Hristosul mistic sau duhul lui antihrist

“Creștinii de mâine vor fi mistici sau nu vor exista deloc.”
(Karl Rahner – teolog iezuit de renume –, Theological Investigations XX, pg. 149) 

Ciuma misticismului 

Catolicismul stabilește o agendă pentru spiritualism

(de Richard Bennet)

              Biserica romano-catolică este persistentă în incercarea ei de a-i atrage pe toți ceilalți către ea. Una dintre tacticile sale majore este comercializarea de misticism sub diferite forme. Acest lucru se datorează faptului că, pe măsură ce diferite alte religii ale lumii încep să adopte ideea că toți trebuie să lucreze împreună pentru bunăstarea civilizației, Roma crede cu adevărat că “bunăstarea”, poate veni numai prin unirea cu ea ca “mamă a tuturor credincioșilor”. Datorită unor crize cum ar fi acelea ale foametei, războiului, rasismului, drepturilor omului, problemelor ecologice precum și ale sărăciei, Roma lansează un apel pentru solidaritate la nivel de credință. Tentativa sa de a apropiere a bisericilor sale și a falsului ecumenism cu bisericile creștine pentru a-și promova propria evanghelie este binecunoscută. Foarte periculos însă, și pentru cea mai mare parte a credincioșilor neobservat, este efortul ei de a stabili legături cu religiile păgâne ale lumii. Terenul comun al acestora este misticismul care îi facilitează ei, bisericii catolice,  înșfăcarea religiilor hinduismului, budismului și islamulului. Construcția propriului ei misticism precum și acela al religiilor păgâne provine din valul de misticism secular care, acum curge liber în lumea occidentală sub forma unor programe de sănătate, educație și de divertisment. Consecințele unor programe publice și servicii private, prin care este promovată în mod deschis o agendă mistică – pretutindeni în jurul nostru – devin tot mai evidente în societatea noastră. Misticismul a fost dintotdeauna calea cea largă către ocultism, în care mulți caută să-și găsească identitatea în conștiința lui Dumnezeu. “Conștiința mistică a lui Dumnezeu” este o tentativă de a înlocui răscumpărarea și mântuirea prin Hristos.
Infiltrarea misticismului catolic.
Misticismul este o încercare de a dobândi cunoștința supremă a lui Dumnezeu printr-o experiență directă a minții fiecăruia. Influența puternică a misticismului catolic a ajutat enorm la transformarea New Age de la ceea ce era o simplă subcultură și contracultură într-o nouă sursă de viziune spirituală pentru lume. Misticismul catolic a invadat foarte eficient și subtil multe aspecte ale vieții, fără a fi recunoscut sau examinat critic. Acest lucru a fost promovat în mod activ prin acele ”self-help” din programele medicale, educaționale și psihologice care folosesc metode cum ar fi meditația, programarea filosofică și contemplația auto-hipnotică. Pentru a contopi spiritualitatea subiectivă orientală cu auto-asigurarea occidentală, misticismul catolic a făcut extrem de multe pentru a deturna în mod eficient viața religioasă publică și privată și pentru a inversa convingerile de bază și valorile Occidentului.
 
Mariajul catolicismului cu religiile păgâne și cu panteismul.
Timp de secole, Biserica Romano-Catolică a asimilat pentru ea însăși elementele de mister ale religiilor păgâne. Experiența religioasă subiectivă, sau misticismul, continuă să fie punctul de întâlnire al religiilor păgâne și catolicismului, mai ales de la Cnciliul Vatican II, când Roma a schimbat strategia ei majoră într-o încercare de a-i aduce pe protestanți înapoi în staul papal. Căsătoria dintre romanismi și păgânism este documentată în declarații oficiale ale Romei. De exemplu, în documentele Conciliului Vatican II, se afirmă,

