Iisus si Mohamed-Capitolul 1. Crescut în Islam

Era într-o zi frumoasă de iarnă în Egipt. Aerul era rece, iar soarele strălucea orbitor. Tocmai ce se terminase micul dejun acasă la mine, unde eu locuiam împreună cu mama, tata, frații, surorile, bunicul și unchiul. Aveam cinci ani pe atunci, dar îmi amintesc clar de acea zi.
Unchiul meu mi-a spus: ”Vom merge împreună să studiem Quranul (Koranul). Ai și tu un exemplar al tău?” Plin de nerăbdare m-am dus să-i aduc o cărticică pe care unchiul mi-o dăruise mai devreme. Nu era întregul Quran, ci doar o treime din acesta.
Unchiul meu tocmai absolvise cea mai prestigioasă universitate islamică din lume, Al-Azhar din Cairo. La doar cei treizeci de ani ai săi, el era de acum imamul celei mai mari moschei din regiunea noastră și un bărbat care era respectat de către toți musulmanii fervenți.
Ne plimbam ținându-ne de mână pe strada care dădea către livada noastă de grepf, de smochini și de portocali.
Livada era lângă un canal fluvial, și când ședeam pe o bancă puteam zări pescarii, bărcile cu vâsle și fermierii care cărau apa pentru bivolii lor ca să se bea și să se spele.
Unchiul începea să citească. Cuvintele îmi erau familiare întrucât eu le auzisem toată viața – la moschee, la radio, și de la cei care recitau din Quran pe care-i plăteam să vină și la noi acasă. Unchiul meu citea primul verset al ultimului capitol din Quran. Apoi îmi cerea să i-l repet din nou. Și așa făceam. Apoi îmi corecta pronunția arabei clasice și îmi spunea să repet din nou. Noi am făcut asta atât de multe ori până când am memorat acest verset perfect. Apoi începeam cu versetul 2. Parcurgeam în acest fel trei sau patru versete. Apoi eram întrerupți. Oamenii doreau mereu să-l întrebe pe unchiul meu chestiuni despre credința și legea Islamului, pentru că el fusese unul dintre puținii școliți care trăiau în regiunea noastră. În timp ce-l așteptam, mă duceam să mă joc jos lângă apă. Atunci el mă chema: ”Du-te la mama ta și roag-o să te ajute să te pregătești să mergi la moschee.”
Alergam către casă, și când deschideam ușa de la intrare îl auzeam pe bunicul strigând din camera sa, ”Vino, vino,”. Bunicul meu era deja orb la cei optzeci de ani ai săi. Eu țineam foarte mult la el, și alergam în camera sa și-i sărutam mâna pe care el o sprijinea pe patul său. Apoi săream sus în pat și-l îmbrățișam. El îmi zicea, ”Spune-mi: ai citit Quranul?”
Eu răspundeam, ”Da”
El continua, ”Recită-mi, ” și eu așa făceam.
Era atât de fericit să mă audă. ”Băiete,” spunea el, ”îi mulțumesc lui Allah pentru tine. Ești pe cale să memorezi întregul Quran. Tu ai să fii o lumânare pentru casa noastră.”
Eu dădeam din cap și apoi mă strecuram afară din cameră să mă pregătesc pentru a merge la moschee. Asta se întâmpla Vineri, zi sfântă în Islam când se rosteau predici la moschee. Mama mă ajuta să îmbrac roba albă și tichia – hainele noastre tradiționale pentru a merge la moschee. După ce unchiul meu era gata, mergeam o jumătate de milă până la moschee împreună, ca o familie. Unchiul meu ținea predici, iar tatăl meu, frații, și eu stăteam în rândul dintâi al bărbaților. Mama mea, sora și celelalte femei stăteau în spate, în locul destinat femeilor.
Iată cum îmi amintesc eu de ziua în care am început a memora din Quran.
Un Mod de Viață
Începând din ziua aceea, unchiul meu a devenit mentorul meu. El lucra cu mine zilnic.
