De ce cărțile apocrife nu fac parte din Biblie?

Romano-catolicii v-ar putea spune, “Vouă protestanților, vă lipsesc părți ale Bibliei. Noi le avem pe toate acestea.” [Notă: liderii acestor oameni (papi, preoți, etc), i-au dus în rătăcire cu această credință greșită.] Această afirmație despre cărțile care “lipsesc” din Biblie îi poate deruta pe oameni, dar ea nu are niciun temei. Aceste completări papale la cuvântul Bibliei sunt numite obișnuit Apocrife sau, uneori, cărțile deuterocanonice. Acesta este un scurt tratat asupra motivului pentru care aceste cărți nu aparțin Bibliei.

Ce sunt Apocrifele?

Apocrifele sunt o colecție de cărți neinspirate, neesențiale și scrise de diferite persoane. Religia catolică consideră aceste cărți ca fiind Scripturi la fel cum un credincios al Bibliei consideră că cele 66 de cărți din versiunea autorizată a Bibliei sunt cuvântul lui Dumnezeu, de exemplu, de la Geneza la Apocalipsa. Pentru aceasta vom examina câteva versete din Apocrife, dar nu înainte de niște clarificări necesare.

La Conciliul din Trent (1546), instituția romano-catolică s-a pronunțat asupra următoarelor cărți apocrife ca fiind sacre. Ei au afirmat că, cărțile apocrife împreună cu tradiția nescrisă sunt de la Dumnezeu și că trebuie să fie primite și venerate ca și Cuvântul Lui Dumnezeu. În acest fel Biblia, Apocrifele și Tradiția Catolică au fost declarate ca surse co-egale ale adevărului pentru catolici. În realitate însă, este evident că, pentru catolici  Biblia este ultima sursă de adevăr. Doctrina romano-catolică are ca sursă principală Tradiția, pe care au fost grefate câteva nume biblice. În lectura materialelor catolice, s-au întâlnit note ca aceasta: “Trebuie să se țină cont de Biblie, ca perspectivă.” Catolicii au fost înșelați în a nu crede că Biblia este revelația completă a lui Dumnezeu pentru om [dar ei ar putea ieși din aceste înșelătorii într-o clipă, dacă vor crede doar Biblia, așa cum a fost scrisă].

Apocrifele romano-catolice:
Iudita
Tobit
Cartea Înțelepciunii
Ecclesiasticul (Cartea înțelepciunii lui Isus, (Ben) fiul lui Sirah)
Baruh
1 Macabei
2 Macabei
Adiții la Esdra și Daniel

Cărțile Apocrife respinse de religia catolică:
Cartea întâia și a doua a lui Esdra
Rugăciunea regelui Manase
Istoria Susanei

DE CE APOCRIFELE NU FAC PARTE DIN BIBLIE?

1. Niciuna dintre cărțile apocrife nu este scrisă în limba ebraică (Vechiul Testament a fost scris în limba ebraică). Toate cărțile apocrife sunt în limba greacă, cu excepția uneia care este doar în limba latină.
2. Niciunul dintre scriitorii cărților apocrife nu au pretins că au avut inspirație divină.
3. Cărțile apocrife nu au fost recunoscute ca scripturi sacre de către evrei, singurii custozi ai scripturilor ebraice (Apocrifele a fost scrise aproape de perioada Noului Testament). De fapt, poporul evreu a respins și a distrus Apocrifele după distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.Hr.
4. Cărțile apocrife nu au fost permise printre cărțile sfinte în timpul primelor patru secole ale bisericii creștine adevărate (și aici nu vorbim despre religia catolică pentru că, Biserica Romano-Catolică nu este creștină).
5. Apocrifele conțin declarații fabuloase care contrazic nu numai Scripturile “canonice”, dar se contrazic ele însele. De exemplu, în cele două cărți ale Macabeilor, Antioh Epifanes este făcut să moară în trei locuri diferite de trei morți diferite.
6. Apocrifele includ doctrine aflate în contradicție cu Biblia, cum ar fi rugăciunile pentru morți și pentru viețuirea perfectă, fără de păcat. Următoarele versete sunt luate din traducerea Apocrypha, de Ronald Knox, din 1954:

