Cei trei îngeri din Apocalipsa erau doi: William Miller și Hiram Edson

”Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vai de prorocii fără minte care umblă după duhul lor şi nu văd nimic! (Ezechiel 13:3)
 
Temelia bisericii adventiste de ziua a șaptea se leagă, în ordine cronologică de cele ”trei solii îngerești” din Apocalipsa (cap. 14) care s-ar fi împlinit în anul 1844, ”îngerii” (sau purtătorii) ”divinelor” solii fiind doi bărbați, William Miller și Hiram Edson.

Încă de la bun început trebuie precizat un lucru, nașterea adventismului este legată, fără echivoc, de persoana lui William Miller, un fost baptist american și mason totodată – dar despre asta poate voi vorbi altă dată. Totul a început cu interpretarea pe care acesta a dat-o celor 2300 de seri și dimineți din cartea prorocului Daniel, 8:14 – și pentru care (interpretare) există suficiente rezerve asupra seriozității și integrității ei; însă ceea ce interesează acum este o problemă fundamentală: William Miller a profețit cu exactitate data celei de-a doua reveniri a lui Hristos. De la bun început atrage atenția că, Miller a prezis împlinirea acestui eveniment biblic pentru două termene diferite:

– într-o primă prezicere el a fixat împlinirea acestui eveniment biblic în intervalul cuprins între 21 martie 1843 și 21 martie 1844 (Everett N. Dick, William Miller and the Avent Crisis,pg. 96-97) (foto – http://utc.iath.virginia.edu/christn/chmillhp.html) ;
– apoi, deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, Miller a venit cu o rectificare care de data aceasta nu mai viza un interval de timp ci, era vorba, nici mai mult și nici mai puțin despre ziua în care venirea Domnului urma să se producă: 22 octombrie 1844! Fiind deplin încredințat de acest lucru, el i-a scris o scrisoare editorului Midnight Cry în care îi împărtășea cu frenezie crezul său, scrisoare pe care editorul a publicat-o în numărul din 12 octombrie 1844. Însă cel de-al doilea termen prezis de Miller a avut același rezultat ca și primul!
Rezultatul imediat a fost unul firesc: majoritatea covârșitoare (peste 50 de mii de oameni) care crezuseră în cele două ”solii” ale lui Miller, ”n-au mai vrut să creadă în nimic, socotind că mișcarea adventă a fost condusă de spirite satanice. ” (vezi Ellen G White, Marea Luptă, pg. 390, 412)
Dar chiar și așa însă, au rămas foarte puțini care au continuat să creadă în ”solia îngerească” a lui Miller. Unul dintre ei, pe nume Hiram Edson, pe când trecea pe lângă un lan de porumb a avut brusc o străfulgerare: ”Dar dacă Domnul a venit la data fixată, într-un alt fel de cum l-am așteptat noi?”
Ulterior, ”bănuiala” lui Hiram a fost îmbrățișată de toți cei care rămăseseră credincioși mesajului lui Miller, cu excepția lui Miller însă, care nu a agreat ”solia” lui Hiram Edson, și a respins-o.
Și așa, în loc ca mișcarea milerită să înregistreze un regres și să dispară, ea s-a întărit, consfințindu-se de data asta dogmatic că, cele trei mesaje ale lui Miller și Hiram sunt de fapte cele trei solii îngerești despre care se face vorbire în cartea Apocalipsa! Cea care avea să întrupeze ”spiritul profeției” după săvîrșirea celor trei solii urma să fie de data aceasta o femeie, pe numele său Ellen G White. În cartea ei, ”Experiențe și Viziuni”, la pag. 232, Ellen White urma să afirme acest lucru: cei trei îngeri din Apocalipsa erau de fapt doi, Miller și Edson! Nu conta că Miller a fost în dezacord cu salvarea oferită de către Hiram, o adevărată gură de exigen, pentru a reînvia minciuna care părea să-și fi găsit deja sfârșitul în chiar vremea aceea.
În continuare am să lansez o întrebare pentru care răspunsul îl va da doar Sfânta Scriptură:
Ce fel de proroc a fost William Miller?

