Război și pace, între două fiare.

“Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. (Efeseni 6:12)
Opoziția catolicismului față de francmasonerie: 
“Dumnezeul francmasoneriei este Diavolul.
Anatemele papalității față de francmasonerie.

La 28 aprilie 1738, Papa Clement XII, prin Constituția sa Pontificală, “În Eminenti”, a condamnat Masoneria ca fiind antiecleziastică și antistatală. Papa Clement XII a spus următoarele:
     “Să medităm asupra relelor grave care sunt de obicei rezultatul acestor tipuri de societăți sau centre, dar mai cu seamă în ceea ce privește pacea statelor temporale dar și mai ales în ceea ce privește mântuirea sufletelor. Societăților respective nu sunt de acord cu legile civile și legile economice ale statelor.
     În scopul de a închide drumul larg deschis fărădelegilor. care ar putea fi comise cu impunitate (fără a fi pedepsite – nota mea) și, de asemenea, și pentru alte motive, rezonabile, care au ajuns la cunoștința noastră, am decretat condamnarea și interzicerea unor astfel de societăți, reuniuni, adunări sau meeting-uri sub egida francmasoneriei sau a unor alte denominațiuni. Noi le condamnăm și le interzicem prin constituția noastră prezentă, care urmează să fie admisă ca valabilă pentru totdeauna.”
Papa Clement al XII-lea a extins, de asemenea, pedeapsa cu excomunicarea la oricare dintre credincioșii catolici care au aderat Masonerie:
     “Noi le poruncim credincioșilor să se abțină de la curvia (spirituală) cu acele societăți… Pentru a evita excomunicarea, care va fi pedeapsa aplicată tuturor acelora care încalcă porunca noastră. nimeni, cu excepția ceasului morții nu va putea fi absolvit de acest păcat, cu excepția iertării pe care o dăm noi sau suveranul pontif.”

Papa Leo XIII în enciclica sa, Humanus Genus din 1884, spunea cu privire la francmasonerie:

Dorim ca, în primul rând, aceasta să fie regula dvs, înlăturarea măștii francmasoneriei pentru a putea fi văzută așa cum este ea în realitate; iar prin predici și scrisori pastorale oamenii să fie instruiți cu privire la tacticile folosite de către societățile masonice pentru seducerea și ademenirea acestora în rândurile lor, dar și cu privire la opiniile lor depravate și la răutatea actelor întreprinse de ei. Așa cum predecesorii noștri au repetat de atâtea ori, nimeni să nu creadă că, se poate alătura sectei masonilor indiferent de motivul acestei decizii, dacă el, într-adevăr, prețuiește religia catolică și mântuirea sa eternă, după cum ar trebui ca el să le și prețuiască.
Unora s-ar putea să li se pară că, francmasoneria nu presupune nimic care să contrazică religia (creștină) și moralitatea (creștină), dar așa cum întregul principiu și obiect al sectei (francmasonice) rezidă în ceea ce este vicios și criminal, a te alătura lor sau a-i ajuta în orice fel, asta nu poate fi decât fărădelege.”
Într-o altă declarație despre francmasonerie, din anul 1902, papa Leo XIII spunea:
Plină de duhul lui Satan, care știe cum să se transforme într-un înger de lumină, francmasoneria invocă ca scop al său, binele omenirii. Recunoscând doar cu gura autoritatea legii și chiar și obligativitatea religiei, ea visează (așa cum propriul statut o declară) la distrugerea autorității civile și a preoției creștine, ambele acestea fiind privite ca cei mai mari dușmani ai libertății omului.(Parvenu a la Vingtcinquieme annee, Roma, 19 martie 1902 / în al douăzecișicincilea an al nostru de pontificat.)