“… În Hinduism oamenii explorează misterul divin și-l exprimă deopotrivă prin bogăția nelimitateă a miturilor și intuiției definite cu precizie de filozofie. Ei caută eliberarea din încercările vieții prezente prin practici ascetice, meditație profundă și recurgerea la Dumnezeu în dragoste și încredere. Budismul, în diferitele sale forme, mărturisește insuficiența esențială a acestei lumi în schimbare. Acesta propune un mod de viață prin care omul poate, prin  și încredere, să atingă o stare de eliberare perfectă și de a ajunge la iluminarea supremă, fie prin eforturi proprii sau cu ajutor divin. . . . Biserica Catolică nu respinge nimic din ceea ce este adevărat și sfânt în aceste religii.” (Nostra Aetate, DECLARATION ON THE RELATIONSHIP OF THE CHURCH TO NON-CHRISTIAN RELIGIONS, Second Vatican Council, October 28, 1965, http://www.bc.edu/dam/files/research_sites/cjl/texts/cjrelations/resources/documents/catholic/Nostra_Aetate.htm)
Preotul iezuit William Johnston, explică modul în care s-a întâmplat asta,
“Apoi a urmat Conciliul Vatican II (1962-1965). Biserica Catolică, care fusese până atunci doar o instituție occidentală – prin exportul mărfurilor sale către Orient – avea să devină, peste noapte, o comunitate mondială. Episcopi și teologi din Asia și Africa s-au adunat la Roma și, împreună cu confrații lor europeni și americani, au recunoscut că Duhul lui Dumnezeu este la lucru în toate popoarele și în toate religiile. Începând de atunci, cei mai mulți teologi recunosc religiile necreștine ca fiind “căi valide.”  (William Johnston, The Mirror Mind: Zen-Christian Dialogue,pg. 7; New York, Fordham University Press, 1190)
Dintr-o astfel de mlaștină în care catolicismul stă mână în mână cu budismul și hinduismul, au apărut mistici catolici bine-cunoscuți precum William Johnston și Thomas Keating. De exemplu, Johnston descrie efectul iluminării, “Auto-realizarea (self-realization) se află chiar în inima budismului … În realizareaa sinelui, eu am devenit una cu Dumnezeu, la fel cum obiectul este una cu oglinda și la fel cum Isus este una cu Tatăl.(William Johnston, The Mirror Mind: Zen-Christian Dialogue,pg. 33,39; New York, Fordham University Press, 1190) Celebrul călugar mistic, Thomas Merton, a dezvoltat această identificare panteistă cu Dumnezeu, la fel cum în prezent o face și adeptul său, William Shannon.