Când am împlinit șase ani, el m-a înscris într-o școală primară de Al-Azhar. În provincia noastră erau 15 școli primare, și doar o singură școală primară Al-Azhar. Această școală de elită se concentra pe educația religioasă islamică. Niciunul dintre frații mei sau sora nu au mers la această școală, dar nu exista nicio gelozie sau supărare pentru lucrul acesta. Ei erau pur și simplu mândri de asta și au sărbătorit când eu am terminat-o. Oamenii începuseră să mă numească ”Micul Șeic”.
Am făcut mai mult decât să îndeplinesc cerințele școlii pentru memorizare. În mod constant, unchiul meu lucra împreună cu mine pentru a finaliza memorizarea întregului Quran (a cărui lungime este cam cât a Noului Testament) la o vârstă foarte timpurie.
Majoritatea dimineților mergeam cu tatăl meu și cu unchiul meu la rugăciunile de dimineață de la moschee, care începeau în jurul orelor 3:30 a.m. și se terminau în jurul orelor 4:30 a.m. (funcție de perioadele anului).
După rugăciuni, tatăl meu și unchiul meu obișnuiau să meargă acasă și să doarmă încă două ore înainte să se scoale pentru a merge la servici. Eu rămâneam de obicei la moschee cu copia mea de Quran. Înainte de a începe memorizarea noilor versete, mă verificam singur cu privire la versetele memorizate în ziua anterioară. După ce eram sigur că memorizarea mea era OK, începeam cu nou material.
Citeam primul verset al pasajului. Apoi închideam Quranul meu și repetam versetul în timp ce pășeam dintr-un colț în altul al moscheii. Când terminam primul verset, eu deschideam Quranul meu și citeam al doilea verset. Și continuam în felul acesta până când memorizarea era terminată.
Eram foarte atent să rețin ceea ce învățam, așa că petreceam două sau trei zile pe lună pentru recapitulare. Dacă mă întrebai ceva despre ceea ce memorasem cu luni înainte, eu aveam deja răspunsul în mintea mea.
După Șapte Ani
Unchiul meu nu numai că m-a ajutat să memorizez, dar el s-a asigurat deasemenea că eu am înțeles araba clasică – limba Quranului. Vorbitorii de limbă arabă, în medie, nu pot citi sau înțelege acest tip de arabă (a Koranului) foarte bine, iar învățarea acestei limbi este o parte crucială a educației religioase.
Timp de șapte ani unchiul meu a lucrat cu mine, verset cu verset și capitol cu capitol. Când împlinisem vârsta de 12 ani terminasem deja de memorizat Koranul. Și în conformitate cu sistemul educațional Al-Azhar, nu era necesar ca eu să termin de memorat Koranul decât atunci când aveam să fi absolvit cei 4 ani de universitate, așa că eram foarte tânăr.
Nu mai este cazul să pomenesc de cât de încântată era familia mea. Ei au făcut o mare risipă printr-o celebrare grandioasă, pentru întregul neam, într-o imensă sală și care fusese special construită pentru astfel de evenimente ale clanului nostru. Nu-l voi uita niciodată pe bunicul meu, orb, care mă striga, ”Fiul meu, unde este fiul meu?”. Am alergat către el, iar el m-a prins în brațe, cu chipul brăzdat de lacrimi.
Învățarea Koranului m-a așezat în poziția de a mă bucura de un grad neobișnuit de respect din partea copiilor. Oamenii mă tratau ca pe o persoană sfântă pentru că eu dețineam cartea sfântă în mintea mea.
Începând de atunci, eu citeam periodic Koranul pentru a mă asigura că nu am uitat nimic din ceea ce am învățat.
Succesul de la școală
Când am fost admis la liceul Al-Azhar, una dintre principalele datorii constra în memorizarea celor mai importante pasaje din hadith. Cei mai mulți dintr occidentali nu știu ceea ce este hadith-ul, așa că am să vă explic. Hadith, pronunțat ha-DEETH, sunt colecțiile învățăturilor și discursurilor lui Mohamed. Aceste colecții au fost înregistrate de către cei mai apropiați adepți ai săi, de către servitorii săi și chiar de către soțiile sale.
