O vreme, două vremuri și o jumătate de vreme

Profetul Daniel a avut o viziune, în care a văzut patru fiare ieşind din mare:

“Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta. Cea dintâi semăna cu un leu, şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, până în clipa când i s-au smuls aripile; şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om, şi i s-a dat o inimă de om. Şi, iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într-o rână; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s-a zis: “Scoală-te, şi mănâncă multă carne!” După aceea m-am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete, şi i s-a dat stăpânire. După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma, şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură…, care vorbea cu trufie. Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roţile Lui ca un foc aprins.” (Daniel 7:3-9)

Înţelesul acestei viziuni i-a fost explicat lui Daniel:
“Eu, Daniel m-am tulburat cu duhul, şi vedeniile din capul meu m-au înspăimântat. M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo, şi l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri. El mi-a vorbit şi mi le-a tâlcuit astfel: “Aceste patru fiare mari, sunt patru împăraţi, care se vor ridica pe pământ. Dar sfinţii Celui Prea Înalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie.” În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra, care se deosebea de toate celelalte, şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea; şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise, şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură, care vorbea cu trufie, şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne. Am văzut de asemenea cum cornul acesta a făcut război sfinţilor, şi i-a biruit, până când a veni Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Prea Înalt, şi a venit vremea, când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia. El mi-a vorbit aşa: “Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp… de o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme. Apoi va veni judecata, şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna. Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!“” (Daniel 7:15-27)

Fiarele acestea în ordinea apariţiei lor istorice au fost Babilon (Leul înaripat), Medo-Persia (Ursul), Grecia (Leopardul cu patru aripi şi patru capete), şi Roma (de departe cea mai teribilă fiară şi mai puternică, cu dinţi de fier).
Această cumplită şi teribilă a patra fiară şi care reprezenta imperiul roman avea zece coarne.
Coarnele fiarei romane sunt zece regate care au apărut din acest imperiu.
După anul 476 DC zece regate au izvorât din Imperiul Romani: (1) Ostrogoţii, (2) Vizigoţii, (3) Francii, (4) Vandalii, (5) Suevii, (6) Alamanii, (7) Anglosaxonii, (8) Herulii, (9) Lombarzii, (10) Burgunzii.
Daniel menţionează că un corn mic va răsări în mijlocul celor zece coarne şi că în timpul acesta trei coarne (regate) vor fi smulse dinaintea lui. Daniel lămureşte că acest mic corn avea ochi ca ochii unui bărbat şi o gură cu care rostea lucruri mari.
Acest corn în mod clar este antihristul, pentru că Daniel arată că, cornul va face război cu sfinţii şi-i va domina pînă la venirea lui Cristos, la care Daniel se referă ca la un “Îmbătrânit de zile”.
Daniel explică faptul că, cornul cel mic va fi diferit de celelalte zece coarne. Evident, caracterul religios al regatului papal roman îl deosebeşte distinct de oricare dintre celelalte regate. Regatul papal va huli sfinţii şi pe Cel Prea Înalt şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea.
Aşa cum s-a explicat în capitolul “Zilele Sfinte” Biserica Romano-Catolică a schimbat vremurile prin aceea că a înlocuit Sabatul zilei a şaptea care este Sâmbăta cu prima zi a săptămânii care este Duminica.
În plus, aşa cum este explicat în capitolul “Chip cioplit” , Biserica Romano Catolică a schimbat de asemenea şi legile prin eliminarea celei de-a doua porunci privind interdicţia de a face chipuri cioplite şi de a li se aduce închinare, şi apoi prin împărţirea în două a ultimei porunci pentru a întregi astfel numărul de zece. Această schimbare a Poruncilor Lui Dumnezeu este o împlinire a profeţiei din Daniel, capitolul 7, cu referire la antihrist.
Daniel afirmă că, cornul cel mic era mai puternic decât semenii săi. Aceasta indică faptul că antihrist are o putere mai mare decât a celorlalţi regi.

De fapt, papa era considerat a fi sursa autorităţii regilor. În timpul Evului Mediu, doar papa era acela care îi încorona pe regii Europei. Următoarele decrete papale probează că papa pretindea mult mai mult decât semenii săi:
“Noi stăpînim asupra pământului în locul Dumnezeului Atotputernic.” Papa Leo XIII (291.CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 881-882 (1994).)
“Pontiful Roman deţine întîietatea înaintea întregii omeniri.” The Vatican Council, Session IV, chapter III, July 18, 1870.
“Puterea regilor derivă din autoritatea Pontificală.” Papa Inocenţiu III (G.A. RIPLER, NEW AGE BIBLE VERSIONS, p. 134 (1993).
“Puterea temporală trebuie să fie supusă celei ecleziastice.” Papa Bonifaciu VII, (G.A. RIPLER, NEW AGE BIBLE VERSIONS, p. 134 (1993).)

