Sigiliul New Age/ocultismului în scrierile lui Ellen G. White: Ochiul atotvăzător!

”Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” (2 Corinteni 11:14)
 
 

Ellen G. White și Ochiul Atotvăzător. Vorbește Biblia despre Ochiul Atotvăzător?

Ellen G. White, (26 nov. 1827 – 16 iul 1915) cunoscută pentru adventiștii de ziua a șaptea ca “Mesager al lui Dumnezeu” sau “Profet al lui Dumnezeu”, a folosit  în scrierile sale o terminologie New Age / ocultă și a predat o doctrină inspirată de masonerie.
Din motive de concizie nu vom cita toate pasajele în care Ellen G. White a folosit termenul masonic, “Ochiul atotvăzător”. (Ea a repetat aceleași pasaje în diverse publicații.) Ceva mai jos am selectat câteva citate din operele complete ale lui Ellen White, găzduite pe site-ul web http://www.whiteestate.org.
Însă mai întâi să vedem ce spune Biblia:  Dumnezeu, vede El toate lucrurile? Bineînțeles că da!
”Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni.”(Proverbe 15: 3)
Este ochiul Domnului peste cei ce se tem de El? Da
”Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui,” (Psalmul 33:18)
Dar Sfânta Scriptură, face ea vreodată referire la Dumnezeu cu termenul distinct masonic, “Ochiul atotvăzător”? Nu!
Ochiul atotvăzător este “Ochiul lui Horus” (sau ochiul lui Osiris), și nu Dumnezeul Bibliei creștine.
Iată câteva citate din scrierile sale în care Ellen White folosește acest termen:
”Ce frumos era pământul atunci când a iesit din mâna Creatorului! Dumnezeu a prezentat în fața universului o lume în care chiar ochiul Lui atotvăzător n-a putut găsi nicio pată, fără defecte sau strâmbătate. (Christ Triumphant (1999) , page 8, paragraph 2; http://www.egwtext.WhiteEstate.org/cgi-bin/egw2html?C=3940463&K=235851082310815422)
”Vă repetăm ceea ce de multe ori s-a spus și mai înainte că, în poporul de astăzi al lui Dumnezeu s-au strecurat pericole asemănătoare cu acelea care au distrus, aproape în toalitate, Israelul. Porunca, “Să nu ai alți dumnezei afară de Mine”, a fost dată la Sinai pentru fiecare suflet care ar trebui să trăiască pe pământ. Noi nu ne putem sustrage de la cerințele Legii lui Dumnezeu, după cum nu ne putem ascunde de ochiul atotvăzător.” (The Signs of the Times, February 22, 1905, paragraph 2; http://www.egwtext.WhiteEstate.org/cgi-bin/egw2html?C=135131654&K=235851082310815422)
”Era o floare frumoasă de culoare roz în grădină, numită Trandafirul de Sharon. Îmi amintesc cu reverență de apropierea de ea precum și de atingerea petalelor ei delicate; în ochii mei, ele mi s-au părut sacre. Inima mea s-a umplut de tandrețe și dragoste pentru aceste creații minunate ale lui Dumnezeu. Am putut vedea perfecțiunea divină în florile care împodobeau pământul; Dumnezeu le purta de grijă, și ochiul lui atotvăzător era asupra lor. El le-a făcut și le-a numit bune.” ( Life Sketches Manuscript, page 25, paragraph 1; http://www.egwtext.WhiteEstate.org/cgi-bin/egw2html?C=209401015&K=235851082310815422)

Există numeroase teorii cu privire la “ochiul atotvăzător”. Chiar și cei mai mulți membri ai societăților secrete nu pot înțelege pe deplin sensul acestuia. Însă noi creștinii PUTEM înțelege, deoarece este scris: ”Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16:13)

Din fericire, după cum veți vedea, Biblia ne dă răspunsurile.
Ca remarcă, rețineți că scopul tuturor organizațiilor luciferice, grupurilor oculte, societăților secrete și cultelor creștine apostate este de a vă orbi de la lumina Evangheliei, așa cum Biblia spune ”…a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 4:4); Să urmăm exemplul apostolului Pavel care spunea, ”Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;” (Romani 1:16)  Însă, ca un tulburător paradox, grupurile oculte le oferă membrilor lor iluminarea, dar în realitate Biblia spune că, ele  îi orbesc pe oameni de la a putea vedea adevărul mântuitor al Evangheliei lui Iisus Hristos.
5 sensuri fundamentale ale ochiului atotvăzător