Merton a spus așa,

“… Acum îmi dau seama ce suntem cu toții. Și dacă toată lumea ar putea realiza acest lucru! … Am văzut dintr-o dată toată frumusețea secretă a inimii lor, adâncul inimilor lor, în care nici păcatul, nici dorința și nici cunoașterea de sine nu pot ajunge, nucleul realității lor, persoana fiecăruia – așa cum este – în ochii lui Dumnezeu. Dacă ei ar putea doar să se vadă ce sunt în realitate. Dacă s-ar putea vedea unii pe alții în acest fel, tot timpul. Nu ar mai fi niciun război, nicio ură, nicio cruzime, nicio lăcomie …. Cred că marea problemă ar fi că ei ar cădea la pământ și s-ar închina unul la celălalt.” (Thomas Merton, Conjector of a Guilty Bystander – The Night Spirit and the Dawn Air – pg. 155)
Shannon este de acord cu idolatria auto-identificării (self-identification) cu Dumnezeu și îl citează pe mentorul său, Merton, “O persoană cu credință adevărată călătorește, nu fără dificultate, spre inima  misterului. O astfel de persoană, așa cum Merton spune,” își croiește propriul drum prin întunericul din propriul său mister până când descoperă că propriul său mister si taina lui Dumnezeu fuzionează într-o unică realitate, care este singura realitate.” DQ 180 “. (William Shannon, Seeds of Peace Contemplation and Non-Violence (New York: Crossroad Publ. Co, 1996) p. 73)
Aceste citate sunt descrieri standard ale mitului panteist că suntem cu toții în Dumnezeu. În mintea lor, Merton și Shannon l-au transformat literalmente pe Dumnezeu Însuși, într-o imagine proprie a lor: ființele omenești au devenit obiect de închinare. Oare ei nu au citit cuvintele din Biblie: “şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine care seamănă cu omul muritor…”? (Romani 1:23)
Liderii budiști recunosc unitatea intimă cu catolicismul.
Lideri budiști recunosc mariajul dintre Roma și păgânism. Iată ce spune legat de asta, Thich Nhat Hanh,
“Budiștii și creștinii știu că Nirvana, sau Împărăția lui Dumnezeu, este în inimile lor [sic]. Evangheliile vorbesc despre Împărăția lui Dumnezeu ca despre un grăunte de muștar plantat în solul conștiinței [sic]. Sutre budiste vorbesc despre natura lui Buddha ca despre sămânța iluminării, care există deja în conștiința fiecăruia. Practicarea rugăciunilor și meditația ne ajută să atinge semințele cele mai valoroase, care sunt în noi, și care ne pun în contact cu solul ființei noastre.” (Thich Nhat Hanh, Introduction to Contemplative Prayer by Thomas Merton, Image Book edition (New York, NY: Doubleday, 1996) p. 5.)
Liderul budist Dalai Lama, pe când vizita mormântul lui Thomas Merton la Abația Ghetsemane, s-a rugat așa, “Acum, spiritele noastre sunt una …. “ Este o blasfemie îngrozitoare la adresa Sfântului Dumnezeu,  de trei ori, să afirmi că Împărăția lui Dumnezeu este “ca un grăunte de muștar plantat în solul conștiinței “,  că ” meditatia ne ajută să atingem semințele cele mai valoroase, care sunt în noi ” și că ” ne pun în contact cu solul ființei noastre.”
Ascultați cuvintele clare ale Mântuitorului, “Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3) Singura îndatorire a Duhului Sfânt este de a-i conduce pe adevărații credincioși în tot adevărul dovedit că suntem vinovați în ceea ce privește “păcatul, neprihănirea şi judecata” (Ioan 16:8) Și nu prin întunericul meditației asupra “solului ființei noastre” ajungem la împărăția lui Hristos, ci de fapt prin Dumnezeu, așa cum este scris în Scriptură “mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui” (Coloseni 1:12,13)
Aprobarea panteismului în Biserica Evanghelică.
Un lider al bisericii evanghelice, Richard Foster, a lăudat această identificare panteistă cu Dumnezeu. Foster a spus, “rugăciunea contemplativă ne cufundă în liniștea lui Dumnezeu. Cu câtă disperare avem nevoie noi, în lumea modernă, de acest botez fără cuvinte! … Progresul în intimitatea cu Dumnezeu înseamnă un progres față de tăcere.” Foster întreabă retoric, ” Care este scopul rugăciunii contemplative?” și apoi tot el răspunde, “La această întrebare au răspuns scriitorii din vechime cu o singură voce: unirea cu Dumnezeu …. Bonaventura, un urmaș al Sfântului Francisc, spune că scopul nostru final este “unirea cu Dumnezeu”, care este o relație pură în care vom vedea “nimic”. Să vezi “nimic” și “botezul fără cuvinte” sunt doar o rediscutare evanghelică a mitului superstițios irațional catolic.” (Foster, Richard J., Prayer: Finding the Heart’s True Home (San Francisco: Harper, 1992) p. 155.)
Dar, dimpotrivă, Bilbia spune altceva, în 2 Corinteni 4:3-6, “Şi, dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.”
Preotul catolic Thomas Keating este de acord cu ceea ce spune Foster, ” Rugăciunea contemplativă este deschiderea minții și a inimii – toată ființa noastră – către Dumnezeu, Misterul Ultim, dincolo de gânduri, cuvinte și emoții”. (Thomas Keating, “The Method of Centering Prayer” http://www.thecentering.org/centering 10/22/02.) Astfel, Keating îl depersonalizează pe Dumnezeu într-un mitologic,  fără nume, “Ultimul mister”. Acest impersonal, ” mister ultim”, este un “dumnezeu” fără grai, care nu judecă. Astăzi, în secolul XXI, este Keating cu ceva mai presus decât bărbații atenieni cărora Pavel le-a vorbit, în Areopag, acum 2000 de ani, despre “un altar pe care este scris: “Unui Dumnezeu necunoscut!”” (Faptele Apostolilor 17:23) pe care îl cinsteau fără să-l cunoască? De asemenea, nicio moralitate nu derivă de la acest “Mister Ultim” al lui Keating. Astfel, Keating Merton și Shannon prin identificarea lor panteistă cu Dumnezeu, au încercat să distrugă autosuficiența lui Dumnezeu ca Creator și  ca Dumnezeu Atotputernic. Ei s-au străduit să-l cloneze pe Dumnezeu într-o imagine omului. Și în conformitate cu Biblia (Romani 1:25), oare nu cumva ei “au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.”?
Nu e de mirare că Merton admite că, “Dacă ei ar putea doar să se vadă ce sunt în realitate… Cred că marea problemă ar fi că ei ar cădea la pământ și s-ar închina unul la celălalt.” (Thomas Merton, Conjector of a Guilty Bystander – The Night Spirit and the Dawn Air – pg. 155)
În loc adevăratei închinări la Dumnezeu, ei (autorii numiți mai sus) sunt pe cale să stabilească idolatria panteistă.
Misticism dramatizat.