Încă de la început trebuie spus că și ucenicii lui Isus au avut curiozitatea de a ști când va fi ”ziua aceea”: ”… Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri” (Marcu 13:4)

O întrebare firească, omenească până la urmă pentru aceia care se hrăneau cu învățătura Domnului Hristos, ca niște copii! Iar răspunsul lui Hristos la întrebarea ucenicilor săi începe cu o AVERTIZARE:  „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.” (Marcu 13:5) și abia după aceea, El le zugrăvește un tablou în care apar hristoși mincinoși, războaie și prigoniri din pricina mărturiei apoi, El arată că o CONDIȚIE preliminară și fundamentantală, fără de care nu se poate, va trebui îndeplinită: ” Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor.” (Marcu 13:10)  Isus le arată ucenicilor săi că zilele ce vor premerge revenirea Lui vor avea o CARACTERISTICĂ inconfundabilă, care vor face o distincție clară: ”Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi, şi cum nici nu va mai fi vreodată.” (Marcu 13: 19)
Odată cu precipitarea evenimentelor se vor înmulți și hristoșii mincinoși: ”Dacă vă va zice cineva atunci: „Iată, Hristosul este aici” sau: „Iată-L acolo”, SĂ NU-L CREDEȚI.” (Marcu 13:21)
Acestea vor fi evenimente groaznice, abundând în înșelătorii la scară planetară! Oamenii vor fi într-o derivă totală – toți cei care au respins Evanghelia Împărăției!
Zilele acelea de necaz vor fi întregite de un adevărat cataclism cosmic: ”… soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate.  Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.” (Marcu 13:24-27)
Este limpede așadar că, venirea Lui Hristos, care va urma imediat acestor evenimente, va fi una vizibilă literal, pentru toți oamenii de pe pământ! Am văzut deci că, Hristos le-a făcut cunoscut ucenicilor doar semnele care vor precede venirea sa în slavă, însă despre o dată anume, El nu le-a spus nimic, ci doar le-a evidențiat un fapt, anume că: ”… despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea.” (Marcu 13:32-33)
Despre un anume fel de îndrăzneală
Hristos spune că numărul hristoșilor mincinoși va fi mare și avertizează cu propoziții simple dar ferme: ”Băgați de seamă să nu vă înșele cineva!” sau ”Să nu-l credeți!”… Dar William Miller după cât se vede, nu a catadicsit să cerceteze cu adevărat cuvântul Evangheliei, ba mai mult prin aceea că a fixat și o dată pentru ”ziua aceea” el face obiectul evident al avertizărilor lui Isus! Dacă ar fi să excludem posibilitatea, reală, a unei înșelătorii deliberate practicate de acesta în raport cu învățătura Scripturii, rămâne totuși îndrăzneala! William Miller a avut îndrăzneala de a anunța (profeți) ziua și anul revenirii Domnului Isus Hristos! Prin urmare el a fost un proroc mincinos, chiar și dacă varianta auto-înșelării este exclusivă – însă, în urma sa, rămâne păcatul înșelării a milioane și milioane de suflete de bune credință… Dar cum rămâne cu ”îndrăzneala” aceasta?
În Numeri 12:6 stă scris: ”Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.” Cu alte cuvinte, Biblia ne spune că, prorocirea adevărată este urmarea unei descoperiri voite și fără echivoc din partea Lui Dumnezeu.
Dar poate că, unii, învățați să întoarcă lucrurile pe dos, doar în folosul lor să fie, vor spune așa: ”Dar William Miller nu a fost proroc! Ci el doar a făcut niște calcule! Doar și Biblia vorbește despre ”pricepere”!” Dar îndrăzneala de acest fel, care a presupus în mod conștient impactul social, public, al unui asemenea eveniment, neconsumat în cele din urmă, a fost oare ea pe placul lui Dumnezeu? Și revenind la profeție, chiar și anunțarea unor evenimente, tot prin profeție se traduce, indiferent că la baza acelor evenimente au stat ”niște” calcule izvorâte nu neapărat din rea credință… Însă luarea Numelui Domnului în deșert este rea credință fiindcă, presupune călcarea celei de-a treia porunci! Iată cum: fiindcă Domnul a zis că, ”… despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. ” iar Miller nu a ținut cont de cuvintele Domnului atunci când a fixat ziua și anul venirii literale a lui Hristos!
Dar atunci, dacă William Miller a mințit, unii, avînd dubii legat de asta, poate că se vor întreba în sinea lor, ”Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?” (Deuteronom 18:21) Biblia oferă răspunsul la o astfel de întrebare care este legitimă: ”Când ceea ce va spune prorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el.” (Deuteronom 18:22)

O astfel de ”îndrăzneală” este una neobișnuită, care transcede preocupările unui om obișnuit, iar prin rezultatele sale, contrare voii Lui Dumnezeu, nu poate rămâne nesancționată! La un simplu exercițiu de imaginație, putem afla care ar fi fost rezultatul unei astfel de îndrăzneli, în vremea lui Moise, doar citind versetul 20 din același capitol: pedeapsa cu moartea! Pe toți acei învățători care, în numele minciunii lui Miller, au transformat ținerea Sabatului în sigiliul Duhului Sfânt, Dumnezeu îi va confrunta cu grozava și sistematica călcare a poruncii a treia, care sună așa: ” Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.” (Exod 20:7)! Porunca a treia stipulează clar că încălcarea ei, cu atât mai mult printr-o îndrăzneală ca cea de mai sus, atrage inevitabil pedeapsa!