Monseniorul George F. Dillon a scris o carte despre asta, intitulată, “The War of Anti-Christ with the Church and Christian Civilization(Războiul lui antihrist cu Biserica și civilizația creștină), în anul 1885. Așa cum se arată pe pagina de wikipedia, de limbă engleză, ”George F Dillon a fost un misionar catolic și scriitor din Irlanda secolului 19. El a devenit binecunoscut în anul 1884 prin conferințele sale ținute la Edinburgh asupra a ceea ce a afirmat el că este un război masonic împotriva civilizației creștine. Discursurile sale au fost mai târziu compilate în cartea, The War of Anti-Christ with the Church and Christian Civilization. După ce a citit un rezumat al acestei lucrări, papa Leo XIII a aprobat și a finanțat publicarea ei în limba italiană.” (http://en.wikipedia.org/wiki/War_of_Anti-Christ_with_the_Church_and_Christian_Civilization)

Tot despre masoni, papa Pius VIII a spus că, “Legea lor este Neadevărul. Dumnezeul lor este Diavolul și cultul lor este turpitudinea.(Character Counts: Freemasonry Is a National Treasure and a Source of Our Founders’ Constitutional Original Intent, de Michael Glenn Maness, Bloomington 2010, pg. 75)

Papa Pius XII, într-o pastorală pentru conferința din Italia (1958) spunea: “… rădăcinile apostaziei moderne se află în ateismul științific, materialismul dialectic, raționalism, illuminism, laicism și mai ales în francmasonerie care este mama tuturor acestora.” (Paul A. Fisher [1991], Their God is the Devil, American Research Foundation, Baltimore, Maryland, p. 53.) 
Interesantă această comparație, “mama tuturor…” care evident se vrea a fi una cu conotații biblice, făcând trimitere la Apocalipsa cap. 17:5.
Cel mai recent decret al Vaticanului pe tema francmasoneriei, emis de “Sfânta Congregație pentru Doctrina Credinței(fosta Inchiziție), la data de 26 ianuarie 1983 – și semnat de cardinalul Joseph Ratzinger și fr. Jerome Hamer, – subliniază că hotărârea negativă a bisericii catolice în ce privește asociațiile masonice rămâne neschimbată, arătând că, credincioșii care se înscriu în asociații masonice comit un grav păcat, fiindu-le interzisă “sfânta împărtășanie.”
Un document al Conciliului Pontifical pentru Cultură, datat la 13 martie 2004, conține următoarea observație cu privire la situația credințelor religioase în lume: “O anumită ostilitate culturală se răspândește împotriva religiilor, în special a creștinismului și a catolicismului în particular, susținută notabil prin mijloace de comunicare și care este promovată prin surse masonice active în diferite organizații.
Însă lupta francmasoneriei împotriva bisericii catolice a fost justificată de aceasta, prin năzuința oamenilor pentru “libertate”:
După cum mereu s-a spus, libertatea a semnificat întotdeauna emanciparea de sub revendicările bisericii catolice asupra oamenilor și popoarelor“, Pierre Manent văzând în asta, “completa subordonare a bisericii înaintea corpului politic.” (Pierre Manent, An Intellectual History of Liberalism (Princeton: Princeton University Press, 1995), p. 8)
Prin urmare, propaganda neîncetată a pamfletarilor “coloniali” împotriva Papalității a avut același obiect ca și suprimarea ierarhie catolice în Franța de către iacobini, pe care papa Leo a numit-o a fi “puterea acelei religii divine pe care francmasonii o urăsc în aceeași măsură în care se și tem de ea.” (Vezi pct.30 din enciclica Humanus Genus;
http://w2.vatican.va/content/leo-xiii/en/encyclicals/documents/hf_l-xiii_enc_18840420_humanum-genus.html)

Voltaire a însumat asta în faimosul său îndemn, “ecrasons l’infame!” (să-l distrugem pe cel infam.)