Baza pentru doctrina purgatoriului:
“Şi strângând bani după numărul bărbaţilor care erau cu el, două mii de drahme de argint a trimis în Ierusalim, să se aducă jertfă pentru păcat. Foarte bun şi cuvios lucru pentru socotinţa învierii morţilor! Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut, deşert şi de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morţi. Şi a văzut că celor care cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus. Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat.” (2 Macabei 12:43-45)

Mântuirea prin fapte:
“Cel ce răsplăteşte pentru binefacere, acela se gândeşte la viitor şi la vreme de cădere va afla sprijin.” (Ecclesiasticul 3:30)
“…mai bine să faci milostenie, decât să aduni aur, Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult.” (Tobit 12:8-9,17)

Magie:
“…pentru ce sunt bune ficatul, inima şi fierea acestui peşte?” Şi acela i-a răspuns: “De-l chinuie pe cineva un demon sau un duh rău, se afumă bărbatul sau femeia aceea cu inima şi ficatul şi nu-l va mai munci.” (Tobit 6:5-8)

Baza pentru “Concepția imaculată“:
“Eram un copil cu o fire bună și am primit un suflet bun. Mai mult, bun fiind, am venit într-un corp neîntinat.(Înțelepciunea 8:19-20)

7. Acestea învață practici imorale, cum ar fi minciuna, sinuciderea, asasinarea și incantația magică.
8. Nicio carte apocrifă nu este menționată în Noul Testament, în timp ce la cărțile Vechiulului Testament se fac referiri de sute de ori.
9. Din aceste cauze și din alte motive, cărțile apocrife prezintă valoare doar ca documente antice ilustrative în ceea ce privește obiceiurile, limba, opiniile și istoria Orientului.

Traducătorii  ediției King James a Bibliei – 1611 – nu au considerat cărțile apocrife ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. În calitate de cărți cu o valoare doar istorică (de exemplu, detaliile cu privire la revolta Macabeilor), Apocrifele au fost delimitate între Vechiul și Noul Testament doar ca un apendice de materiale de referință. Aceasta au urmat formatul folosit de către Luther.

Luther a prefațat apocrifele cu următoarea declarație:
“Apocrypha — acestea sunt niște cărți care nu sunt privite ca fiind egale cu Sfintele Scripturi, și totuși au o oarece folosință și e bine să fie citite.” (King James Version Defended page 98)

În 1599, cu doisprezece ani înainte ca Biblia King James să fie publicată, regele James însuși a făcut următoarea afirmație despre apocrife:
“În ceea ce privește cărțile apocrife, le voi omite pentru că eu nu sunt un papistaș (așa cum am spus și mai înainte) …”  (King James Charles Stewart, Basilicon Doron, pagina 13)

În a sa, “A Premonition to All Most Mightie Monarches”/O Premoniție asupra Tututor Celor Mai Puternice Monarhii, găsită printre lucrările sale, o colecție de scrieri ale regelui James, regele James spune așa:
“… Este oare doar o mică corupere a Scripturilor, să fie făcute din unele cărți ale apocrifelor sau din toate, cărți  de credință egale cu Scripturile canonice …?”
Și nu numai asta, însă al șaselea articol din cele 39 de articole ale Bisericii Angliei (ediția 1571. Biserica Angliei a publicat versiunea autorizată King James), prevede că:
(1) Vechiul și Noul Testament sunt Biblia
În numele Sfântului Dumnezeu, noi înțelegem că, cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament, a căror autoritate nu a fost pusă niciodată la îndoială în Biserică…
(2) Apocrifele nu sunt Biblia —
Și celelalte cărți, (cum și Ieronim zice), Biserica le citește doar ca pe niște exemple de viață și instruire a obiceiurilor: dar totuși, ele nu pot fi folosite pentru stabilirea niciunei doctrine.
(Philip Schaff, Creeds of Christendom. Grand Rapids: Baker Book House, 1977, Vol. III, pp. 489-491.)

“Documentul Curții de la Hampton” a venit ca o urmare a celebrei Conferințe a Curții de la Hampton din 1604, când regele James a poruncit special traducerea Bibliei, și care mai târziu avea să-i poarte numele. În ceea ce privește apocrifele și Biserica Angliei, se afirmă următoarele:
“Apocrifele, care au oarece contradicție față de scripturile canonice, nu vor fi citite …”
(Select Statutes and Other Constitutional Documents Illustrative of the Reigns of Elizabeth and James I, edited by G.W. Prothero, Fellow of King’s College, Cambridge, 1894, p. 416)

Apocrifele au început să fie omise din versiunea autorizată a Bibliei, cu începere din anul 1629. Puritanii și prezbiterienii au făcut lobby pentru eliminarea completă a apocrifelor din Biblie și în anul 1825, “Societatea Biblică Străină și Britanică” a fost de acord. Din acel moment, apocrifele au fost eliminate practic din toate Bibliile de limbă engleză — au făcut excepție doar Bibliile catolice.