Să ne ferim așadar de o astfel de îndrăzneală, iar exemplul unuia ca William Miller ar trebui să fie suficient pentru orice creștin de bună credință, căruia ar trebui să-i fie groază de a vorbi minciuni în Numele Domnului! Un astfel de om va moșteni un singur ”sigiliu”, acela al pierzării veșnice, alături de acela pe care Biblia îl numește, Tatăl Minciunii, Diavolul și Satana care înșeală întreaga lume! Ce nebunie, nu-i așa? Ce grozavă nebunie: William Miller avea ”să știe” ceva ce nici Fiului nu-i este îngăduit a ști! Din dorința sinceră de a urma rezultatul firesc al unei asemenea minciuni, mergând pe firul logicii și nu al blasfemiei, ar rezulta totuși o blasfemie: anume că dacă doar Tatăl știe despre ziua aceea și William Miller ar fi putut ști asta la rându-i (dacă s-ar fi adeverit), s-ar fi putut afirma atunci că William Miller este ”Dumnezeu”?
Nebunul din porumb.

Decepția înșelătoriei/autoînșelătoriei milerite, a fost perpetuată atunci când aproape nimeni nu mai credea, de către un anume Hiram Edson, așa cum am arătat deja mai sus. Acesta a crezut în valabilitatea ”soliei” milerite și a continuat să creadă și atunci când cei mai mulți realizaseră că totul fusese o himeră! Așa cum mi-am propus, în cazul lui Miller, de a-l disculpa de rea intențiune, de o deliberată practicare a înșelătoriei, la fel voi proceda și în cazul lui Hiram Edson; să zicem așadar că și el a fost victima unei minciuni prin autoînșelare, dar pe care însă a perpetuat-o la rîndu-i… Mai concret, Hiram ar putea fi ”disculpat” el, înaintea Lui Dumnezeu, pe motiv de nebunie? De aceea am ales și subtitlul de mai sus! Hiram Edson, ca de altfel și William Miller, nu au fost nebuni… cel puțin nu în sensul clinic! ”Nebunia” lui Edson a fost aceea a ”îndrăznelii” despre care am vorbit deja în cazul lui William Miller!

Dar haide să revenim la pasajele expuse în capitolul 13 din Evanghelia după Marcu, mai exact la unul care este important pentru analiza ”soliei” lui Edson: ” Dacă vă va zice cineva atunci: „Iată, Hristosul este aici” sau: „Iată-L acolo”, să nu-l credeţi.” (13:21)
Așa cum am spus, Hiram Edson a perpetuat minciuna lui Miller prin aceea că, el a conchis că Domnul venise la data de 22 octombrie 1844, dar ”în alt fel decât l-am așteptat noi”… A urmat un consiliu al liderilor organizației la care s-a decis că, ”Domnul nu a venit pe pământ pentru că a venit în Sanctuarul ceresc, în Sfânta Sfintelor!”; explicația aceasta are legătură cu o anumită învățătură a baptiștilor din acea vreme care credeau că Domnul face o lucrare de ispășire în cer într-un mod similar cum o făceau preoții Vechiului Legământ – o învățătură nevalabilă biblic, dar asupra căreia nu voi insista acum.
Revenind la ”solia” lui Hiram Edson, ce-a de-a treia ”solie îngerească” potrivit crezului adventist, ea se poate traduce ma simplu prin: ”Hristos nu este cu noi aci (pe pământ), pentru că El este acolo (în Sfânta Sfintelor)!”; prin urmare, ca un veritabil proroc mincinos, Hiram Edson, vorbind cu îndrăzneală niște scorneli din mintea sa, spune: ”Iată-l acolo!”, împlinind la rându-i obiectul avertizării făcute de Domnul Isus Hristos acum aproape 2000 de ani, avertizare încheiată cu îndemnul: ”Să nu-l credeți!”…