Mișcarea creștină “Cuvântul Credinței” (Word of Faith) este pur și simplu o formă dramatizată de misticism. Într-o predică înregistrată pe casetă audio (The Force of Love), Kenneth Copeland (http://www.theforbiddenknowledge.com/hardtruth/copeland_exposed.htm) declară, ” Nu ai un zeu în tine, tu ești un zeu.” Într-o “cruciadă” din 1987, Copeland (vezi foto) a spus (Believer’s Voice of Victory Broadcast 7/9/1987 — http://www.letusreason.org/wf22.htm), ” Eu spun acest lucru și-l repet, așa că nu te supăra prea rău. [Sic] Când am citit în Biblie acolo unde El (Isus) spune: “Eu sunt”, eu am spus la rându-mi, Da, “Și eu sunt!”” Kenneth Hagin, de la Word of Faith spune același lucru: “Tu ești întruparea lui Dumnezeu la fel de mult cum a fost și Isus Hristos. Fiecare om care a fost născut din nou, este o încarnare și de aceea creștinismul este un miracol. Credinciosul este o încarnare în același fel în care a fost și Isus din Nazaret.” (“Word of Faith,” December 1980, p.14) Casey Treat, cunoscut pentru celebrul citat, “Când Dumnezeu se uită în oglindă, El mă vede pe mine! Când mă uit în oglindă, îl văd pe Dumnezeu!”(Casey Treat, „Believing in Yourself”, caseta 2 dintr-o serie de 4 casete – Seducerea creștinătății, Dave Hunt), proclamă pe site-ul său , “Dumnezeu locuiește în tine. Dumnezeu pășește în tine. Atunci când mergi tu, Dumnezeu merge. Când te arăți , Dumnezeu se arată. Când tu apari, apare un câștigător. nu ai cum să pierzi.” (Being_In_Christ, http://www.caseytreat.org/godsword)