Voltaire repetă ce înseamnă, pentru el, infam: “o fantomă urâtă”, “un monstru abominabil”, “o hidră abominabilă urât mirositoare și ucigașă.”
Dar pentru el, la fel de bine precum catolicismul și calvinismul era infam.
Infamul este deci intoleranța practicată de către bisericile organizate, și inspirate de dogmele creștine“, spunea el. În cele din urmă, el declară tot ceea ce este creștin a fi infam și că trebuie distrus, pentru a-i fi luat locul de o “religie pură” a admirației pentru un hristos exclusiv uman.”(R. Pomeau, La religion de Voltaire, Nizet, 1956 ; nouv. éd. 1969, pp. 309-310)
Chiar și așa însă, îi voi da dreptate lui Voltaire pentru afirmația, “Infamul este deci intoleranța practicată de către bisericile organizate, și inspirate de dogmele creștine”, în măsura în care această caracterizare reflectă stare de fapt pentru oricare organizații lumești care, pervertind cuvântul scris al Bibliei, și păstrînd doar o anume formă de inspirație, au practicat intoleranța, constrângerea sau obligarea unor oameni care nu le împărtășeau crezul, incluzându-le mai cu seamă aici pe acele victime creștine care au ales să trăiască o viață personală, de dedicare lui Hristos, fără a se conforma vreunei forme de organizare omenești, indiferent cât va fi fost ea de “bimilenară” și de puternică. (Potrivit estimărilor, biserica catolică se face vinovată de cel puțin șaizeci de milioane de victime, în perioada cât a stăpânit Europa și coloniile ei din diferite părți ale globului.)
Voltaire a fost introdus în breasla masoneriei prin “Loja celor Nouă Muze”, în anul 1778. Atunci a fost prezent la ceremonie și “fratele” său mason, Benjamin Franklin.
Cei mai sofisticați cercetători, din dorința lor fierbinte pentru a exploata anumite nuanțe istorice, aproape întotdeauna pierd din vedere imaginea istorică de ansamblu:încă de la începutul secolului 18, cursul istoriei occidentale a fost determinat în mare măsură de rezultatul marelui conflict dintre biserica catolică și secta masonică mondială.
După cum papa Leo XIII a observat în encliclica sa cu privire la acest subiect: “Secta francmasonilor s-a ridicat cu o rapiditate incredibilă, dincolo de orice închipuire, într-un secol și jumătate, până când a devenit capabilă, prin mijloace îndrăznețe și fraudă, să impună prezența sa la orice nivel al statului, pentru ca apoi să aibă acces la puterea de a lua hotărâri. Acest avans rapid și formidabil a adus asupra bisericii, asupra puterii prinților, asupra societății tocmai acel rău cumplit pe care, predecesorii noștri l-au prevăzut cu mult timp înainte. (Humanum Genus, nr. 7)
Apoi și preotul Stanley Jaki, în introducerea sa la faimoasele memorii ale lui Barruel privind rolul francmasoneriei în Revoluția Franceză afirma că a existat un francmason care a recunoscut într-o scrisoare deschisă către preotul iezuit Berteloot că, “Un singur outsider a înțeles rolul francmasoneriei și anume Leon XIII. Condamnarea lui asupra francmasoneriei este, desigur, și logic, necesară și justificată din punctul de vedere catolic. Suveranul pontif a mers până la rădăcina francmasoneriei. El a văzut că e nocivă și a dorit să o extirpe. Iar el a avut motive întemeiate pentru asta.” (A. Barruel, memoire Illustrating the History of Jacobinism, American Council on Economics and Society: Fraser, MI, 1958, p. xxxvi.)
Masoneria. Contextul apariției și pretențiile sale. 
Calitatea sa de religie și originea acesteia.
Aspirația sa către puterea mondială.
Masoneria afirmă că are origini divine, fiind descendentă a zidarilor Templului lui Solomon. În lucrarea sa finală, “American Masonry from 1730 – 1840”, Steven C. Bullock ia act de faptul că, “Constituția și ritualurile francmasoneriei sunt ferm așezate pe tradiția iudaică, care este inima întregii francmasonerii…” (Bullock, op. cit, p.11)
(Aceia care spun că francmasoneria nu are nimic de-a face cu iudaismul, nu cunosc nimic despre istoria acestui ordin.) Cu toate acestea, religia promovată de secta francmasonică evită revelația divină, pe care a azvârlit-o în dizgrație prin raționalism și Illuminism.
Gordon S. Wood observa într-un studiu al său, cu care a câștigat premiul Pulitzer, următoarele despre revoluția americană: ”… francmasoneria a fost un surogat pentru o iluminare suspectă a creștinismului tradițional.” (Gordon S. Wood, The Radicalism of the American Revolution, New York: Vintage Books, 1993, p.233)
 