Hiram Edson a dat un suflu nou ”îndrăznelii” lui Miller, iar faptul acesta nu doar că încalcă porunca a treia din Decalog, find vrednică de pedeapsa cu moartea, dar el este arătat cu ”degetul” adevăratului spirit profetic: ”Să nu-l credeți!”… Isus Hristos a știut că vor fi astfel de oameni, care în Numele Său vor strecura erezii nimicitoare. Ce nebunie, nu-i așa? Hiram Edson cutează să descrie, potrivit unei convingeri personale, locurile cerești prin care umblă Dumnezeu Tatăl și Fiul său Hristos și că, de-abia din data de 22 octombrie 1844, Hristos a intrat în Sfânta Sfintelor dintr-un ”Sanctuar Ceresc” după chipul și asemănarea minții unui suflet rătăcit și condamnat la o veșnică pierzare pentru îndrăzneala lui! Oameni ca aceștia zădărnicesc jertfa lui Hristos prin răstălmăcire și legalism… Și totuși, trebuie să fi nebun pentru a vorbi astfel în Numele Domnului! Doar un nebun și un ucigaș poate lansa asemenea erezii nimicitoare! Din acest motiv eu cred că, ziua de 22 octombrie 1844, ar trebui prevăzută ca materie de studiu în manualele de specialitate privind nu numai religia ci și arta manipulării prin persuasiune!

Se cuvine o clarificare extrem de importantă și asta chiar în ton cu poziția masonului baptist William Miller: el a profețit literal sfârșitul lumii și venirea Fiului omului, în slavă și cu mare putere. (vezi Marcu 13:26) William Miller a anunțat cu îndrăzneală împlinirea acelui eveniment în care ”orice ochi îl va vedea. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui!” (Apocalipsa 1:7) Mesajul ”îngerului” Miller a fost destinat întregului pământ, a fost unul fără echivoc în privința ”naturii” venirii: ”orice ochi îl va vedea!”… Dar, ”noroc” cu gogorița lui Hiram Edson care, rezumând cele de mai sus poate fi concentrată așa: ”El nu este aici pentru că El estea acolo. Din acest motiv nu L-am putut vedea! Și e treaba lui William Miller dacă nu este de acord cu ceea ce cred eu despre asta!”… Asta nu înseamnă că adventiștii de ziua a șaptea au încetat a aștepta venirea literală a Mântuitorului, ci doar că, ei au fost înșelați de trei ori, la început, de ”soliile” celor doi ”îngeri” mincinoși din ”Apocalipsa”!
Concluzie
Din motivele expuse mai sus, eu nu cred că această grozăvie a înșelăciunii, ”în Numele Domnului” ar trebui cruțată în plan spiritual – fiindcă natura îndrăznelii unei asemenea grozăvii, cu impact nimicitor în zădărnicirea jertfei lui Hristos, este una evident satanică! Aceste ”trei solii îngerești” mincinoase sunt o formă de încurajare subtilă a practicării legalismului și a desconsiderării jertfei mântuitoare a lui Hristos. Aceste trei solii mincinoase au marcat umbrirea Evangheliei Împărăției, pentru mulți dintre oameni, și au sfîrșit prin gălăgioasa trîmbițare a ținerii poruncii a 4 a … Pentru cei orbiți de ereziile lui Miller și Edson, păzirea Sabatului este cea mai mare poruncă a lui Dumnezeu! Iar neținerea ei, potrivit înșelătoriei adventiste, este similară cu primirea semnului fiarei…

Într-o prelegere a sa, celebrul predicator adventist Doug Batchelor (Cine sunt cei 144000?) se avântă pînă acolo în a desființa creștinismul indiferent de confesiune, numindu-l ”un creștinism de plastic, artificial…” (Aș fi vrut doar ca acest om să fi fost în aceeași celulă cu Richard Wurmbrand sau cu Gafencu sau cu Ioan Ianolide etc… întemnițați pentru Hristos, martirii noștri pentru Hristos! Tot așa ar fi vorbit Doug, sau ar fi colaborat cu securitatea ca să scape, așa cum a colaborat masiv, conducerea bisericii adventiste cu regimul comunist? E ipotetic, fiindcă prin anii 50-60, Doug era doar un mucos, dar nu și un om fără minte așa cum este astăzi!)