Paul Crouch, Benny Hinn, Charles Capps, Robert Tilton, Paul Yonggi Cho, Marilyn Hickey, Morris Cerullo, TL Osborn  și Jerry Savelle sunt doar câteva dintre cele numele cele mai cunoscute care gestionează misticismul. Și după cum s-ar putea bănui, mulți dintre acești guru ai misticismului dramatizat promovează părtășia cu catolicismul. “Trinity Broadcasting Network”, una cele mai mari rețele de radio și de televiziune din lumea de astăzi, prin fondatorii săi, Paul și Jan Crouch, favorizează comuniunea cu romano-catolicii pe fondul misticismului prezentat în hainele învolburate ale carismaticilor. De exemplu,
“Lumea lui Benny Hinn este o lume ciudată și confuză. El s-ar potrivi perfect în categoria unui preot catolic carismatic, eliberat de robia teologică și de superstiția mistică … un film recent, de trei ore, al lui Benny Hinn, prezentat ca “Sfânta Sfintelor în secolul al XX-lea”, un “punct de contact” pentru puterea și ungerea lui Dumnezeu, mai mult decât l-au putut oferi preoții romano-catolici din timpurile medievale. De asemenea, ei au sugerat că el (Hinn) este pe punctul de a deveni un fel de “Papă carismatic”.” (Ian Curtis, Jesus: Myth or Reality? Commercial Religion, pg. 188)
Carismaticii catolici posedă tot misticismul tradițional al sacramentelor, din care se trag și mișcarea Word of Faith, și Mistica Zen-Catolică. În termeni biblici, ei sunt de trei ori pierduți în înșelăciune, pentru că ceea ce a fost citat aici, sunt probe de insolență, blasfemie și minciună. Toți aceia precum Copeland, Crouche, Hinn, Hagin și alții ca ei ar avea să vă bucurați  de lumina interioară, pretinzând că voi sunteți niște dumnezei în interiorul vostru.
Dar Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, proclamă, “Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea, idolilor.” (Isaia 42:8) Cuvântul Domnului este același, “La Lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” (Isaia 8:20)
Aprobarea oficială a Papei pentru misticismul tradițional.
Într-o “Scrisoarea apostolică” oficială, Papa a aprobat tradiție mistică proprie Romei și “marea tradiție mistică atât  Bisericii Occidentale cât și a aceleia Răsăritene.” Învățătura lui oficială este,
“… Nu numai investigația teologică ne-a ajutat foarte mult ci, de asemenea, marea moștenire  care este ” teologia trăită” a sfinților. Sfinții ne oferă perspective prețioase… , prin experiența lor personală a acelor stări teribile ale procesului pe care tradiția mistică îl descrie ca “noaptea întunecată”. Nu de puține ori sfinții au suferit ceva asemănător cu experienta lui Isus pe cruce într-un amestec paradoxal de fericire și durere. În Dialogul Divinei Providențe, Dumnezeu Tatăl îi arată Ecaterinei de Siena câtă bucurie și suferință pot fi prezente împreună în sufletele sfinte: “Astfel, sufletul este fericit și în suferință: chinuit prin păcatele aproapelui, fericit ca urmare a unirii afecțiunii și carității pe care le-a primit în interior. Aceste suflete îl imită pe Mielul fără pată, Fiul meu Singurul-născut, care pe cruce a fost atât de fericit și smerit” …. Ce mărturie a iluminării! … Oare nu este acesta unul dintre “semnele timpului ” că, în ciuda secularizării lumii de astăzi, există o cerere pe scară largă pentru spiritualitate, o cerere care se exprimă în mare parte ca o necesitate reînnoită pentru rugăciune? Alte religii, care acum sunt prezente din abundență în țările creștine vechi, oferă propriile răspunsuri la această nevoie și, uneori, ele o fac prin moduri atât de atrăgătoare …. Marea tradiție mistică a Bisericii, atât a acelei Răsăritene cât și a celei Apusene are multe de spus în această privință. Aceasta arată cum poate progresa rugăciunea, ca un veritabil dialog de dragoste, până la punctul posesiei în întregime a persoanei de către divinul Iubit…”
(OFFICIAL APOSTOLIC LETTER OF POPE JOHN PAUL II “NOVO MILLENNIO INEUNTE”