De exemplu, un hadith îl descrie pe Mohamed rugându-se, ori chiar rezolvând o dispută între doi musulmai, sau un eveniment care s-a desfășurat în decursul unei bătălii. Unele hadith sunt discursuri întregi, pe când altele nu ocupă decât o pagină sau două. Lungimea obișnuită este una de aproximativ trei paragrafe.
Adepții lui Mohamed erau foarte grijulii în a înregistra cu fidelitate ce făcea sau ce spunea profetul. Eixstă mai mult de o jumătate de milion de hadith! (Pentru a afla mai multe, vezi Apendixul A)
Bineînțeles că niciunul dintre noi nu avea de gând să memoreze întregul hadith.
Dar liceul avea o anumită selecție de hadith de memorizat în fiecare semestru. În prima zi a clasei de hadith, profesorul ne înmâna cărțiile cu hadithul care se presupunea că trebuie memorizat pe semestru. Existau câteva sute de hadith în fiecare carte.
Noi memoram unul până la trei hadith pe zi în decursul unui an școlar întreg. Unchiul meu lucra de asemenea cu mine pentru a memora suplimentat și alte hadith, iar eu la rându-mi învățam altele în plus, după cum doream. Unchiul meu m-a învățat să predic în moschee, ceea ce am început a face ocazional chiar de când eram la liceu. Eu estimasem că până la terminarea liceului trebuia să memorez între 5000 de hadith și 6000 de hadith.
Este de prisos să spun că, educația religioasă din școală era foarte aprofundată. La 18 ani, studenții absolvenți Al-Azhar erau calificați să conducă rugăciuni și să învețe în moschei fără a mai fi necesară vreo altă educație.
Eu am fost un musulman devotat în acea vreme. Țelul meu era de a urma exemplul lui Mohamed în tot ceea ce aveam de făcut.
Admiterea la Universitate
După absolvirea liceului, unul dintr frații mei mi-a sugerat să dau admitere la o școală farmaceutică. Dar restul familie mele mă împingea să-mi continui studiile religioase. Așa că m-am înscris la Universitatea Al-Azhar din Cairo cu alegerea de a studia la Colegiul de Limbi Arabice, exact acolo unde unchiul meu, care-mi fusese mentor, studiase și el la rândul său.
Oricărei persoane cu o educație musulmană, facultatea Al-Azhar îi este familiară deoarece aceasta este ce mai puternică școală din întreaga lume islamică. Influența sa este dificil de descris lumii vestice întrucât nu există un echivalent al acesteia în lumea Occidentului. Ea este de o vastitate imensă – peste 90.000 de studenți în campusuri din întregul Egipt. Ea este incredibil de veche – Marea Moschee Al-Azhar a fost terminată în 972 A.D., iar lecturile academice au început aici trei ani și jumătate mai târziu 1). Ea este respectată în unanimitate – fiind descrisă de media islamică ca ”cea mai înaltă autoritate a Islamului Sunnit.”
Eram deja încântat de studierea istoriei, așa că am ales să sporesc istoria și cultura islamica. Îmi doream să învăț mai mult, cu răbdare, curaj și angajament despre Mohamed și companionii săi pe care-i admiram atât de mult.
La prima zi de curs, am avut o introducere surpriză despre tipul de educație pe care urma să o primesc. Șeicul care preda prima lectură a zilei era un om scund cu piele închisă, cu mustăcioară, și cu ochelari foarte groși. El ne-a spus: ” Ceea ce vă spun eu voi trebuie să acceptați ca fiind adevărat. Nu voi permite sub nicio formă discuții în clasă. Nu vă voi vorbi despre lucruri fără valoare. Ascultați și supuneți-vă, și nu puneți nicio întrebare.”
Am fost deranjat de această filozofie, așa că m-am ridicat pentru a vorbi. Șeicul mă observase întrucât eu ședeam în rândul al doilea. Eu am spus, ”O maestre șeic, cum poate exista învățătura fără întrebări?”
