Vaticanul îl anatemizează pe Dumnezeu

În cartea Apocalipsei este prevăzut că, fiara îl va huli pe Dumnezeu:
”Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.” (Apocalipsa 13:6-8)
A se vedea deasemenea şi Apocalipsa 13:1, Daniel 7:20, 25;  Daniel 11:26, 37.
Ce dovadă mai bună că papa este antihristul decât aceea că, el domneşte peste hulele şi blestemele aduse lui Dumnezeu? Potrivit învăţăturilor oficiale ale bisericii catolice, sunt anatemizaţi toţi aceia care nu sunt de acord cu învăţăturile oficiale ale catolicismului. Iar în cele mai multe dintre cazuri, doctrina catolică este în opoziţie directă faţă de Cuvântul Lui Dumnezeu.
Iată de ce blestemele aruncate de biserica romană îl ţintesc direct pe Dumnezeu. De exemplu, există blestemul catolic care vizează pe oricine crede că Isus Hristos a plătit pedeapsa pentru toate păcatele noastre.
Că Isus Hristos este Mielul lui Dumnezeu care, a venit pe pământ pentru a ridica păcatele întregii omeniri, este tema centrală a Evangheliei! A huli Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a-L huli pe Dumnezeu. Isus este Dumnezeu – Cuvântul care s-a întrupat. (Ioan 1:1-14)
“Dacă cineva spune că Dumnezeu şterge, pentru totdeauna, întreaga pedeapsă datorată păcatelor, şi că îmbunarea Sa nu prin penitenţe se obţine ci că doar prin credinţa în acceptarea jertfei lui Isus Hristos, Dumnezeu va fi satisfăcut, atunci acela să fie anatema.”
(COUNCIL OF TRENT, DOCTRINE ON THE SACRAMENT OF PENANCE, Canon XII, November 25, 1551 )
“Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.” (1 Ioan 1:7)
“A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: “Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”” (Ioan 1:29)
Ce altă dovadă mai bună că Biserica Catolică este Biserica lui Antihrist, tocmai prin aceea că-L huleşte pe Hristos?
“Când eraţi păgâni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi. De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: “Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: “Isus este Domnul”, decât prin Duhul Sfânt.”” (1 Corinteni 12:2-3)
Persecuţia abătută de Biserica Catolică asupra bisericii lui Isus Hristos, în decursul istoriei, este de fapt persecutarea lui Hristos însuşi.
Când Saul, devenit mai târziu Pavel, persecuta biserica, Dumnezeu l-a doborât la pământ şi l-a întrebat de ce îl prigoneşte (pe Dumnezeu). (Faptele Apostolilor 9:4-5)
Credincioşii aleşi în Hristos sunt trupul lui Hristos.
“Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.” (1 Corinteni 12:27)
Isus este în credincioşi iar credincioşii sunt în Isus. (Ioan 14:20; 17:20-23)
Există un singur trup spiritual al lui Cristos, iar capul este Isus. (Coloseni 1:18)
Blestemele aruncate asupra lui Isus de către Vatican dovedesc că Biserica Romană nu este o Biserică Creştină. “De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: “Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: “Isus este Domnul”, decât prin Duhul Sfânt.”” (1 Corinteni 12:3)
Un alt exemplu de blasfemie din partea Bisericii Catolice se regăseşte în declaraţia Conciliului din Trent cu privire la îndreptăţirea prin fapte, adică la merite datorate faptelor. “Dacă cineva spune că îndreptăţirea nu este dată de fapte; dar spune că faptele sunt doar rodul şi semnul îndreptăţirii date de har şi nicidecum un merit personal, atunci acela să fie anatema!” (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canon XXIV, January 13, 1547. )
Aceast blestem îl vizează direct pe Isus Cristos şi Evanghelia Sa perfectă. În Sfânta Scriptură este evidenţiat mereu că faptele bune sunt rodul mântuirii. Toate aceste fapte, oricum, nu ele produc vreun merit pentru obţinerea mântuirii. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu pe care noi nu-l merităm.
“Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:4-10)
Evanghelia lui Isus Cristos este aceea că păcatele noastre sunt şterse toate odată prin sacrificiul lui Isus Cristos la cruce. Iată de ce nu mai este nevoie de nici un alt sacrificiu pentru păcatele noastre.
“Prin această “voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi. Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sfânt. Căci, după ce a zis: “Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor”, adaugă: “Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.” (Evrei 10:10-18)
Cu toate acestea doctrina Catolică îl huleşte pe Dumnezeu pentru că El a oferit ştergerea tuturor păcatelor noastre. “Dacă cineva spune că odată ce harul îndreptăţirii a fost primit, păcatul fiecărui păcătos penitent a fost şters, iar datoria pedepsei veşnice a fiecărui om este ştearsă în aşa fel încât la plecarea păcătosului penitent din această lume nici pedeapsă vremelnică a purgatoriului nu mai are sens, şi că intrarea în Împărăţia Cerurilor este deja asigurată, atunci acela care vorbeşte astfel să fie anatema!” (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canon XXX, January 13,1547. )
Mesajul Sfintei Scripturi este acela că toate păcatele sunt şterse pentru totdeauna prin Harul Lui Dumnezeu, şi nicidecum prin faptele noastre. Mântuirea prin Harul Divin exclude “reciproca” mântuirii datorate faptelor bune ale omului. Nicidecum nu se poate vorbi despre o mixtură între Harul Lui Dumnezeu şi faptele omului. Pentru că Mântuirea venind prin Har exclude categoric posibilitatea oricărui merit la mântuire datorat faptelor.
“Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.” (Romani 11:6)
“Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? “Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. “Ferice”, zice el, “de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”” (Romani 4:1-8)
Dumnezeu râde de blestemele Bisericii Romei.
“Cel ce stă în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.” (Psalmii 2:4)
Blestemele Bisericii Romane sunt fără efect, însă Dumnezeu nu trece cu vederea hulele acestei biserici. Doctrina Romană este o pervertire a Evangheliei, drept pentru care această biserică precum şi celelalte organizaţii care-i urmează exemplul se află sub Anatema Lui Dumnezeu.
Dumnezeu a pus sub anatema pe oricine corupe Evanghelia lui Cristos, şi spre deosebire de anatema azvârlită de Biserica Catolică, anatema pe care o dă Dumnezeu chiar are efect:
“Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” (Galateni 1:8-9)
Advertisements
This entry was posted in Păgânismul catolic. and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s