Atacul romano-catolicismului asupra Cuvântului Lui Dumnezeu.

Satana ştie că, Cuvântul Lui Dumnezeu este calea mântuirii. Satana ştie de asemenea că, Dumnezeu a promis să păstreze cuvintele sale neschimbate, aşa că ar fi inutil pentru el să încerce să distrugă cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, în loc să mai încerce să distrugă cuvintele lui Dumnezeu, Satana a instituit o strategie bazată pe două instrumente esenţiale pentru a ţine Sfintele Scripturi departe de oameni. Primul instrument al strategiei a fost interzicerea posesiei şi citirii Bibliei! Când, peste ani, acest prim instrument şi-a dovedit ineficienţa, Satana a apelat la al doilea instrument: acela de a nega că Dumnezeu a păstrat cuvintele Sale procedând la o ofertă masivă de biblii falsificate în întreaga lume, înşelându-i şi determinându-i pe mulţi în a crede că tocmai falsul deţinut de către ei, este varianta cea mai apropiată de de autentic, de Cuvântul Lui Dumnezeu.
Biserica Romano-Catolică ştie că în cazul în care oamenii sunt capabili să citească, pentru ei înşişi, Cuvântul lui Dumnezeu, atunci ei vor descoperi că doctrinele şi tradiţiile catolice nu numai că sunt în plus faţă de Scripturi dar mai ales că acestea încalcă Sfânta Scriptură.
Biserica Catolică are o istorie lungă de încercări de a ţine departe de oameni cuvântul lui Dumnezeu.

De exemplu, la Consiliul din Terragona în 1234 AD, Biserica Romano-Catolică a interzis tuturor oamenilor deţinerea nici unei părţi măcar din Vechiul sau Noul Testament, în oricare dintre limbile romanice (portugheză, spaniolă, catalană, Provencal, franceză, reto-romană, italiană, sarda, şi română). Consiliul a hotărât că oricine deţine o Biblie să fie deferit episcopului local pentru a fi ars pe rug.

În 1229, la Consiliul de la Toulouse (prezidat de către Papa Grigore al IX-lea), Biserica Catolică le-a interzis laicilor (adică tuturor acelora care nu erau ordinați în biserică) să deţină Sfânta Scriptură şi să o traducă în “limba vulgară” (limbă comună a oricărei ţări aflate în sfera de influenţă a Bisericii Romano Catolice).

În 1551, Inchiziţia Catolică, prin “Index Valentia”, a interzis ca Sfânta Scriptură să fie tradusă în limba spaniolă sau în orice alt “dialect local.”

În 1559, prin “Librorum Prohibitorum Index” (Indicele de cărţi interzise) se cere permisiunea Bisericii Catolice pentru a se putea citi versiunea catolică a Bibliei; toate Bibliile aparţinând creştinilor de alte confesiuni au fost pur şi simplu interzise.

La 8 septembrie, 1713, Papa Clement XI, în conformitatea cu Constituţia sa Dogmatică, “Unigenitus”, a decretat ca fiind greşită ideea potrivit căreia toţi oamenii pot citi Sfânta Scriptură!

Pe 5 mai, 1824 Papa Leo XII emite enciclica “Ubi Primum” prin care le recomandă episcopilor să le reamintească oamenilor, să nu citească Biblia.

Pe 24 mai 1829, Papa Pius VIII a emis enciclica Traditi Humilitati, prin care îi îndemna pe catolici să observe răspândirea de Biblii traduse în limba sau dialectul local, pentru că acele Biblii ar fi pus în pericol învăţăturile “sacre” ale Bisericii Catolice.

Pe 8 mai, 1844, Papa Grigore XVI emite enciclica “Inter Praecipuas” prin care a descris societăţile adepte ale Bibliei ca  urzind împotriva credinţei catolice prin furnizarea de Biblii pentru oamenii obişnuiţi din popor, la care s-a referit ca la nişte “infideli”, păcătoşi!

Pe 25 ianuarie 1897, Papa Leo XIII emite Constituţia apostolică, “Officiorum AC Munerum” prin care interzice toate traducerile Bibliei în limba sau dialectul local. Codul catolic al legii canonice din 1918, Indicele de cărţi interzise, Canonul 1385, § 1, interzice orice publicare a Sfintei Scripturi fără supervizarea catolică – “cenzura ecleziastică.”

În 1983, Codul catolic al Legii Canonice, Canon 825, § ,1 interzice publicarea Sfintei Scripturi, fără acordul apostolic al Conferinţei Episcopale. Doctrinele oficiale ale Bisericii Catolice de interzicere a publicării Bibliei, de interzicere a posesiei, sau de lectură a Bibliei, nu au fost doar sugestii, ele au fost aplicate.

De exemplu, pe 6 octombrie, 1536 la Vilvorde (lângă Bruxelles, Belgia) William Tyndale a fost ars pe rug. Crima lui a fost că a tradus Sfânta Scriptură în limba engleză şi apoi a multiplicat-o, distribuind-o oamenilor, încălcând astfel regulile şi normele bisericii romano-catolice!
Strămoşii Bisericii Catolice au trăit în preajma apostolilor din vremea Lui Isus, denaturând Sfânta Scriptură şi deposedându-i, forţat, pe oameni de Sfânta Scriptură!
“Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi tăria.” (2 Petru 3:15-17)
Advertisements
This entry was posted in Păgânismul catolic. and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s