Mântuirea prin harul obținut ca urmare a credinței

Să vedem, în cele ce urmează, ce spune Isus Hristos despre cum putem obţine viaţa veşnică:

În primul rând, Isus Hristos explică limpede că toate legile şi profeţiile sunt cuprinse în doar două porunci.
“Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: “Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.” (Matei 22:35-40)

În al doilea rând, Dumnezeu declară că pentru a obţine intrarea în Rai, trebuie să ascultăm şi să ţinem toate poruncile Lui!
“Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacov 2:10; vezi şi Matei 17:17-19)

“Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: “Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus i-a zis: “Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” El a răspuns: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” “Bine ai răspuns”, i-a zis Isus; “fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.”” (Luca 10:25-28)

Şi dacă noi ne facem vinovaţi de încălcarea Legii Lui Dumnezeu, atunci trebuie să fim pedepsiţi, fiindcă Dumnezeu drept. Nimeni nu poate intra în ceruri dacă a păcătuit, fiindcă mânia Lui Dumnezeu stă asupra tuturor păcătoşilor:
“Căci ştiţi bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.” (Efeseni 5:5-6)

Toţi aceia care nu ţin poruncile Lui Dumnezeu se află sub blestem:
“Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este scris: “Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”” (Galateni 3:10)

Iar pedeapsa acestui blestem pentru încălcarea Legii Lui Dumnezeu este veşnică:
“Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.” (Ioan 5:29 ; vezi şi Matei 25:1-46)

“Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.” (Romani 2:5-8)

“Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă.” (Matei 13:41-43)

“şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui” (2 Tesaloniceni 1:7-9)

Standardul Lui Dumnezeu se traduce prin dreptate perfectă. Examinaţi-vă pe voi înşivă; aţi minţit vreodată,aţi râvnit la bunul altuia, aţi furat, aţi idolatrizat, aţi urât, aţi curvit, v-aţi îmbătat, aţi comis adulter, v-aţi mâniat pe cineva fără motiv (Matei 5:21-22) sau l-aţi numit pe cineva nebun? Dacă aţi făcut oricare dintre aceste lucruri, atunci pedeapsa pentru aceste păcate este aruncarea în iazul de foc care arde cu dogoare mare şi cu pucioasă.

“Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6:9-10)

“Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:7-8)

“Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (Galateni 5:19-21)

“Şase lucruri urăşte Domnul, şi chiar şapte Îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile… care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stârneşte certuri între fraţi.” (Proverbele 6:16-19)

Dreptatea lui Dumnezeu este atât de desăvîrşită încât chiar şi cuvintele nefolositoare sunt avute în vedere!
“Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.” (Matei 12:36)
Standardul Lui Dumnezeu nu este unul omenesc, care vizează doar conduita, standardul Său este un standard spiritual prin care sunt judecate inimile oamenilor!
Chiar dacă voi nu aţi dat curs gândurilor voastre păcătoase, păcatul comis cu mintea trebuie pedepsit:
“Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5:28)

Iar dacă voi aţi comis oricare dintre păcatele de mai sus, aflaţi că nu sunteţi singurii! Realitatea este că nu există nici măcar un om capabil să ţină Legea Lui Dumnezeu, prin propriile eforturi; nimeni nu este drept, nici măcar o singură persoană:
“după cum este scris: “Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor. Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 3:10-19)

Iar dacă astfel stau lucrurile, asta înseamnă că nici măcar un singur om, nimeni nu poate moşteni viaţa veşnică prin propriile sale merite! Aşa că acum avem o dilemă. Toţi cei care nu ţin poruncile Lui Dumnezeu sunt sub blestem. Dumnezeu ne cere să fim desăvârşiţi în ţinerea Legii, iar noi suntem incapabili să facem lucrul acesta. S-ar părea, aşadar, că nu este cale de ieşire pentru noi, de sub acest blestem pentru a putea ajunge în Rai.

Însă Dumnezeu a rezolvat dilema aceasta, venind pe pământ şi trăind o viaţă perfectă, şi nepătat de niciun păcat fiind, El a luat asupra sa pedeapsa care ni se cuvenea nouă, oamenilor, pentru păcatele noastre.
“Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21)
Dacă tu crezi în Domnul Isus Cristos, viaţa sa desăvârşită, fără păcat, va deveni viaţa ta, iar în ochii Lui Dumnezeu vei fi neprihănit şi drept!