”De unde ești băiete?”, m-a întrebat el.
”Din Egipt,” am replicat eu, uitând faptul că era evident că eram egiptean.
”Știu – dar de unde anume din Egipt?”
I-am spus numele regiunii, și el a replicat, ”Așa deci, atunci, tu ești un măgar ignorant!” El a spus asta deoarece oamenii din regiunea mea erau văzuți jos de tot.
Eu am replicat, ”Da, chiar că trebuie să fiu un măgar să-mi părăsesc locuința și să vin aici pentru a fi insultat!”
Clasa înmărmurise. Eu m-am strecurat prin rândul de scaune și m-am îndreptat către ușă, pentru a pleca. Șeicul a strigat după mine, ”Oprește-te, animalule! Care este numele tău?”
”Este dezonorant pentru mine să ți-l spun,” am spus eu cu răceală.
Atât i-a trebuit, șeicul a devenit furios și plin de fală a spus că-mi va șterge numele de pe lista universității și că mă va azvârli în stradă. Eu am părăsit clasa și am mers direct la decanul facultății. I-am povestit ce se îtâmplase. După ce șeicul a terminat ora sa, decanul l-a chemat la el în birou.
Decanul l-a convins foarte abil pe șeic să mă ierte, și de asemenea m-a convins să fiu mai tolerant cu el. ”Privește-l ca pe un tată”, a spus el, ”care dorește doar să te corecteze și nu să te insulte.”
Acest incident m-a introdus pe calea tăcerii și a supunerii, așa cum se cerea la facultate.
Metoda noastră de studiu era de a citi cărțile scrise de marii ucenici ai Islamului, deopotrivă modernii și cei timpurii. Apoi noi trebuia să facem o listă cu principalele subiecte din fiecare carte și apoi să memorăm lista. Noi trebuia să dăm un test scris pentru fiecare clasă, iar unii profesori să ne chestioneze pentru evaluare. Eu citeam deasemenea, suplimentar, literatură arabă și poezie pentru propria mea plăcere.
Și chiar și atunci eu când le cunoșteam mai bine, de multe ori puneam întrebări pe care profesorii nu le agreau.
Prea Multe Întrebări
De exemplu, l-am întrebat pe un profesor, ”De ce ne-a spus Mohamed întâi să mergem alături cu creștinii, și după aceea tot el ne-a spus să-i ucidem?”
Profesorul a replicat, ”Ceea ce îți spune profetul să faci, aia să faci! Ceea ce interzice el, și tu să interzici. Ceea ce îngăduie el, și tu să îngădui. Nu ai cum să fii un musulman adevărat dacă nu te supui cuvintelor lui Mohamed.”
L-am întrebat pe un alt profesor, ”De ce profetului Mohamed i s-a permis să se însoare cu 13 femei, iar nouă ni se poruncește să nu ne însurăm cu mai mult de 4 femei? Koranul spune că Mohamed era doar un om. Așa că de ce avea el drepturi speciale?”
Profesorul meu a răspuns, ”Nu, dacă ești atent, vei vedea că Allah ți-a dat ție mai multe drepturi decât însăși profetului. Allah îți cere ca tu să nu te căsătorești mai mult de 4 ori. Dar tu ai abilitatea de divorța. Așa că te poți căsători cu 4 femei azi, să divorțezi de ele mâine, și să îți iei alte 4 neveste. În felul acesta tu poți avea un număr nelimitat de neveste.”
Dar pentru mine acesta nu era un răspuns logic, mai cu seamă pentru că istoria Islamului indică că Mohamed avea de asemenea dreptul de a divorța. Mohamed a avut atât de multe necazuri cu nevestele sale încât odată, el a încercat să divorțeze de toate odată!
Ba chiar i-am pus întrebări și Șeicului Omar Abdel Rahman, binecunoscut pentru a fi eminența cenușie din spatele atacului cu bombă, din 1993, de la World Trade Centers. Când eram la Al-Azhar, el a fost profesorul de la clasa mea de interpretare a Koranului.