Pentru înțelegerea corectă a termenului de ochi atotvăzător trebuie avut în vedere că, există diferite aspecte ale acestui ”ochi atotvăzător”, care sunt următoarele: un sens fundamental, un sens practic, un sens profetic, o semnificație istorică, și o înțelegere mistică a termenului…

1. Sensul fundamental indică faptul că, ochiul în discuție îl simbolizează Lucifer [În Isaia 14:12: ebraicul, heylel, înseamnă “steaua de dimineață” (sensul de luminozitate)]. Satana este dumnezeul acestei lumi rele, vezi 2 Corinteni 4: 4.
2. Sensul practic merge înapoi la Grădina Edenului (Geneza 3: 5), atunci când șarpele a amăgit-o pe Eva, promițându-i că, ea și Adam vor deveni “dumnezei” dacă nu-l vor asculta pe Dumnezeu. Când au mâncat din fructul interzis, ochiul înțelegerii lor (în ebraică: Ayin, adică un “ochi” la singular) a fost deschis cu privire la bine și rău. Ei au devenit “ca Dumnezeu”, în sensul că, de acum aveau posibilitatea de a lua propriile decizii cu privire la bine și rău. Ceea ce însă șarpele nu i-a spus Evei a fost faptul că, existau consecințe grave pentru alegerea răului (a neascultării de Dumnezeu).

3. Sensul profetic provine din Zaharia 11:17, care spune: ”Vai de păstorul de nimic care îşi părăseşte oile! Să cadă sabia pe braţul lui şi pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce braţul de tot şi să i se stingă ochiul drept!”. Așadar un blestem pentru cei care prăpădesc turma și implicit pentru antihrist.

4. Sensul istoric își are originea în Egiptul antic; vezi învățătura prin care egiptenii credeau că, glanda pineală, pe care ei o disecau din creierul celui decedat era considerată “al treilea ochi”, ca cel responsabil de iluminarea omului. În cartea prorocului Daniel 3: 1-6, putem citi despre chipul ridicat de Nabucodonosor, (arheologic, a fost un obelisc de 90 x 9  picioare; obeliscul era un simbol falic). Toate simbolurile oculte masonice din ziua de azi se regăsesc istoric în Egiptul și Babilonul antic. Simbolurile moderne oculte își au originea lor în religiile antice păgâne.

5. Sensul mistic este faptul că cel de-al treilea ochi simbolizează abilitatea de a vedea lucruri care nu pot fi văzute normal: cu alte cuvinte, al treilea ochi este capacitatea cuiva de a-și cunoaște potențialul; iar asta învață Noua Ordine Mondială, hinduismul, Cabala, francmasoneria, mormonismul, budismul și religiile oculte orientale care se închină la ochiul atotvăzător. În cartea prorocului Daniel 11:38 (traducerea King James, autorizată, din 1611) se arată că, antihristul se va închina “dumnezeului forțelor (sau puterilor).”: ”În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetățuilor (puterilor – în versiunea King James cu apocrife de la 1611); acestui dumnezeu, pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ.” Aceasta este religia misticismului New Age. Biblia spune că, prin pace, antihristul îi va distruge pe mulți: ”… va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniștiți” (Daniel 8:25).

Toate aceste cinci aspecte sunt cuprinse în simbolul ezoteric al Ochiului Atotvăzător (vezi marele sigiliu al SUA din 1782, și de pe hârtia de un dolar din 1935). Toate cele cinci aspecte armonizează pregătirea lumii pentru venirea lui Antihrist. Deci rețineți aceste cinci aspecte distincte și, legat de acestea, să aveți mereu în minte un citat biblic important care vă va ajuta să înțelegeți adevărul cu privire la ochiul atotvăzător – care îl reprezintă înainte de toate pe Lucifer, “îngerul de lumină” –  ”Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.” (Corinteni două 11:15)

Lucifer însuși a scornit ideea de ”ochi atotvăzător”: “dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” (Geneza 3:5)
În Matei 4: 8-10, este relatat faptul că, Satana l-a ispitit pe Domnul Isus Hristos, oferindu-i toate împărățiile acestei lumi și slava lor în schimbul închinării. Isus a biruit Diavolul citând Cuvântul lui Dumnezeu.