http://www.vatican.va/holy_fa ther/john_paul_ii/apost_letters/documents/hf_jp-ii_apl_20010106_novo-mill ennio-ineunte_en.html+Novo+Millennio+Ineunte – Para 27, 33 Bolding in any quotation indicates emphasis added in this paper.)
Aceasta este o piesă de strălucitoare construcție politică din partea Papei. Prin citarea experiențelor “sfinților”, el încearcă să facă standarde din aceste experiențe universale de spiritualitate profundă și autentică. Apoi, el aprobă omologarea altor religii prin declarația că acestea îndeplinesc “nevoia reînnoită de rugăciune” în moduri care sunt “atrăgătoare”, afirmând ideea că procesul de rugăciune poate deveni atât de consumatoar încât să facă, ca “persoana să fie într-o totală posesie a Iubitului divin.”
Însă gândurile înalte, imaginația deșartă și raționamentele firii pământești cu privire la măreția a eforturilor umane s-au ridicat întotdeauna împotriva cunoașterii lui Dumnezeu. Dacă un “progres, ca veritabil dialog de dragoste, până la punctul posesiei în întregime a persoanei de către Iubitul divin”, ar fi fost adevărat, nu ar mai fi fost nevoie de mântuire prin Răscumpărătorul Hristos. Scriptura arată de fapt care este realitatea și adevărul, “El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”. (Tit 3:5)
Adevărul în contrast cu Mitologia fabricată.
Creștinismul adevărat este unic între celelalte religii ale lumii prin aceea că este o credință rațional-istorică. Pentru creștin, mântuirea se bazează pe ceva cu totul în afara omului. Mântuirea este găsită în credincioșia și jertfa perfectă a Hristosului istoric. Misticii catolici și orientali pretind că l-au descoperit pe Dumnezeu în adâncul ființei lor. Dar adevăratul creștin se uită dincolo de el însuși, la neprihănirea lui Isus Hristos. În fața Lui Dumnezeu, ispășirea pentru păcat a lui Hristos este o realitate care este atoate-suficientă. Ea nu are nevoie să fie completată de către nicio altă realitate. Verdictul lui Dumnezeu al justificării nu se bazează pe nici o stare a ființei în care crede păcătosul, ci de fapt se întemeiază doar pe Isus Hristos. Principiul că omul se poate salva prin experiența sa și prin propria sa viață este fundamentul fiecărei religii păgâne, printre care și catolicismul. Ceea ce este însă atât de sinistru la comuniunea Romei cu păgânismul este că acesta a contaminat întreaga noastră societate.
Înșelăciunile mortale ale misticismului, promovează cu aroganță un mod de acces direct la Dumnezeu Sfântul și prin urmare respinge orice nevoie a Domnului Isus Hristos, Singurul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni. Apropierea și închinarea credincioșilor înaintea Lui Dumnezeu, trebuie să fie în conformitate cu propriile cuvinte ale Domnului de a fi “cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău” (Marcu 12:30) Sau în cuvintele apostolului Pavel: “Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.” (1 Corinteni 14:15)
Același Apostol i-a avertizat pe credincioși,
“Nimeni să nu vă răpească premiul … amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti.” (Coloseni 2:18) Cenzura Domnului Dumnezeu rămâne peste cei care au vorbit minciuni, “Vai de prorocii fără minte care umblă după duhul lor şi nu văd nimic!” (Ezechiel 13:3). Din cauza deprecierii (învățăturilor emise) cu privire la Hristos și la Evangheliile Lui Hristos, vom prezenta din nou principiile de bază ale credinței istorice.
Mântuirea, obiectiv al Domnului Slavei.
Ca Mijlocitor, Isus Hristos este singurul mijoc, de unire între Dumnezeu și om, “ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.” (Efeseni 1:10)  Isus Hristos este înălțat “la dreapta Măririi în locurile prea înalte” (Evrei 1:3) ca Singurul Mântuitor.  