Remarcă:
Din afirmația de mai sus se poate deduce că, autorul cărții numite mai sus, este un creștin tradițional. Ceea ce contează însă nu este definiția sa despre creștinismul autentic, sau dacă este creștin,  ci faptul că, ea conține o mare doză de adevăr dintr-o anumită perspectivă: secolul 19 a cunoscut apariția a trei mari secte așa-zise creștine – liderii tuturor acestor mișcări au fost francmasoni; este vorba despre biserica mormonă, biserica adventistă și martorii lui Iehova.
Secta francmasonică predică o formă de religie naturală (umanistă) cu scopul de a inocula virtuțile civice ale fraternității și toleranței, considerate a fi esențiale în Noua Ordine care va fi ridicată pe ruinele creștinătății.
Pentru sistemul masonic, porunca lui Isus Hristos, “Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” (Matei 28:19) este o erezie. Pentru masoni, “singurul” dumnezeu la care trebuie convertite toate națiunile este “Libertatea.” Însă, înaintea “libertății” fiecare genunchi trebuie să se plece. Hristos însuși trebuie să se plece pe genunchi înaintea “Libertății” și să respecte autonomia domeniului masonic nou creat de politica seculară.
Și ce este “Libertatea” despre care vorbește masoneria? În cartea sa, “Propaganda and the American Revolution”, istoricul Philip Davidson oferă o descriere a noului idol:
“Ce înseamnă cu adevărat libertatea? Cine poate spune? Pentru unii poate însemna pur și simplu eliberarea de sub restricțiile coroanei engleze, care probabil că nu este nimic altceva decât eliberarea de o ștampilă; pentru alții poate însemna eliberarea totală de sub englezi; pentru o treime poate însemna eliberarea de opresorii locali. Ea poate însemna și guvern politic liber, economie liberă, libertate religioasă, comerț liber, liber la alcool și în general to ce vor oamenii. Ea a însemnat la fel sau cel puțin la fel cu “Libertate, Fraternitate, Egalitate.” dintr-o altă revoluție, cea franceză. Puterea cuvântului este vagă. Cine nu ar alegea Libertatea în locul Sclaviei? Unii nu ar lupta pentru comercianți sau pentru șefii lor politici; unii nu ar lupta pentru predicatori, dar spiritul de a nu lupta pentru “Libertate” este un spirit fricos.” (Philip Davidson; Propaganda and the American Revolution, Chapel Hill; University of North Carolina Press, 1941, p. 137 – 138).
Papa Leon XIII a observat repede că, subordonarea bisericii tradiționale corpului politic a început odată cu apariția monarhiilor absolutiste, cu revoluțiile din Franța și America și la urmă, cu nașterea statelor națiuni în care masonii dețineau pârghiile de putere… (Davidson, op. cit. p 101)
Remarcă:
Este de înțeles supărarea papei Leon XIII, întrucât până atunci, catolicismul deținuse puterea, cu o mână de fier, în toată Europa occidentală, pentru ca mai apoi crimele și abuzurile acesteia să devină un model inspirator și perfecționat, pentru societățile subversive secrete care la rândul lor, nu s-au dat la o parte de la nimic pentru câștigarea puterii și asta, tot prin fluturarea unor sloganuri vizând “mai binele” omenirii.
Iată deci, două religii: una veche și una nouă care, cel puțin în secolele 18 și 19, s-au aflat într-o încleștare mortală, de care pe care, pentru obținerea puterii și în care, fiecare parte a invocat argumentele sale privind grija față de oameni și a stigamtizat greșelile, crimele și abuzurile celeilalte.
Biserica catolică este o religie care nu are nimic de-a face cu învățăturile creștine ale Evangheliei lui Hristos în particular, și cu cele ale Scripturii în general. Dar lucru extrem de interesant este că, tocmai aici se intersectează Vaticanul cu Francmasoneria, despre care teologul ei, Albert Pike spunea că nu se bazează pe Biblie căci altminteri, francmasoneria nu ar mai putea fi numită francmasonerie, ci oricum altceva. Parafrazându-l pe Albert Pike, și catolicismul dacă s-ar fi bazat pe Biblie, nu s-ar mai fi putut numi catolicism, întrucât catolic se traduce prin “universal” sau “mondial” ceea ce contravine atenționării lui Hristos care spune așa: “Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și multi sunt cei ce intră pe ea.” (Matei 7:13)
Cât despre francmasonerie, “Ea nu este creștinism, nici un substitut pentru acesta. Ea nu se amestecă cu vreun crez sectar sau doctrină, dar învață adevărul religios fundamental.(Albert G. Mackey, „Encyclopedia of Freemasonry”, pg. 162.)
Dar, “adevărul religios fundamental” despre care vorbește Mackey, o autoritate recunoscută mondial în francmasonerie, nu se regăsește în Evanghelia lui Hristos care spune despre sine: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6), ci, “Masoneria, ca toate religiile, toate misterele, hermetismul și alchemia, își ascunde secretele sale de toți cu excepția Adepților și Înțelepților ori, Aleșilor, și folosește explicații false și interpretări greșite ale simbolurilor pentru a-i înșela pe aceia care merită doar să fie înșelați, să li se ascundă adevărul, care este Lumina.” (Albert Pike, Morlas and dogma, pg. 104)
De aceea francmasoneria este ocultă, pentru că ea ascunde adevăratul ei scop inclusiv de membrii ei de rang inferior. Câtă deosebire, iată, față de cuvintele lui Isus Hristos, care sună total diferit: “Eu am vorbit lumii pe față; totdeauna am învățat pe norod în sinagogă și în Templu, unde se adună toți iudeii, și n-am spus nimic în ascuns.” (Ioan 18:20)
J.D. Buck, în cartea sa “Mystic Masonry”, la pagina 119 afirmă că, “… Masoneria, în forma sa pură, provine din veckea Kabbala a evreilor, ca parte a marii religii universale din antichitatea îndepărtată.” Iată deci ce este cu această religie a masoneriei care, în esența sa, este una mistică iudaică. În mod paradoxal, biserica catolică, și în acest caz, împărtășește un alt punct comun cu francmasoneria (religia pură kabbala)! Iată cum:  la porunca papei Sixtus IV (1471-1484), teologia iudaică a Kabbalah a fost tradusă în limba latină și oferită studenților; misticii acelui secol (15) “imaginându-și” că, doctrinele creștinismului provin din Kabbalah. (http://web.archive.org/web/20021005055527/http://www.plausiblefutures.com/text/SS.html)
Așadar, masoneria, înainte de a fi o organizație “socială” orientată spre “mai-binele” oamenilor, este o religie ocultă, anticreștină care, este drept că, în debutul ei, a avut ca misiune distrugerea catolicismului în particular și a creștinismului în general. Nu Hristos (sau mai bine spus lipsa lui Hristos) a fost acela care a creat disensiunea între cele două “organizații” ci nevoia de dobândire a puterii absolute! Papalitatea avea să cunoască în francmasonerie un inamic inteligent, feroce și fără scrupule în atingerea scopurilor sale (în același fel în care și ordinul iezuit a susținut dintotdeauna că, scopul scuză mijloacele): dacă mai era nevoie, acesta este încă un punct comun între cele două religii.
“La data de 8 decembrie 1869, la un Congres Internațional al Francmasoneriei, s-a impus ca o datorie pentru toți membrii săi ca aceștia să facă tot ce le va sta în putere pentru ștergerea catolicismului de pe fața pământului. Incinerarea a fost văzută ca mijloc cel mai potrivit pentru sfârșitul bisericii catolice, și o subminare graduală a credinței oamenilor în “învierea din morți și în viața veșnică.”” (Catholic Morality, 1932, Imprimatur, p. 106, John Laux)
Secolele 18 și 19, mai ales, au fost marcate de un război în toată regula între o religie fondată pe ruinele imperiului roman, catolicismul, și una nouă, masoneria, care a afirmat cu îndrăzneală poziția asumată de a se înălța peste ruinele creștinismului în general. Secolul 20, în prima sa parte, a fost caracterizat de impunerea de către francmasonerie a comunismului în Rusia țaristă. Însă, deja de la acest moment, Vaticanul a început să manifeste interese convergente cu ale masoneriei în uriașul imperiu slav, fapt pentru care, alături de marii finanțatori și masoni evrei – Jacob Shiff, Warburg etc – “Sfântul Scaun” a avut partea lui de contribuție personală. Iată ce spune despre acest lucru, o  autoritate mondială  în politica Vaticanului: “Nu numai că Roma a instigat la declanşarea Primului Război Mondial, dar tot ea a avut un rol esenţial în declanşarea Revoluţiei Bolşevice. În timp ce, în public, biserica catolică se opunea comunismului, ea finanţa în secret şi instiga revoluţia comunistă din Rusia la fiecare pas.(AVRO MANHATTAN, THE VATICAN BILLIONS, p. 124-125 (1983)). Așadar, aici avem un nou punct comun între cele două organizații politice și religioase, anume sprijinirea revoluției bolșevice.
 