El ne-a dat atunci șansa de a pune întrebări, așa că m-am ridicat în picioare în fața a 500 de studenți și am întrebat: ”Cum se face că tu ne înveți tot timpul de spre Jihad? Cum rămâne cu celelalte versete din Koran care vorbesc despre pace, iubire, și iertare?”
Fața sa s-a înroșit instantaneu. I-am putut observa mânia, dar am putut vedea și că el a ales să și-o controleze. În loc să se răstească la mine, el a profitat de ocazia de a-și întări poziția.
”Fratele meu,” a spus el, ”există o întreagă Surah (capitol) numit ”Prăzi de Război”. Nu există nicio Surah denumită ”Pace”. Jihadul și uciderile sunt capul Islamului.”
Răspunsul acesta primit de la el și de la alți profesori nu m-a satisfăcut deloc.
Unii indivizi m-au etichetat ca pe unul care creează probleme, dar alții erau toleranți, știind că doream cu sinceritate să învăț.
În același timp, eu excelam în studiile mele. După 4 ani am absolvit al doilea dintr-o promoție de 6000 de studenți. Clasamentul acesta s-a bazat pe notele de la examenele scrise și orale, care ni se dădeau la sfârșitul fiecărui an de studiu. Examenul oral era concentrat pe memorizarea Koranului și hadith, iar examenul scris acoperea ceea ce studiasem în clasă. În fiecare an puteai atinge maximul de punctaj din 1500 de puncte.
Masteratul și Lectoratul
Înainte de a-mi începe masteratul, am efectuat un an obligatoriu de armată. După ce am terminat m-am reîntors la Al-Azhar.
Am hotărât ca din acest moment niciun profesor sau șeic să nu mă ajute cu răspunsuri la întrebările mele. Trebuia să aflu răspunsurile eu însumi. Cercetările pentru teza mea de masterat au fost o oportunitate perfectă pentru aceasta.
Nu aveam pe nimeni care să-mi spună ce se cerea să citesc, așa că am apelat o listă largă de materiale despre istoria islamică. Dar în loc să aflu răspunsuri, am început să fiu deziluzionat de Islam. Fără a exagera în vreun fel, eu pot spune că istoria Islamului este o istorie a violenței și a vărsării de sânge începând cu Mohamed și până în zilele noastre. Când privesc la învățăturile Koranului și la Mohamed, pot înțelege de ce istoria islamică a dezvoltat această cale. Mă gândeam, ”Care Dumnezeu ar scuza o astfel de distrugere a vieților oamenilor?”, Dar am păstrat acest gând pentru mine.
Teza mea de masterat a creeat agitație. M-am abținut de la întrebările despre Islam, dar am atins controversa asupra a ce fel de guvern ar trebui să aibă o națiune islamică. Guvernul egiptean a agreat ideea mea și a aranjat o emisiune radio în direct pentru apărarea tezei mele în fața Koranului, la postul național de radio.
Din afară, a părut să am succes. Universitatea mi-a cerut să încep lectoratul în aria mea de expertiză – istoria și cultura Islamului. La 28 de ani, eram unul dintre cei mai tineri lectori pe care îi avuseseră vreodată. Totodată conduceam rugăciuni și predicam la o moschee dintr-o suburbie a orasului Cairo. Cu toate acestea, înlăuntrul meu, eu încă eram în căutarea adevărului.
Din acel moment, nu mai eram sigur de țelul meu. Nu mă puteam opri să caut o altă slujbă. Universitatea, familia mea, comunitatea mea, mă întrebau, ”De ce faci asta? Nu are nicio logică să lași în urma ta toată educația aceasta.” Nu aveam unde să mă duc dar continuam să merg pe drumul acesta. Am început să lucrez pentru doctoratul meu.
Note
1. Islamul Azi, s.v. Universitatea Al-Azhar, Cairo, “Bazele Istorice,” http://www.islamfortoday.com/alazhar.htm,
(accesat 17 Decembrie 2003).
Advertisements
This entry was posted in Iisus si Mohamed and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s