Nici măcar toți părinții bisericii catolice nu au crezut că apocrifele sunt cărți ale Scripturii.

Nu că acest lucru ar înseamna cu adevărat ceva, întrucât Adevărul nu este validat prin fals. Cu toate acestea, acest lucru poate fi de interes pentru ceva …
Ieronim (340-420) a respins apocrifele:
“Așa cum Biserica citește cărțile Iudita și Tobit și Macabei, dar nu le primește printre Scripturile canonice, la fel se citesc “Înțelepciunea” și Ecclesiasticul pentru edificarea poporului, nu pentru confirmarea autorității de doctrină.”  (Ieronim, prefața la Cărțile lui Solomon)

Potrivit lui Edward Hills, “The King James Version Defended p. 98”, alți catolici faimoși pentru a susține acest punct de vedere au fost Augustin (354-430, care la început apărase apocrifele ca fiind canonice), Papa Grigore cel Mare (540-604), Cardinalul Ximenes și Cardinalul Cajetan.

Dar mai există și alte cărți neinspirate:

Acestea includ Pseudepigrapha care conține: “Enoh”, “Arhanghelul Mihail” și “Iane și Iambre”. Multe cărți neispirate, pretinse în mod fals că au fost scrise de către diferiți patriarhi ai Vechiului Testament, au fost scrise între 200 î.Hr. și 100 AD. Există o mulțime de astfel de cărți neinspirate cum ar fi “Adormirea lui Moise”, “Apocalipsa lui Ilie” și “Înălțarea lui Isaia”.

În ceea ce privește “Manuscrisele de la Marea Moartă”, pot exista unele informații în ele care merg paralel cu textul masoretic, dar există și o grămadă de scorneli în ele, de asemenea.  Cea mai bună apărare împotriva erorii, în orice formă (Biblii și religii neautorizate) este o cunoaștere solidă a versiunii autorizate (King James), versiunea din 1611 a Bibliei [Echivalentul său în limba română, dar mult mai târziu, este Biblia Cornilescu — care în ceea ce privește Vechiul Testament reflectă integral Textul masoretic, iar în ceea ce privește Noul Testament este traducerea fidelă a Manuscrisului Textus Recepticus]. Dacă ai citit Biblia King James (versiunea autorizată), versiunea ei franceză Louis Segond, sau Cornilescu – în limba română -, atunci falsuri ca cele pomenite mai sus devin evidente.

Nota traducătorului:
Pentru a cunoaște cât de importantă este înțelegerea modului în care a fost tradusă Biblia, care sunt sursele sale autentice și care sunt contrafacerile Bibliei, citiți și articolul, Contrafacerea satanică a Bibliei .

Referințe.
http://www.jesus-is-lord.com/apocryph.htm
http://www.spreadhisword.org/jil/apocryph.htm

Bibliografie.
King James VI & I Page
The Workes of the Most High and Mightie Prince Iames [James], By the Grace of God, King of Great Britaine, France, and Ireland, Defender of the Faith, &c.
Translators Revived, Alexander McClure, p. 142
Bible Believing Study, Edward F. Hills, p. 15
The King James Version Defended, Edward F. Hills, p. 96, 97, 98
God Wrote Only One Bible, Jasper James Ray, p. 90
An Understandable History of the Bible, Dr. Samuel Gipp, p. 245

http://paganismulcatolic.blogspot.ro/2015/03/de-ce-cartile-apocrife-nu-fac-parte-din.html

 

Advertisements
This entry was posted in BIBLIA, Păgânismul catolic. and tagged , . Bookmark the permalink.

One Response to De ce cărțile apocrife nu fac parte din Biblie?

  1. Foarte util articolul , dar nu doar catolicii au carti apocrife si biblia ortodoxa are si ortodocsii reproseaza uneori neoprotestatilor lispsa acestora din biblia np.
    http://www.biblia-ortodoxa.ro/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s