El și Evanghelia Sa sunt obiective reale! Această Evanghelie nu este un basm, nici o bucată de misticism neînțeles, ci de fapt, ea este proclamarea minunatei activități istorice de răscumpărare realizată de către Dumnezeu Însuși. Dumnezeu Tatăl l-a numit pe Isus Hristos ca garanția mântuirii reale. Isus Hristos a fost proslăvit la încheierea celei mai puternice lucrări ale Tatălui. În propriile cuvintele ale lui Hristos, “Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4) El a împlinit toată voia Tatălui și astfel a fost proslăvit de către Tatăl. Ca Mântuitor, El este înălțat “mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.” (Efeseni 1:21) Doar Lui Singur, și nu vreunui farmec mistic al Romei sau al lui Buddha, i-a fost dată toată autoritatea în cer și pe pământ. Lui i-a fost dată puterea peste orice făptură căreia, potrivit propriilor sale cuvinte “… să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.” (Ioan 17:2) Lui Singur doar i s-a dat un nume, care este deasupra fiecărui alt nume, “pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ; şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2:10,11)  Este porunca Lui Dumnezeu că noi să avem încredere în Hristos, ” Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.” (1 Ioan 3:23)
Adevărata credință implică o repudiere a auto-înșelăciunii prin mijloacele misticii experimentale de a ajunge la Dumnezeu, “Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1 Timotei 2:5) Domnul Isus este gata să primească orice păcătos care va renunța la răzvrătirea și mândria sa și se va încrede în El pentru a fi mântut! Predicarea Hristosului  real și a Evangheliei Sale este răspunsul pentru smintelile Romei și misticile ecumenice. Astfel, doar adevărata  Biserică, poporul lui Dumnezeu, poate fi “frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor.” (Cântarea Cântărilor 6:10) Evanghelia este o puternică eliberare de josnicul subiectivism religios al Romei și amantelor sale păgâne. A-L cunoaște pe Dumnezeu, pentru un creștin înseamnă viața lui însăși, așa cum spune Domnul Însuși, “Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3)
Cunoașterea Lui Dumnezeu și credința în El sunt mijloacele prin care toate suporturile și conforturile spirituale sunt transmise către adevărații credincioși. “Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui”. (2 Petru 1:3)
Împlinirea aspirației New Age?
Scopul mișcării New Age a fost în mod constant ca odată intrați în Era Vărsătorului, toți vor recunoaște “Dumnezeul din ei înșiși” (Alice Bailey, Problems of Humanity (New York, NY: Lucis Publ. Co., 1964) p. 152) Un pas important spre acest lucru, în cuvintele profetesei New Age Alice Bailey, este “regenerarea bisericilor.” Viziunea ei a fost că “Biserica creștină, prin numeroasele sale ramuri poate servi ca un fel de  Sf. Ioan Botezătorul, ca o voce care strigă în pustie, și ca un nucleu prin care iluminarea lumii poate fi realizată.” (Alice Bailey, The Externalization of the Hierarchy (New York, NY: Lucis Pub. Co., 1957) p. 510) Într-un cuvânt, ea râvnea la momentul în care “bisericile creștine” vor îmbrățișa conceptele New Age ale iluminării și ale auto-realizării (self-realization). Planul New Age de a se ajunge la pacea mondială nu poate înfăptui pe deplin Epoca de Aur a Vărsătorului până când creștinismului biblic nu este scos în afara legii sau distrus.
Acum, când Biserica Romei a intrat în legătură cu păgânismul, ea a inventat o altă nouă lucrare de succes a sincretismului. În timp ce catolicismul a devenit religia Uniunii Europene, dorințele liderilor New Age par să devină realitate. Chiar și la nivel parohial local, potrivit “spiritualității contemplative” a lui William Shannon (Shannon, Seeds of Peace, p 25), aceasta a înlocuit acum pe scară largă stilul vechi de catolicism. Și întrucât convingerile New Age au fost exprimat de către lideri catolici și evanghelici, se pare că obiectivul dorit este mai aproape de a fi atins. Aspirația New Age de a stabili o unică-ordine condusă de “un lider hristic” este îndeplinită de către Papa și Biserica lui. Toate acestea nu ar trebui să surprindă pe niciun credincios pentru că, Biblia a avertizat constant credincioșii de enormitatea, creșterea și prevalența sistemului bisericii apostate și al amantelor sale.
 