Semnele de destindere a relațiilor dintre cele două organizații și de împăcare.
Revenind în prezent, întrebarea care se pune este următoarea: acest război mai are vreun obiect? Dacă vom analiza evidențele, răspunsul va fi că, nu! Relațiile dintre biserica romano-catolică și francmasonerie au cunoscut cu începere clară din momentul conciliului Vatican II o destindere progresivă și pași semnificativi pentru împăcare. Iată câteva exemple:
1. În anul 1985, Colegiul catolic Siena, din New York, a permis utilizarea campusului său de către grupul masonic de tineret, al Ordinului de Molay. (Cu titlu facultativ, n.tr.: publicația Times Union din Albany a raportat că, la acea convenție un tânăr de 17 ani a fost luat cu forța și abuzat sexual de alți șase tineri participanți. În articol se mai arată că, cu ocazia acelei convenții masonice, episcopul Howard Hubbard a ținut chiar și un discurs.)
2. În South Bend, Indiana, catolici, inclusiv preoți, împreună cu membrii de rang înalt ai Knights of Columbus (K of C) se întâlnesc periodic cu masoni pentru cină și conversații ecumenice.
3. La data de 28 martie 1976, arhiepiscopul de New York, Terence Cooke s-a adresat unei adunări de 3000 de masoni. El a electrizat sala atunci când i-a numit pe masoni prieteni și a spus că, masonii și catolicii ar trebui să se accepte reciproc. (Marvin E. Fowler, Loja Victoria, Washington DC)
4. În 1981, episcopul Louis gelineau din Providence, Rhodes Island a fost distins cu titlul onorific de mare maestru al lojei masonice din Rhode Island pentru meritul de a fi, “cea mai bună exemplificare a principiilor francmasoneriei.” (Their God is the Devil, American Research Foundation, Baltimore; Paul Fisher)
 