“Tot aşa şi “Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: “Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.” (Galateni 3:6-9)

Aşadar şi tu eşti îndreptăţit la mântuire nu pentru că eşti bun, ci pentru că Isus Cristos este bun şi a plătit preţul pentru păcatele tale. Dacă tu crezi în Isus Cristos, neprihănirea Sa va deveni neprihănirea ta. El a luat asupra lui pedeapsa pentru păcatele tale, lucru cerut de judecata desăvârşită a Lui Dumnezeu, astfel încât El te poate ierta complet, graţie milei Sale desăvârşite.

Adevărul constă în faptul că prin credinţa în lucrarea Lui Isus Cristos şi nu prin propriile noastre lucrări, suntem mântuiţi!
“Dar acum s-a arătat o neprihănire (în greceşte: dreptate); pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.” (Romani 3:21-28)

“Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? “Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. “Ferice”, zice el, “de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite!” Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”” (Romani 4:1-8)

Isus Hristos ne-a răscumpărat de sub blestemul legii, fiind astfel blestemat în locul nostru! El, Cel asupra căruia nu s-a găsit nicio vină, a fost pedepsit pentru păcatele noastre.

“Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci “cel neprihănit prin credinţă va trăi.” Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: “Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, – fiindcă este scris: “Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” – pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.” (Galateni 3:11-14)

Dar de ce Dumnezeu nu ne-a iertat păcatele noastre, fără a mai trebui să coboare pe pământ şi să se sacrifice pe Sine însuşi pentru noi? Deoarece Dumnezeu are un caracter deopotrivă perfect şi milos!

“Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el, şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: “Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” (Exodul 34:5-7)

Justiţia perfectă, desăvârşită, a Lui Dumnezeu presupune şi pedepsirea completă a păcatului! În acelaşi timp, mila inegalabilă a Lui Dumnezeu cere ca păcatele noastre să ne fie iertate. Dumnezeu trebuie să pedepsească exemplar păcatele noastre şi în acelaşi timp vrea să ne ierte toate păcatele! O sarcină aparent imposibilă. Şi totuşi nimic nu îi este cu neputinţă Lui Dumnezeu. Aşa că Dumnezeu însuşi a ales să fie pedepsit, pe cruce, pentru păcatele noastre, şi în acord cu desăvârşita sa judecată.

Drept urmare, toţi acei care cred în Isus Hristos sunt iertaţi pentru toate păcatele lor şi sunt acoperiţi cu dreapta neprihănire a Lui Isus Hristos!
Şi dacă Dumnezeu a planificat totul cu mult înainte de a veni pe pământ şi propriul său sacrificiu pentru noi, şi ştia că noi nu putem ţine Legea, atunci care a fost scopul Legii? A fost o ucenicie instituită şi prin care noi să putem pricepe că suntem păcătoşi şi că avem nevoie de un Mântuitor. Isus Hristos a împlinit toate cerinţele Legii pentru noi şi în locul nostru, aşa că numai prin credinţa în El putem fi îndreptăţiţi la mântuire!
“Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.” (Romani 3:20)

Isus Hristos însă nu a venit să dea Legea la o parte, ci a venit să o împlinească!
“Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” (Matei 5:17)
“pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.” (Romani 10:3-4)
“Isus i-a zis: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan 14:6)

“Acum, făgăduinţele au fost făcute “lui Avraam şi seminţei lui”. Nu zice: “și seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe); ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: “Şi seminţei tale”, adică Hristos. Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani. Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam. Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină “Sămânţa”, căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor. Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu, este unul singur. Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege. Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos. Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.” (Galateni 3:16-26)

Aşa că nu prin propriile eforturi, în ţinerea Legii Lui Dumnezeu suntem mântuiţi, ci numai prin Harul Lui Dumnezeu şi prin credinţa în Isus Hristos, noi cunoscând astfel naşterea din nou!
“Drept răspuns, Isus i-a zis: “Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”” (Ioan 3:3)

Devenind o nouă fiinţă spirituală, prin naşterea din nou, vechea creatură a păcatului a fost răstignită împreună cu Isus Hristos pe cruce!
“Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; Iar prin aceasta devenim părtaşi cu Isus Hristos!” (Romani 6:6)
“Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (sau: zidire) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)

Şi noi, toţi aceia care credem în Isus Hristos, am fost adoptaţi de Dumnezeu, ca fii şi fiice ale Sale! Noi, toţi aceştia, am fost aleşi pentru adopţia divină încă dinainte de creearea lumii!
“În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,” (Efeseni 1:4-5)

”Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8:29 -30)

“Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii. Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: “Ava”, adică: “Tată!” Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.” (Galateni 4:3-7)

Astfel noi am devenit parte din trupul Lui Isus Hristos!
“Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.” (1 Corinteni 12:27)

Noi, cei care credem în Isus Cristos, am fost rânduiţi să fim slăviţi întru Isus Hristos!
“Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.” (Romani 8:16-17)

“Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8:29-30)

“Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.” (Filipeni 3:20-21)

“Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” (1 Ioan 3:1-2)
“Dar, după cum este scris: “Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2:9)

Dar Biserica Catolică susţine pentru a fi mântuit, mai trebuie îndeplinite o serie de lucrări, afară de credinţa în Isus Hristos. (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canons XXIV & XXX, January 13, 1547)
“Dacă cineva spune că credinţa este suficientă păcătosului pentru a fi mântuit, înţelegându-se prin aceasta că nu mai este nevoie de alte mijlociri pentru îndreptăţire la harul mântuirii, şi că nu mai este nevoie ca el să fie îndrumat şi pregătit pentru aceasta, fiindu-i suficientă propria lui dorinţă, atunci acesta să fie anatema!” (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canon IX, January 13, 1547)

Biserica Catolică a aruncat un blestem infernal, fără efect, asupra tuturor acelora care cred în Evanghelie: că suntem salvaţi doar prin harul Lui Dumnezeu, că Isus Hristos a plătit pentru toate păcatele noastre, şi că în afară de aceasta nimic nu mai contribuie la obţinerea mântuirii.
Biserica Catolică nu susţine învăţătura Scripturii, având învăţături diferite, şi prin urmare este duşmanul declarat al Cuvântului Scris al Scripturii, al singurei căi de obţinere a Harului Lui Dumnezeu, al lui Isus Hristos! Această biserică este antihristul!

“Dacă cineva spune că oamenii sunt mântuiţi prin simpla acceptare a dreptăţii lui Hristos sau prin spălarea păcatelor, cu primirea Duhului Sfânt în inimile lor, şi sau dacă doar harul divin este suficient pentru îndreptăţirea noastră la mântuire, fiind doar o favoare din partea Lui Dumnezeu, atunci acela să fie anatema!” (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canon XI, January 13, 1547)

Tema Bibliei este aceea că Dumnezeu doreşte ca noi să nu mai înfăptuim păcatul şi să ne pocăim, El nu vrea ca noi să fim pedepsiţi pentru păcatele noastre. Isus Hristos a ispăşit deja pedeapsa ce ni se cuvenea. Pocăinţa este cea mai bună dovadă a acceptării lui Isus, a sacrificiului său, precum şi a promisiunea sale cu privire la viaţa veşnică.

Dar Biserica Catolică susţine că pedeapsa temporală a purgatoriului, pentru păcat, este tocmai harul lui Dumnezeu; că iertarea păcatelor şi refacerea comniunii cu Dumnezeu implică iertarea de la pedeapsa veşnică, dar că pedeapsa temporală rămâne!
În timpul cât îndură răbdător tot felul de încercări şi de suferinţe, creştinul trebuie să se străduiască pentru a fi învrednicit la harul pedepsei temporale a purgatoriului -iar când îi va sosi ceasul să privească moartea cu seninătate. El ar trebui să facă eforturi prin acţiuni de binefacere şi de caritate, să se roage şi să practice diferite penintenţe, pentru a-l lăsa la o parte “omul vechi” şi a se preschimba în “omul nou”. (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 1473, 1994)

Dar cum s-ar putea ca harul Lui Dumnezeu să fie pedeapsă când scopul harului divin este tocmai iertarea tuturor păcatelor noastre, şi prin urmare – iertaţi fiind – noi nu vom mai avem de ce suferi vreo pedeapsă pentru niciun păcat? Dacă mântuirea se obţine prin harul Lui Dumnezeu, atunci nu înseamnă că mântuirea nu se obţine prin nicio pedeapsă, ispăşire sau orice altă lucrare!

Dar harul despre care vorbeşte Biserica Catolică implică pedepse şi lucrări (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canons XXIV & XXX, January 13, 1547), atunci harul despre care vorbeşte Biserica Catolică nu este harul Lui Dumnezeu!

“Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.” (Romani 11:6)

Canoanele oficiale ale Bisericii Catolice sunt contrare Evangheliei lui Isus Hristos. Biserica catolică spune că, lucrările bune sunt modalitatea prin care omul dovedeşte că merită mântuirea şi obţine o creştere în har.
Dar din Evanghelie, vezi Romani 11:6, reiese clar că faptele şi harul divin se exclud mutual. Nimeni nu poate primi harul divin prin lucrarea faptelor sale, altminteri harul nu ar mai fi har! Aşadar harul catolicilor de fapt nu este harul Lui Dumnezeu!
“Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.” (Romani 11:6)
Prin urmare, aşa-zisa mântuire datorată faptelor nu este de fapt nicio mântuire!

“Dacă cineva spune că faptele bune prin care vine îndreptăţirea la har sunt doar darurile lui Dumnezeu, şi că aceste fapte bune nu sunt meritele datorită cărora el este îndreptăţit, sau dacă spune că faptele bune pe care le face le datorează harului lui Dumnezeu şi că meritul este al lui Isus Hristos pe care l-a primit în viaţa sa, că altfel omul nu este vrednic de harul divin şi de viaţa veşnică şi de trăirea în slava divină, şi că orice ar face nu merită intrarea în Rai, atunci omul acela să fie anatema!” (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Canon XXXII, January 13, 1547)

Transformă în păcat pocăinţa cerută de credinţa în Isus Hristos. Biserica catolică înlocuieşte doctrina biblică a pocăinţei cu aceea a pedepsei. Mântuirea în biserica catolică este o foarte vagă mântuire. Doctrina catolică a mântuirii este aceea potrivit căreia că nu există nicio certitudine a mântuirii, forma catolică a mântuirii (care nu este nici pe departe mântuire) fiind una ce poate fi pierdută prin voinţa omului. Este necesar ca, catolicii să facă constant penitenţe pentru a obţine spălarea păcatelor şi să obţină mântuirea lor, şi la fel şi atunci când doresc să redobândească mântuirea pierdută!!!

“În ceea ce-i priveşte pe aceia care, datorită păcatului, au pierdut graţia îndreptăţirii lor la mântuire, ei pot fi din nou îndreptăţiţi la mântuire. (canon. xxix), când Dumnezeu este satisfăcut de către aceştia prin sacramentul penitenţelor, ei redobândind graţia îndreptăţirii la mântuire.” (COUNCIL OF TRENT, SESSION VI, DECREE ON JUSTIFICATION, Chapter XIV, On the Fallen and Their Restoration, January 13, 1547)

Un creştin adevărat este însă sigur de mântuirea sa, pentru că Biblia afirmă limpede că Dumnezeu face alegerea şi că odată ales de către Dumnezeu, creştinul este ales pentru eternitate şi nici nu mai poate pierde mântuirea sa. Cei care nu cred în Isus, nu o fac pentru că pur şi simplu ei nu au fost aleşi de către Dumnezeu ca să creadă.
“Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10:26-30)

Odată ce un om este ales pentru mântuire, el nu se poate sustrage acestei alegeri. Asta ar însemna că Dumnezeu a făcut o greşeală, şi ar mai însemna deasemenea că omul poate guverna peste alegerea lui Dumnezeu, ceea ce l-ar face pe Dumnezeu un mincinos şi pe om mai puternic decât însuşi Dumnezeu.
Citiţi în Matei 7:23 ce le va spune Isus Hristos nemântuiţilor la judecata finală. El le va spune că niciodată nu i-a cunoscut pe aceştia. Aceasta nu înseamnă că odată ce ei au fost cunoscuţi de către Dumnezeu, ei au pierdut apoi harul.
“Atunci le voi spune curat: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”” (Matei 7:23)

Aşadar cei nemântuiţi nu au fost niciodată aleşi de către Dumnezeu, în primul rând. Dumnezeu face alegerea şi nu omul.

Observaţi în Matei 7:22 cât de ineficiente sunt faptele bune pentru obţinerea mântuirii, când nemântuiţii vor protesta înaintea lui Isus: “Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Observaţi de asemenea în Matei 7:18-27 că de altfel este cu neputinţă pentru cei nemântuiţi ca ei să fi făcut vreodată cu adevărat fapte bune. Presupusele fapte bune ale nesalvaţilor din biserica catolică nu sunt lucrările Domnului, ci acestea sunt “fructele răului” şi ale neascultării. Faptele lor sunt lucrări care sunt în directă contradicţie cu voia lui Dumnezeu; acestea sunt lucrări păcătoase făcute în conformitate cu regulile păgâne precum acelea ale bisericii catolice.