Doug Bachelor declară că, ținerea Sabatului este dovada închinării adevărate! ”Sabatul e cel care-L indică pe Creator. Asta (Sabat) va fi scris în inimile și mințile poporului său…”
Nu aș dori ca cineva să creadă că eu promovez un lucru similar cu desființarea Legii, dimpotrivă…. Ceea ce mă dezgustă însă este îndrăzneala cu care ei condiționează Mântuirea: ”scrierea Sabatului în inimile oamenilor”! Se pare însă că, Doug și ceilalți au uitat un amănunt extrem de important, anume că, ”Fiul omului este Domn și al Sabatului” (Matei 12:8)… Așadar cum sună mesajul lui Doug? El sună exact așa: ”Sabatul în inima omului și NU Hristos în inima omului!” – concluzia care decurge se datorează nu numai legalismului ci și mai cu seamă omiterii Numelui Sfânt, de atâtea ori… Ignorarea acestei nuanțe este cea care duce la legalism!
Dar iată ce spune aostolul Pavel: ”Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.” (Galateni 2:21) și, ”    Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită” (Romani 4:14)… Iată așadar, concis, care sunt efectele dramatice ale îndrăznelii celor doi soli mincinoși, William Miller și Hiram Edson, niște proroci mininoși care au lăsat prin ereziile lor o moștenire a pierzării veșnice!
Degeaba spune Pavel, ” De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor”? (Romani 14:6)
Oare este atât de greu de priceput că mesajul său nu vorbește despre credința fără fapte, evident, ci despre un fapt cu mult mai important, acela al mîntuirii prin credință? Apostolul Iacov și el arată că, credința fără fapte este zadarnică! Nu acesta este însă mesajul Evangheliei, ci cu totul altul, este vorba despre ”primatul” sau întîietatea acceptării lui Hristos ca Domn, în inimă și nu a primatului vreunor obiceiuri sau tradiții sau sabate: ” Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.” (Coloseni 2:16,17)
Pavel atrăgea atenția încă de pe atunci asupra unora care, în numele Legii ”scrise” în inimi după tiparul fariseilor, ameințau să ”răpească premiul alergării , făcându-și voia” lor înșiși (Coloseni 2:19) ignorând a se ține strîns, în legătură, de Capul Bisericii care este Hristos!
Din motivul acesta, de multe ori m-am gândit eu la un anume lucru: până unde ar putea merge Satana cu arta înșelătoriei sale, întru zădărnicirea jertfei lui Hristos? Răspunsul acesta mi-a venit după 20 de ani de cunoaștere profundă a unor realități din sânul organizațiilor de azi, care poartă numele de Biserică! Nu am în vedere acele organizații care desființează Biblia în numele Tradiției, ci dimpotrivă, pe acele organizații care în numele a ”ESTE SCRIS” ar putea lucra în vrăjmășie față de Jertfa Salvatoare a Lui Hristos! Așadar, există vreo învățătură biblică sau mai ales, poruncă, care prin exagerarea aplicării ei să aibă ca rezultat păcatul respingerii lui Hristos? Există vreo poruncă, între cele zece, care prin ținerea ei cu zel, să fie în fapt o pricină de scârbă înaintea Lui Dumnezeu? Eu cred că, da, din păcate, iar fariseii au dovedit asta din plin atunci când l-au judecat pe însuși Isus pentru ”călcarea” ei! Iar astăzi, în zilele noastre, sunt unii care spurcă și pîngăresc ziua de odihnă prin zădărnicirea jertfei lui Hristos – ”Sabatul scris în inimile oamenilor este sigilul, dovada mântuirii”, sunea Doug mai sus și ca el, mulți alții! Sunt cuvintele lor, nu ale mele! Eu doar le redau, și mai mult decît atât, voi reveni cât de curând asupra lor, dacă Dumnezeu mă va lumina să fac asta! O convingere ca aceasta despre Sabat, ca sigiliu, ca pecete a Duhului Sfânt, reprezintă una dintre cele mai perfide lucrări ale Satanei din întreaga biserică creștină! Diferența dintre o astfel de erezie nimicitoare și aceea a lucrării apostaziei catolice  este una fundamentală: în timp ce biserica catolică învață o doctrină fățiș antibiblică, în schimb, biserica adventistă de ziua a șaptea, la ”adăpostul” Scripturii, zădărnicește jertfa salvatoare a lui Hristos prin năzărirea unui idol monstruos al sabatului, idol născut din îndrăzneala vorbirii unor proroci mincinoși: William Miller și Hiram Edson!

Acești doi oameni au vorbit lucruri din capul lor, în Numele Domnului, și astfel  se fac vinovați de un păcat veșnic. Iată ce spune Biblia, în legătură cu asta: ”… căci cine ar îndrăzni să se apropie din capul lui de Mine? – zice Domnul.” (Ieremia 30:21), căci alegerea este doar a lui Dumnezeu. 

William Miller și Hiram Edson au prezentat cuvântul lor ca fiind al lui Dumnezeu: acesta este păcatul care arată că, de fapt, cei doi erau însemnați cu sigiliul Tatălui Minciunii și nicidecum cu acela al Duhului Sfânt!
”Iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu. Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce prorocesc vise neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă şi nu sunt de niciun folos poporului acestuia, zice Domnul.” (Ieremia 23:31,32)

Advertisements
This entry was posted in Ellen G. White, Erezia adventistă and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s