care încă nu ne-am pus-o.
Fie că le vorbeam musulmanilor fie creştinilor, atunci când ajungeam la topica războiului sfânt, întotdeauna m-am confruntat cu întrebarea: Dar cu cruciadele cum rămâne? Oamenii doreau să precizeze faptul că chiar dacă Islamul are o istorie plină de sânge, Creştinismul are una la fel. Iată cum am răspuns eu acestei întrebări acum câţiva ani, în timpul unei dezbateri cu preşedintele departamentului de studii despre Islam la RAU (Rand Afrikaans University) din Johannesburg, Africa de Sud. Aproape 200 de studenţi erau prezenţi ca spectatori.
Când acest profesor m-a întrebat pe mine de ce am părăsit Islamul, eu i-am spus,
“Eu am studiat istoria Islamului într-o manieră foarte profundă, şi aceasta nu este decât pur şi simplu un ocean de sânge. Când musulmanii s-au oprit să-i ucidă pe non-musulmani ei au început a se ucide între ei.” Apoi i-am dat acestuia exemple: Războiul Colectării de Taxe a costat viaţa a aproape 90 de mii de oameni care, după moartea lui Mohamed, au încercat să oprească plătirea zakatului sau a taxei de caritate; Războiul lui Sufyan, în care 10 mii de musulmani au pierit în luptele, de după moartea lui Mohamed, duse pentru şefia statului islamic; războiul dintre Iran şi Iraq, în care au pierit un milion de oameni şi alţi 2 milioane au fost mutilaţi în decurs de 9 ani; războiul civil din Algeria, în care 150.000 de oameni au fost ucişi în ultimii şapte ani.
El a răspuns: “Şi creştinii au folosit războiul sfânt. Ei împlinesc profeţia biblică a folosirii sabiei. Iisus a spus în Matei 10:34 ” Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.”. El mi-a pomenit: “Priveşte la Cruciade. Priveşte către Irlanda. Priveşte către Yugoslavia şi la ceea ce le-au făcut sârbii creştini musulmanilor.”
Eu nu m-am oprit, atunci, la sensul real al versetului din Matei 10:34, dar i-am spus, “Bine. Astfel de lucruri s-au întâmplat şi se vor mai întâmpla atât în Islam cât şi în Creştinism. Dar de fapt, atunci când musulmanii folosesc sabia, ei nu fac decât să pună în aplicare învăţăturile Quranului despre războiul sfânt, prezentate în multe versete şi capitole şi puse în aplicare de către chiar fondatorul Islamului. Dar eu te provoc să găseşti în orice Scriptură, unde anume Iisus le-a poruncit discipolilor săi, să purceadă în a ucide în numele lui Iisus Hristos.
“Iar în legătură cu ceea ce îmi spui despre aceste lucruri rele săvârşite de creştini – acei creştini erau creştini doar cu numele. Ei s-au lepădat de cuvântul lui Hristos şi s-au lăsat conduşi pe un drum rătăcit de propriile dorinţe din inima lor. Biblia spune că, “Inima omului este înşelătoare”. Din acest motiv nu veţi vedea nicio diferenţă între acţiunile musulmanilor care ucid şi distrug şi acţiunile creştinilor (cu numele) care ucid şi distrug. Diferenţa se regăseşte în aceea dacă ei urmează sau nu exemplul liderului lor.”
Profesorul nu a mai avut nimic de spus la acest răspuns. El a trecut pur şi simplu la un alt subiect.
Adevărul evident este că oricare persoană care a participat la Cruciade s-a aflat în opoziţie totală cu învăţăturile lui Iisus. Or fi putut ei să care cruci, dar ei nu l-au urmat niciodată pe Hristos. Însă, atunci când musulmanii răstoarnă prin forţă un guvern ei urmează atât învăţăturile lui Mohamed cât şi exemplul său personal.
O comparaţie interesantă
Există două istorii interesante despre Iisus şi Mohamed care rezumă diferenţele dintre aceştia în privinţa războiului sfânt.
”Într-o zi, după o luptă, Mohamed s-a întors
acasă şi a chemat-o pe fiica sa Fatima,
El a spus, “Spală sângele de pe această
sabie şi jur în numele lui Allah că această
sabie mi-a fost supusă tot timpul.” El a luat
apoi săbiile prietenului său Abu Talib
şi le-a spălat pentru el.” 5)
Deci, Mohamed îi cere fiicei sale să-i spele sabia, lucru pe care în mod normal ar fi trebuit să-l facă chiar el, şi apoi pentru a-l onora pe vărul său Ali îi spală el sabia acestuia.
Hai să vedem cum i-a onorat Iisus pe ucenicii săi.
“S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el.
Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.
După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?
Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt.
Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.
Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.
Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.
Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.” – Ioan 13:4-5,12-17
Mohamed a spălat săbiile ucenicilor săi; Iisus le-a spălat picioarele acestora. Nu există o modalitate mai simplă de rezuma diferenţele dintre cei doi.
Diferenţe şi similarităţi
Cu cât veţi cunoaşte mai multe despre Iisus şi Mohamed, cu atât veţi descoperi difenţe fundamentale între ei. Totuşi mulţi occidentali caută similarităţi. Unii scriitori muncesc din greu pentru a descoperi versete din Biblie şi versete din Quran care să sune similar şi să le pună unul lângă altul. 6) Scopul lor este de a reduce animozităţile dintre musulmani, evrei şi creştini şi de a-i aduce pe oameni împreună. Acesta este un scop nobil.
Însă în căutarea lor după pasajele potrivite, este uşor să se piardă imaginea de ansamblu. In următorul capitol vom privi la un capitol care este uşor de distorsionat – dragostea. În loc să comparăm versete izolate, mai bine am face să privim către portretele de ansamblu ale lui Iisus şi Mohamed – şi vom descoperi mai multe diferenţe semnificative.
Note
1. Al-Ghazali, The Revival of Religious Science [Renașterea de Stiinte Religioase] (Beirut, Liban: Dar al-Maharifa), vol.. 1, p.. 172. Al-Ghazali a trăit în secolul al XII-lea și a fost fondatorul mișcării sufismului islamic. Cartea sa nu indică sursa primară a aceastei anecdote.
2. Syed Maududi, The Meaning of the Quran, introduction to Surah 9 [Înțelesul Coranului, introducere la Surah 9], accesați site-ul Universității din California de Sud, http://www.usc.edu/dept/MSA/quran/maududi/mau9.html (valabil la 02 februarie 2004).
3. Al-Nisai, voi. 3, pt. 6, p.. 5, hadith nr. 3087. Relatat de Abu Hariara. Al-Nisai este unul dintre cele șase cărți de hadith de virtuți.
4. Cărțile Virtuților Musulmanilor, bk. 20, nr. 4681. Tradiția a fost relatată sub autoritatea lui Abdullah b.. Qais. El a auzit-o de la tatăl său.
5. Ibn Hisham, vol.. 2, pt. 4, p.. 51.
6. Joey Greenjesus and Muhammad: The Parallel Sayings [Zicerile paralele] (Berkeley, CA: Ulysses Press, 2003).
Advertisements
This entry was posted in Iisus si Mohamed and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s