Puterea Evangheliei și Distrugerea Finală a Regatului Apostat.
Ruina regatului lui Antihrist a fost anunțată de către apostolul Pavel, “… pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună,  pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” (2 Tesaloniceni 2:10-12) În articolul “The Antichrist Unveiled”, noi am subliniat deja multe dintre semnele și minunile mincinoase ale sistemului papal. Cu toate mașinațiunile sale, acestea nu vor putea fi finalizate până când Hristosul istoric nu va fi respins, pentru a fi primit “hristosul lui Satan”, acel hristos care se traduce prin “iluminare”, “Misterul Ultim” și “auto-realizare” (self realization). Domnul, în Cuvântul Său, a prezis distrugerea domniei lui Antihrist ca pe “…acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.” (2 Tesaloniceni 2:8) În același timp, biruința Evangheliei este prezentă pentru toți aceia care-L așteaptă pe El. Puterea lui a fost întotdeauna mai mare în ziua de cea mai mare necesitate. Caracterul lui Dumnezeu, în Evanghelia Lui plină de har, este “suflarea gurii Sale”. Acest lucru a fost înțeles și trăit ca “puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16) Noi vedem puterea Sa atunci când proclamăm cu îndrazneală bunătatea Lui, pentru că fiecare dintre oamenii salvați sunt “socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” (Romani 3:24)
Concluzie
Ceea ce a fost prezentat vizează direct invazia misticismului catolic în biserici și comandarea lor prin verbiaj și accesorii New Age, care ar trebui să-i determine serios pe oameni să examineze cu atenție fundamentul pe care sunt construite speranțele lor. Un simplu “Sper că sunt mântuit ” nu este de ajuns, nimic mai puțin decât plinătatea credinței în Stânca ce tare, Domnul Isus Hristos, nu va fi îndeajuns. Doar în Dumnezeu este lumina, și de aceea doar în El, ” vom vedea lumina.” (Psalm 36:9) Adevărații creștini interpretează orice experiență religioasă prin revelația normativă a Lui Dumnezeu, înregistrată pentru ei în Sfânta Scriptură. Cei răi iubesc întunericul, dar oamenii Lui Dumnezeu iubesc Lumina! Misticii nu au scrupule în echivala, în mod deschis, Adevăratul Dumnezeu cu “dumnezeul” din ei. Ei s-au gândit să se priveze de Dumnezeu Însuși prin întoarcerea spre interior, auto-realizare și iluminare. În realitate, valorile pe care le-eu stabilit se bazează pe sentimente interioare, care sunt de multe ori imposibil de explicat motivat. Evanghelia este exact opusul, mesajul istoric al Crucii Lui Hristos pentru o lume pierdută. Evanghelia îl proclamă pe Hristos Însuși, și Dumnezeu, Tatăl Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, care în dragostea Sa l-a dat pe Fiul Său ca să moară pentru păcătoși. Nu există nici o scuză valabilă pentru adevărații credincioși să fie înșelați de “apostoli mincinoși”, care se prefac în “apostoli ai lui Hristos” , “căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” (2 Corinteni 11:14) Există mulți prooroci mincinoși care au ieșit astăzi în lume, dar dacă vom studia cu atenție aceste lucruri, pe care Dumnezeu le-a consemnat pentru protecția noastră împotriva înșelăciunilor subtile ale lui Satan, noi nu vom induce în eroare și nici nu vom fi induși în eroare. Adevărații credincioși în Hristos trebuie să păstreze în inimă avertismentele solemne ale apostolului Pavel, “Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? … despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.” (2 Corinteni 6:14,15,17) “şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.” (Efeseni 5:11)
“Alegeți astăzi cui vreți să slujiți.”
În anul 1986, Papa Ioan Paul al II-lea a preluat inițiativa inter-confesională, prin adunarea a 160 de lideri religioși din lume, la un summit de rugăciune din Assisi, Italia. Aceștia au venit din întreaga lume, mullahii islamici din nouă țări, Dalai Lama (considerat în mod tradițional de către budiști ca o divinitate întrupată), șamanii nativi americani și vracii indieni, animiști africani, hindușii, zoroastrienii, catolici și, desigur, protestanții. “Vom sta umăr lângă umăr pentru a-i cere lui Dumnezeu să ne dea pace.” (L’Osservatore Romano, English version of the official Vatican newspaper, Oct. 27, 1986, p. 1.) a declarat Papa. Un mare bis al acestei dramatizări inițiale a unității luciferiene a avut loc în anul 2002, când Papa Ioan Paul II a condus 200 de lideri din diferite religii, încă odată, la Assisi Italia. Prin demonstrații publice, prin consfințiri oficiale în nenumărate cărți și seminarii, precum și pagini de internet cu suport larg ecumenic, papalitatea a stabilit o agendă mistică, pe care lumea o iubește și o acceptă. Orice credincios sau grup mărturisitor de părtășie care rămâne tăcut în fața unor astfel de blasfemii sfruntate, dă crezare inevitabil înșelăciunii Papei. Pentru că Roma încă își asumă un principiu  vechi, “Cel care tace este de acord.”/”Qui tacet consentire videtur.”

“Poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre!” (Efeseni 2:3) sunt fortărețele lui Satana în sufletele multora ca dintre cei mândri de înțelepciunea lor, care se înalță împotriva cunoașterii Lui Dumnezeu. Dumnezeul Atotputernic poruncește ca fiecare dintre noi să “răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5).

Sursa:
http://www.spreadhisword.org/jil/mysticis.htm

Advertisements
This entry was posted in IEZUITI, new age, Păgânismul catolic. and tagged , . Bookmark the permalink.

One Response to Hristosul mistic sau duhul lui antihrist

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s