Revenind în secolul nostru, 21, evoluția acestei relații bilaterale nu trebuie să mai surprindă pe nimeni.
Luiz Demetrio Valentini, episcopul Eparhiei de Jales (Brazilia), din anul 1982, cunoscut ca unul dintre “Episcopii Socialiști” din Brazilia a mers pe 10 aprilie 2012, în loja masonică “Colonelul Balthazar” din Jales, la aniversare vârstei de 53 de ani. El a fost primit cu mare cinste, după cum și următoarele imagini de mai jos o atestă:

Mai jos puteți vedea patru francmasoni în fața altarului unei biserici catolice braziliene – de la stânga, un ucenic, doi tovarăși și un maestru. În centru lor este un preot catolic, părintele Geraldo Magela Silva, preot paroh al bisericii Concepția Maicii Domnului din orașul Bom Jardim (Frumoasa Grădină), în statul Pernambuco, nord-estul Braziliei. Cei patru masoni sunt în fața altarului și țin în mîini simbolurile lor – un compas, un ciocan și busolă – în timp ce marele maestru se adresează adunării cu un scurt discurs.

La fel ca această fotografie, și cea care urmează au fost realizate la o Messă (liturghie) celebrată de “părintele” Geraldo Magela Silva la comemorarea zilei francmasoneriei, pe 20 august 2012.