Câteva referiri masonice autorizate la Ochiul atotvăzător, un termen de proveniență masonică.

În 1782, ochiul atotvăzător (sau ochiul providenței) a fost adoptat ca parte a simbolismului pe reversul marelui sigiliu al Statelor Unite. Acesta a fost propus pentru prima dată ca element al marelui sigiliu în  anul 1776 de către  francmasonul Pierre Eugene du Simitiere. [http://www.state.gov/documents/organization/27807.pdf]

În versiunea aprobată a sigiliului, ochiul atotvăzător este poziționat deasupra unei piramide neterminate iar motto-ul care apare deasupra ochiului, Annuit Coeptis, înseamnă “El [Dumnezeu] aprobă (sau a aprobat) întreprinderile [noastre]”
[http://greatseal.com/mottoes/coeptis.html]
Ochiul Providenței (Atotvăzător) este de obicei asociat cu Francmasoneria. Ochiul a apărut pentru prima dată, ca parte a iconografiei standard a francmasonilor de la anul 1797 – vezi publicația  francmasonică, Monitorul lui Thomas Smith Webb. [http://www.msana.com/eyeinpyramid.asp]; aici, ea reprezintă ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu și este un memento că, gândurile și faptele unui mason sunt întotdeauna observate de Dumnezeu (care este menționat în masonerie ca Marele Arhitect al Universului).

De obicei, masonicul ochi atotvăzător are o glorie semi-circulară sub el; alteori, ochiul este încadrat de un triunghi.

Iată ce spune Manly P. Hall despre ochiul atotvăzător:
”Pe reversul marelui sigiliu al națiunii noastre apare o piramidă neterminată care reprezintă societatea umană însăși, imperfectă și incompletă. Deasupra ei plutește simbolul ordinelor ezoterice, triunghiul radiant cu ochiul atotvăzător. … Există o singură origine posibilă pentru aceste simboluri și aceasta este că, societățile secrete au sosit în această țară cu 150 de ani înainte de Războiul de Independență. … Nu poate fi nicio îndoială că, marele sigiliu a fost direct inspirat de aceste ordine … “ (Manly P. Hall, The Secret Destiny of America, pp. 174, 181)
sau alt mason spunea,
”Frumosul nostru sigiliu este o expresie a francmasoneriei, o expresie a ideilor oculte.” (Wyckoff, H. S. Marele Sigiliu american.Mystic Lumina, rosicrucian Magazine, p.56.)
Noua Enciclopedia francmasoneriei definește astfel ochiul atotvăzător:
Este numit ochiul închis al întunericului necunoscut”, ”prin aluzia la întunericul spiritul nemanifestat”, “înainte de crearea ființelor și lucrurilor. Dar în ceea ce se numește Creație, se spune că prin ochiul deschis a curs strălucirea duhului tainic prin eoni și prin spații.” ” Plutarh spunea că, divinitatea supremă a Egiptului a fost reprezentată simbolic ca un ochi și că, o astfel de emblemă cuprinsă în flacăra solară, reapare în vechile teozofii. ” (Arthur Edward Waite, A New Encyclopaedia of Freemasonry 1970, p. 21)

Iată cum descrie ochiul atotvăzător, urmașa lui Helen Blavatsky, Alice Bailey, lideră teozofistă și autoare a numeroase cărți oculte:

”Atunci când mișcarea masonică poate fi separată de politică și de obiectivele sociale și de starea sa prezentă, paralizantă, de inerție, ea va satisface nevoia celor care pot și ar trebui să mânuiască puterea. Masoneria este custodele legii; ea este Casa Tainelor și scaunul de inițiere. Ea deține în ritualul său simbolismul Divinității și calea mântuirii este reprezentată în lucrarea sa. Metodele Divinității sunt dovedite în templele sale și sub ”ochiul atotvăzător”, lucrarea poate continua mai departe. Masoneria este o organizație mult mai ocultă decât poate fi realizat și este destinată a fi școala de instruire pentru următorii ocultiștii avansați.” (Alice Bailey, “The Externalization of the Hierarchy” – Section IV – Stages in the Externalization)