Daniel arată că persecuţia Antihristului Roman asupra bisericilor creştine va dura “o vreme, două vremi şi jumătatea unei vremi”. Nu se înţelege foarte clar doar din acest pasaj ce vrea să spună prin “O vreme, două vremi, şi jumătatea unei vremi.”, este necesar pentru asta să se studieze acele secţiuni ale Bibliei care se referă la persecutarea bisericii lui Cristos de către Antihrist.

În Apocalipsa citim următoarele versete.
“În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască. În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie. Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile. Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: “Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.” Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremuri, departe de faţa şarpelui. Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura, şi a înghiţit râul, pe care-l aruncase balaurul din gură. Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.”” (Apocalipsa 12:1-17)

Vedem aşadar că femeia, care reprezintă biserica lui Cristos, a fost protejată timp de 1260 de zile. Care este semnificaţia celor 1260 de zile? Calendarul profetic al lui Dumnezeu este un calendar lunar, în care 12 luni au câte 30 de zile fiecare, rezultând 360 de zile într-un an.
“El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.” (Psalmii 104:19)
De exemplu, dacă cineva se uită în cartea Genezei, la pasajul care descrie Potopul, se va vedea că acesta a început în ziua a şaptesprezecea a celei de-a doua luni şi s-a încheiat fix cinci luni mai târziu în cea de-a şaptesprezecea zi a lunii a şaptea. Într-un calendar lunar(ca cel descris mai sus) aceasta ar însemna exact 150 de zile (5 luni x 30 de zile/lună = 150 de zile.)
În Geneza 7:24 vedem că durata potopului a fost de exact 150 de zile. Aceasta demonstrează utilizarea de către Dumnezeu a unui calendar de 30 de zile lunar. De fapt, chiar şi astăzi, cercul se împarte în 360 de grade, la fel cum anul lunar are 360 de zile.
“În anul al şasesutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.” (Geneza 7:11)
“Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.” (Geneza 7:24)
“În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.” (Geneza 8:4)
Potrivit calendarului profetic al lui Dumnezeu, trei ani şi jumătate reprezintă echivalentul a 1260 de zile (30 de zile/lună x 42 luni).
Vedem că acest lucru este confirmat în versetul 14, unde Dumnezeu ne descoperă faptul că femeia va fi protejată de balaur (1) o vreme + (2) două vremi + (1/2) o jumătate de vreme= 3 1/2 vremi. Cât face 3 şi 1/2 vremuri? Asta înseamnă exact trei ani şi jumătate, sau 42 de luni, sau 1260 de zile.

Cele “1260 de zile”, cu toate acestea, nu reprezintă literal zile. Ele sunt reprezentative pentru 1260 de ani. Acesta este număraul de ani în cazul în care o zi este echivalată unui an. La fel ca în Numeri 14:34 unde Dumnezeu a rânduit că în profeţia lui, o zi pentru un an.
“După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un an de fiecare zi: şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi.” (Numeri 14:34)
A se vedea deasemenea şi Ezechiel 4:6, “După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă, şi poartă nelegiuirea casei lui Iuda patru zeci de zile; îţi pun câte o zi pentru fiecare an.”
Observăm că aceste 42 de luni se repetă din nou, mai târziu, în Apocalipsa.
“Dar curtea de afară a Templului lasă-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni. Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile.” (Apocalipsa 11:2-3)

“Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: “Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?” I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat. Cine are urechi, să audă!” (Apocalipsa 13:4-9)

Când se petrec aceşti 1260 de ani?
În anul 533 DC, împăratul roman Iustinian a emis un decret prin care episcopul Romei devine capul tuturor bisericilor. Decretul a intrat în vigoare în anul 538 DC, după supunerea ultimelor trei regate. Regatul Herul a fost complet împrăştiat în anul 493 DC, regatul Vandal în anul 534 DC iar acela Ostrogot în anul 538 DC.
Ascensiunea papei de la Roma, conform proorociei din Daniel, începe de la anul 538 DC, data la care ultimul (dintre cele trei coarne) a fost smuls, iar Vigilius a preluat funcţia de papă sub protecţia militară a lui Belisarius. Înfrângerea ostrogoţilor a însemnat punerea în aplicare a decretului lui Iustinian din 533 DC, prin care papa de la Roman devine capul tuturor bisericilor şi “corector al ereticilor“.