Pe site-ul catolic, http://www.ourladyresistance.org, la secțiunea, “Liberalism of Pope” aflăm următoarele:

“Există o conexiune între ”Papa” Francisc și masonicul Rotary Club. Papa Francis, pe când era doar arhiepiscopul Jorge Mario Bergoglio de Buenos Aires, Argentina, a fost numit membru onorific al Rotary Club, ocazie cu care i s-a decernat premiul, “Laurii de argint” pe anul 2005, în calitatea sa de “personalitate a anului”.”
În anul 2013, după alegerea la Vatican a papei Bergoglio, GOI (Marele Orient din Italia) care reprezintă masoneria din această țară, s-a grăbit să iasă cu un comunicat oficial de susținere a papei, datat la 14 martie 2013, Roma. În document se face public faptul că, francmasoneria speră ca noul papă ales, Francisc, să conducă Biserica pe calea democrației dorită de către masonerie…
Printre altele, marele maestru Raffi spune așa: “Iezuitul, care este cel mai apropiat de cei mai mici ai istoriei, are marea oportunitate să arate lumii chipul unei Biserici care trebuie să recupereze anunțarea unei noi umanități…”
Observați modestia marelui maestru al Orientului italian: “Iezuitul, care este cel mai apropiat de cei mai mici ai istoriei…”
Devine evidentă împăcare acestor două religii, semnele pentru asta venind din ambele părți. În comunicatul masoneriei italiene se exprimă speranța continuării acelui dialog deschis odată cu Conciliul Vatican II.
În ceea ce privește, “recuperarea anunțării noii umanități”, de către iezuitul Bergoglio, ceea ce vrea de fapt să spună marele maestru al masoneriei italiene este că, masoneria plasează întâietatea acestei misiuni ca un merit aparținând ordinului iezuit și abia ulterior masoneriei care, printre rânduri se înțelege, a continuat doar să promoveze această nouă umanitate într-o perioadă de extremă răceală dintre cele două organizații…
Un alt comunicat de susținere a lui Francisc, a urmat din partea francmasoneriei din Argentina, datat la 20 martie 2013, care a salutat numirea papei Francisc în scaunul de la Vatican. Comunicatul este semnat de marele maestru al lojei din Argentina, Angel Jorge Cavalero.
Remarcă:
Tonul comunicatelor celor două loje, dacă ar fi să-l generalizăm ca fiind același pentru toate organizațiile masonice, denotă că balanța de putere a fost înclinată în favoarea Vaticanului, grație organizației ordinului iezuit a cărui forță financiară, politică și implicare inclusiv în industria de vârf, strategică, americană de armament, este una colosală.
Să nu uităm însă și de acea componentă iudaică a masoneriei, un competitor feroce prin forța sa financiară incredibilă cu ajutorul căreia controlează financiar Statele Unite…
Cu ce are de-a face omenirea până la urmă? Dacă nu ignorăm istoria plină de sânge, intrigi și înșelătorii – cărora le-au fost victime și le sunt și astăzi victime zeci și zeci și zeci de milioane de oameni – pe care s-au clădit și consolidat cele două organizații (iată, încă un punct în comun), și dacă apelăm la simbolismul biblic, atunci avem o imagine de ansamblu cu două “femei curve” (organizații, religii, puteri): una bătrână și cealaltă tânără, și care-și dau mâna pentru a conduce lumea în închinarea la dumnezeul “Libertate” și/sau la acel hristos mistic (tipic misticismului kabbalei dar și catolicismului, odată cu Vatican II), niște dumnezei contrafăcuți ai acestor două mari organizații/religii mondiale.

Referințe:
http://libertyfight.com/freemasonry.html
http://www.remnantnewspaper.com/Archives/archive-2006-1315-masonic_family_values.htm
http://www.sculfort.fr/articles/etoes/18e/voltaire/infame.html
http://www.christorchaos.com/BelieveinMasonrySpeakAsAMasonJustDontGoTheLodge.htm

Advertisements
This entry was posted in IEZUITI, Masonerie, Păgânismul catolic. and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s