În contrast cu cele de mai sus, faptele bune ale celor mântuiţi nu sunt mijloacele obţinerii unor merite la mântuire; aceste fapte bune sunt rodul Duhului Sfânt, făcute în supunere plină de dragoste pentru Isus Hristos.
Faptele bune ale celor aleşi sunt puneri în practică ale cuvintelor lui Isus. În schimb, lucrările nemântuiţilor sunt dezvăluite a fi fructele răului atunci când ele sunt analizate în lumina Evangheliei.
“Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu orişicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” (Matei 7:18-27)

Sacramentul catolic al Euharistiei este un sacrament despre care se învaţă că este necesar mulţumirii lui Dumnezeu. Pe de altă parte însă, Dumnezeu a precizat expres că mântuirea nu se datorează faptelor ci doar prin harul Lui Dumnezeu şi credinţa în Isus Hristos. Dar biserica romană are o evanghelie diferită de Evanghelia lui Isus Hristos. Biserica romană face acelaşi lucru pe care l-au făcut şi evreii, atunci când au ignorat poruncile şi harul lui Dumnezeu, înfiinţând propria lor religie şi expusă a fi adevarata cale de a accede în rai.

În realitate, doctrina catolică este o autostradă către Iad. Dacă veţi adăuga otravă în apă, atunci acolo nu va mai fi apă niciodată, iar dacă veţi adăuga faptele legii alături cu credinţa, acolo nu mai este credinţă.
“Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă! Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”” (Matei 9:13)

“Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire; pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.” (Romani 3:20-28)

“Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.” (Galateni 5:4)

“pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: “Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.”” (Romani 9:31-33)

“Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.” (Romani 10:2-4)

“Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche; pentru că şi-ar lua umplutura din haină, şi ruptura ar fi mai rea.Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile pleznesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amândouă.” (Matei 9:16-17)

Oamenii l-au rugat pe Isus să le spună ce ar trebui să facă pentru a câştiga viaţa veşnică şi Isus Hristos le-a răspuns că ei nu trebuie să facă altceva decât să creadă în El.
“Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică, şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuşi Dumnezeu, pe el L-a însemnat cu pecetea Lui. Ei I-au zis: “Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu? Isus le-a răspuns: “Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimis El.” (Ioan 6:27-29)

Faptele bune sunt revăvarsarea mântuirii, faptele bune nu sunt un merit care să atragă după sine mântuirea! Faptele bune sunt fructele unei renaşteri spirituale. Mântuirea se capătă prin harul Lui Dumnezeu şi prin credinţa în Isus Hristos. Dacă cineva crede că faptele bune condiţionează obţinerea mântuirii pe lângă credinţa în Isus Cristos,atunci persoana aceea nu crede cu adevărat în Isus Hristos şi în suficienţa jerftei Sale pe cruce. (Faptele bune nu sunt decât o dovadă, o mărturie a credinţei). “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:8-10)

Biserica catolică nu are nimic a face cu creştinismul, mai potrivit ar fi a se spune că are totul a face cu bisericismul! Doctrina catolică susţine că totul provine de la biserică, inclusiv credinţa. Catehismul Catolic prevede:
“Doar în biserică noi primim credinţa şi o nouă viaţă în Hristos, prin botez.” (CATECHISM OF THE CATHOLIC CHURCH, § 168, 1994)

Pe de altă parte Sfânta Scriptură, declară că credinţa este un dar de la Dumnezeu. Noi, cei care am fost mântuiţi, odată eram morţi în păcat, dar Dumnezeu prin Duhul Sfânt ne-a adus la viaţă prin harul slavei sale.
“Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,” (Efeseni 2:1)
Căci este imposibil pentru un mort în greşeli a face orice, un om mort nu poate a avea nici măcar credinţa, el trebuieşte mai întîi să fie adus din nou la viaţă, născut din nou.
Omul nu are nicidecum instinctul de a veni la Isus Hristos; Dumnezeu trebuie să-l aducă pe om la Isus!
“Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6:44)

Aşadar, pentru ca omul să poată intra în împărăţia cerurilor el trebuieşte mai întîi să fie născut din nou! (vezi Ioan 3:3) Omului nu-i este cu putinţă să se nască din nou, ci Dumnezeu trebuie să o facă pentru om.
“El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.”” (Iacov 1:18)

http://paganismulcatolic.blogspot.ro/2015/03/mantuirea-prin-harul-obtinut-ca-urmare.html

 

Advertisements
This entry was posted in Păgânismul catolic. and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s