De la acea dată papalitatea a început să folosească puterea civilă a guvernelor pentru propagarea puterii sale ecleziastice.
Aşa a început ceea ce astăzi este cunoscut ca Evul Mediu, când Roma a folosit pârghiile puterii sale presupus religioase şi autoritatea de a controla guvernele şi de a persecuta bisericile creştine.
Dacă începem calculul nostru cu ascensiunea papei de la Roma, atunci pornim din anul 538 DC, data la care ultimul dintre cele trei coarne a fost smuls, şi mergem mai departe în istorie 1260 de ani, acoperim o perioadă a istoriei atât de neagră plină de superstiţii şi brutalităţi ale Bisericii Romano Catolice, care este numită chiar şi astăzi “Evul Mediu Întunecat“. Data la care ajungem marchează sfârşitul acestui ev întunecat este 1798 (538 DC + 1260 ani = 1798 DC)

Ce s-a întâmplat în 1798, an care a marcat sfârşitul evului mediu întunecat? Berthier, generalul lui Napoleon, a invadat Roma, l-a luat prizonier pe Papa Pius VI, şi l-a ţinut astfel până la moartea sa. Prin aceasta Italia şi Europa au fost eliberate de tirania “Sfântului Imperiu Roman”. Aceasta este rana de moarte pe care a suferit-o fiara.
”Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.” (Apocalipsa 13:1-3)
Reţineţi că rana a fost vindecată. Când a fost vindecată rana fiarei? Prin Tratatul de la Lateran, prin care Mussolini şi Roma au restabilit Vaticanul ca naţiune suverană, cu “Sfântul Scaun” ca singură şi exclusivă autoritate de guvernare. Biserica Romano Catolică este singura religie care este de asemenea şi, o naţiune suverană. (foto Mussolini și cardinalul Pietro Gasparri)

Mai jos sunt expuse câteva articole din cele 27 ale Tratatului de la Lateran.

Articolul 1. Italia recunoaşte şi reafirmă principiul stabilit în primul articol din Constituţia italiană din data de 4 martie 1848, în conformitate cu care Apostolica Religie Romano Catolică este singura religie de stat.
Articolul 2. Italia recunoaşte suveranitatea Sfântului Scaun în probleme internaţionale ca pe un inerent atribut în conformitate cu tradiţiile şi cerinţele misiunii sale în lume.
Articolul 8. Având în vedere că persoana Supremului Pontif este sacră şi inviolabilă, Italia declară că orice atingere adusă persoanei Sale sau orice incitare la comiterea unor astfel de tentative să fie pedepsită cu aceleaşi sancţiuni cu acelea similare unor tentative şi incitări comise împotriva persoanei Regelui.
Orice ofense sau insulte publice comise pe teritoriul Italiei împotriva persoanei Supremului Pontif, fie prin intermediul unor discursuri, acte, sau scrieri, se vor pedepsi în aceeaşi manieră ca acele ofense şi insulte aduse împotriva persoanei Regelui.

După cum este profeţit în Daniel 7:23-24, Biserica Romano-Catolică este o fiară “deosebită” de celelalte fiare. Ticăloşia fiarei romane va dura pînă la sfârşitul acestei lumi când Isus se va întoarce.
“Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.” (Apocalipsa 20:10)

Profeţia celor 1260 ani este regăsită în Apocalipsa.
“Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile.” (Apocalipsa 11:3)
Cine sunt cei doi martori ai lui Dumnezeu? Odată ce s-a înţeles că perioada de timp este de 1260 de ani, devine clar faptul că martorii nu puteau fi oameni. În următorul verset este un indiciu cu privire la identitatea celor doi martori:
“Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile.
Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului.” (Apocalipsa 11:3-4)

Cei doi martori sunt descrişi ca doi măslini şi două sfeşnice stând înaintea lui Dumnezeu.
“El m-a întrebat: “Ce vezi?” Eu am răspuns: “M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului. “Şi lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, şi altul la stânga lui.” Şi, luând iarăşi cuvântul, am zis îngerului, care vorbea cu mine: “Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?” Îngerul, care vorbea cu mine, mi-a răspuns: “Nu ştii ce înseamnă aceste lucruri?” Eu am zis: “Nu, domnul meu.” Atunci el a luat din nou cuvântul, şi mi-a zis: “Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, – zice Domnul oştirilor! -““ (Zaharia 4:2-6)

Cele două sfeşnice şi cei doi măslini sunt cuvântul Domnului. Limbajul folosit în Apocalipsa capitolul 11 este unul simbolic, este profeţia despre suprimarea cuvântului lui Dumnezeu în timpul celor 1260 de ani de stăpînire papală de-a lungul Evului Întunecat. Cuvântul lui Dumnezeu a profeţit îmbrăcat în sac în decursul acestei perioade. Pentru o mai completă discuţie asupra acestui subiect, vedeţi capitolul intitulat “Atacul romano-catolicismului asupra Cuvântului Lui Dumnezeu”.

Advertisements
This entry was posted in BIBLIA, Păgânismul catolic. and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s