În cartea sa, “A Treatise on Cosmic Fire”, Alice Bailey face încă o dată aluzie la “ochiul atotvăzător” …

” Doar prin intermediul acestui “ochi atotvăzător”, adeptul poate ca în orice moment dorește, să se pună în contact cu discipolii săi de oriunde; prin acest ochi el poate comunica cu confrații lui de pe planetă, de la polii opuși al planetei noastre,  și din a treia planetă care, cu a noastră, formează un triunghi; El poate, prin energia direcționată de la el, să controleze și să conducă constructorii și să mențină orice formă de credință pe care el o poate crea în sfera sa de influență, precum și asupra drumului destinat pentru lucrare; prin ochiul lui pot fi îndreptați curenții de energie și el poate ajuta și stimula ucenicii lui sau grupuri de oameni, în orice loc, în orice moment ”  (Alice Bailey & Djwhal Khul – A Treatise on Cosmic Fire)

John Daniel, un autor creștin, explică cu ajutorul Scripturii înțelesul acestui termen exclusiv ocult:

”Șarpele i-a promis lui Adam și Evei că, ochii lor vor “fi deschiși”, în cazul în care vor mânca din fructul pomului cunoașterii binelui și răului. Cuvântul cheie în acest pasaj este ochi, care în limba ebraică poate fi tradus și prin “cunoaștere”. Cuvântul ”deschis” poate fi tradus prin “lărgit”. Cee ce Șarpele le-a promis lui Adam și Evei a fost faptul că, cunoașterea lor avea să fie lărgită dacă ei mâncau din fructul oprit.
Dar aspectul cel mai neglijat al acestui verset din Scriptură se regăsește în faptul că, termenul ebraic pentru “ochi” nu este la plural ci la singular. Așadar, Șarpele le-a spus de fapt lui Adam și Evei că, “ochiul” lor ar trebui lărgit prin cunoaștere.
“Ochiul” la care Scriptura vrea să ne gândim nu este organul fizic al vederii, ci ochiul minții sau sufletul. Acest “ochi” singular este numit “al treilea ochi” la clarvăzători, în religia  hindusă, ochiul lui Osiris în Egipt, și ochiul atotvăzător în Francmasonerie.” (John Daniel, Scarlet and the Beast , Vol. III, pp. 6-7, 1995)

Reprezentări ale ”ochiului atotvăzător” în religia și literatura adventistă.

(ultimele două foto, așează alături sibolistica adventistă cu cea Illuminati)


Concluzie:
La fel cum cineva ar putea spune că, numele lui Dumnezeu este fie Yahweh, fie Lucifer, fără a avea vreun temei (așa cum de altfel masonii și procedează), tot așa și Ellen White folosește un element definit și identificat de masonerie în persoana lui Lucifer, pentru a-l numi pe Dumnezeu!
Însuși practica aceasta de a utiliza un simbol al răului întru identificarea lui Dumnezeu, este una tipic masonică, și asta încă o dovadă în plus, dacă mai era nevoie că, Ellen G. White a fost până la urmă un instrument în slujba intereselor imediate dar și pe termen lung ale masoneriei.  Toate indiciile expuse în ultimele două articole și care abundă, precum și această folosire a unui simbol luciferic, conduc către o singură concluzie: religia adventistă nu este decât o religie masonică, al cărui adevărat sigiliu este ochiul lui Horus! Care ar fi probabilitatea, ca toate aceste numeroase indicii să fie doar coincidențe? Niciuna!
Referințe:
Advertisements
This entry was posted in Ellen G. White, Erezia adventistă, new age and tagged , , . Bookmark the permalink.

One Response to Sigiliul New Age/ocultismului în scrierile lui Ellen G. White: Ochiul atotvăzător!

  1. Pingback: Cadou cu simboluri masonice : S-au semnat actele pentru construcţia a două stadioane masonice în România |

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s